– Codul de procedură penală: art. 386 lit. b)
Derularea unui contract de muncă, chiar şi în străinătate, nu echivalează cu imposibilitatea de prezentare la instanţă, cu ocazia judecării recursului.
Lipsa de reacţie a inculpatului-contestator conturează, mai degrabă, pasivitatea, şi nu imposibilitatea înştiinţării instanţei despre împiedicarea sa de la judecarea recursului.
(Decizia penala nr. 337/R din 18 mai 2010)
Prin sentinţa penală nr. 517 din 17 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Piteşti, inculpatul M C I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile C. pen.
împotriva acesteia Parchetul şi inculpatul au declarat apel, iar prin decizia penală nr. 157 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Argeş a admis cele două apeluri, a desfiinţat în parte sentinţa, reducând pedepsele aplicate, şi dispunând executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, tot în condiţiile C. pen.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 195/R din 18 martie 2010, admiţând recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a casat în parte decizia atacată, precum şi sentinţa, a înlăturat aplicarea C. pen. cu toate consecinţele, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în condiţii privative de libertate.
Ulterior judecării recursului, condamnatul M.C.I. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b) C. pr. pen., invocând imposibilitatea de a anunţa că la termenul la care s-a judecat recursul nu se poate prezenta şi de a încu-noştinţa instanţa despre aceasta.
în acest sens, a arătat că a plecat din ţară pe data de 1 februarie 2010, s-a angajat pe 14 februarie 2010, considerând că hotărârea primei instanţe este definitivă.
Prin decizia penală nr. 337/R din 18 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 195/R din 18 martie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, cu consecinţa obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Considerentele hotărârii instanţei de recurs conţin următoarea argumentaţie:
Contrar susţinerii contestatorului, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. b) C. pr. pen.
La data de 18 martie 2010, când a avut loc judecarea cauzei de către instanţa de recurs în dosarul nr. 6745/280/2008, contestatorul a fost citat la domiciliul său din P.
Prezent fiind la termenul de mai sus, tatăl inculpatului (contestatorului) a solicitat, în numele acestuia, acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, susţinând că inculpatul nu se poate prezenta „astăzi”.
Pe parcursul judecării recursului, inculpatul a fost reprezentat de un avocat ales.
Deşi tatăl contestatorului a fost prezent în instanţă pe parcursul procesului penal la unele dintre termene, nu a indicat adresa la care acesta ar putea fi citat, nu pentru că nu ar fi cunoscut-o, ci din alte raţiuni.
Afirmaţia în sensul că nu a ştiut unde se află fiul său nu este credibilă pentru că, la termenul de judecare a apelului din 18 martie 2010, el a susţinut că inculpatul este plecat în Franţa, la un curs de specializare. Aceasta înseamnă că ştia că fiul său este plecat în străinătate.
în altă ordine de idei, inculpatul a ştiut care este data judecării recursului pentru că imposibilitatea de a se prezenta, invocată în susţinerea contestaţiei, are ca premisă cunoaşterea termenului de judecată.
Astfel, inculpatul a recunoscut, implicit, că a ştiut de proces, susţinând că a fost imposibil să participe la judecarea recursului.
Curtea apreciază că nu este îndeplinită prima cerinţă prevăzută de lit. b) a articolului, în sensul imposibilităţii de a se prezenta, nefiind aduse dovezi care să o susţină. Derularea unui contract de muncă, chiar şi în străinătate, nu echivalează cu imposibilitatea de prezentare la instanţă.
Nici cerinţa imposibilităţii încunoştinţării instanţei despre această împiedicare nu este realizată, pentru că inculpatul (contestatorul) a ştiut care este termenul fixat pentru judecarea recursului, dar nu a depus diligenţele pentru valorificarea drepturilor sale procesuale.
Lipsa de reacţie a inculpatului contestator conturează, mai degrabă, pasivitatea, şi nu imposibilitatea înştiinţării instanţei despre împiedicarea sa de la judecarea recursului.
