Contestaţia la executare – Cale de atac împotriva sentinţei Contestaţie la executare


Potrivit art.385/1 lit.f Cod pr.penală, pot fi

atacate

cu recurs sentinţele pronunţate în materia

hotărârilor

penale, afară de cazul când legea prevede altfel,

precum

şi cele privind reabilitarea.

In raport de aceste dispoziţii procesual-penale,

tribunalul care a soluţionat calea de atac în

complet de

apel, a pronunţat o soluţie nelegală.

(decizia penală nr.637/R/12.12. 2006)

Prin sentinţa penală nr.2551/2006, pronunţată de Judecătoria

Piteşti, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de petiţionarul-

condamnat, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de fond a constatat că motivul invocat de

petiţionarul-condamnat, respectiv faptul că sporul aplicat în urma

contopirii pedepselor este prea mare, nu se încadrează în nici unul din

cazurile expres şi limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură penală.

Impotriva sentinţei a declarat apel petiţionarul-condamnat,

care a solicitat acelaşi lucru, respectiv, reducerea sporului aplicat.

Prin decizia penală nr.338 din 7 noiembrie 2006, pronunţată

de Tribunalul Argeş, s-a respins ca nefondat apelul pentru aceleaşi

considerente ca şi instanţa de fond.

Prin decizia penală nr.637/R din 12 decembrie 2006,

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul formulat de

petiţionarul-condamnat, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre

rejudecare la Tribunalul Argeş.

In mod corect, curtea a constatat că, potrivit art.385/1 lit.f

Cod procedură penală, pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate în

materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede

altfel, precum şi cele privind reabilitarea.

In raport de acest text legal, tribunalul trebuia să califice calea de atac

exercitată de contestator ca fiind recurs, iar nu ca apel, cum greşit a făcut.

Neprocedând în acest sens, tribunalul a pronunţat o hotărâre cu

încălcarea dispoziţiilor relative la compunerea instanţei.