Contestaţia la titlu. Întinderea clarificării, interpretării şi explicării dispozitivului hotărârii.
-art.399 şi urm C.pr.civ.Într-o contestaţie la titlu nu se poate proceda la lămurirea dispozitivului prin combaterea situaţiei de fapt reţinute cu ocazia judecării fondului. De asemenea, pe această cale nu se poate modifica un titlu executoriu, respectiv nu se pot examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
(Decizia 866 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului, reclamantul SG a chemat în judecată pe pârâta SC TB SA Buzău, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziilor nr.41 şi 42 din 15.07.2008 şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acestora, cu obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă într-un post similar pregătirii sale profesionale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.Motivând acţiunea, reclamantul a învederat instanţei, că prin sentinţa civilă nr.295 din 26.03.2008 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, sentinţă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus reîncadrarea sa în meseria şi funcţia avută anterior măsurii abuzive, ilegale, dispuse de societate, astfel încât, prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc a solicitat pârâtei reîncadrarea sa în muncă în postul de conducător auto, avansând în acelaşi timp o disponibilitate de a fi încadrat în muncă pe un post inferior celui ocupat anterior şi chiar cu o salarizate inferioară.În sensul celor precizate, a avut în vedere hipoacuzia acută, boală profesională contractată în decursul vechimii de peste 25 de ani şi a muncii în condiţii improprii şi pe mijloace de transport(autobuz de călători) cu un grad de uzură foarte mare, cu motoare uzate producătoare de zgomote peste limita decibelilor admişi.Reclamantul a mai arătat că, în condiţiile handicapului hipoacuzic acut, boală recunoscută de conducerea societăţii, în exercitarea libertăţii şi a dreptului de a munci, garantat prin constituţie, fără îngrădire, a consimţit ca reîncadrarea în muncă să se producă într-o meserie sau profesie care să nu implice relaţionarea sa prin vorbire, respectiv auz, cu alte persoane.De asemenea, reclamantul a mai menţionat că, prin încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art.5 şi art. 8 din Codul Muncii, conducerea societăţii a emis, în mod cu totul formal, decizia reîncadrare în muncă nr.41 15.07.2008. Însă, deşi în această deciziei se prevede reîncadrarea sa în funcţia de casier-încasator la Secţia Transporturi, fişa postului întocmită în baza deciziei prevede atribuţii de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor.
Reclamantul a mai relatat că atribuţiile şi sarcinile de serviciu specificate în fişa postului sunt în vădită discordanţă cu atribuţiile funcţiei meseriei de casier-încasator COR 915 302 conform Clasificării Ocupaţiilor din România, fiind încălcate dispoziţiile art. 17 şi art. 40 din Codul Muncii.S-a mai precizat că în data de 15.07.2008 a fost emisă şi decizia nr.42, prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă nou încheiat în baza dispoziţiilor deciziei nr.41 din 15.07.2008, întemeiată pe dispoziţiile art.52 al.1, lit.c Codul Muncii şi pe sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106 07.07.2008, întrucât vizează fapta de sustragere a cantităţii de 5l motorină la începutul lunii decembrie 2007, pentru care societatea a formulat un denunţ penal prelungit într-un timp nepermis de îndelungat, decizie pe care o apreciază ca fiind nelegală.Prin întâmpinarea formulată pârâta a învederat instanţei că prin decizia nr.41 din data de 15.07.2008, societatea s-a conformat sentinţei civile nr.295 din 26.03.2008, a Tribunalului Buzău, dispunând încadrarea reclamantului pe perioadă nedeterminată în funcţia de casier-încasator la Secţia Transporturi, iar motivul pentru care în fişa postului s-au trecut atribuţii de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor, s-a datorat faptului că reclamantul suferea de hipoacuzie şi nu putea îndeplini atribuţiile specifice de casier-încasator, acestea implicând obligativitatea folosirii limbajului şi funcţionării simţului auzului, iar un alt post în unitate pentru care acesta să fie apt din punct de vedere medical nu exista.Cu privire la decizia nr.42 din 15.02.2008, pârâta a arătat că acesta este nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 52 al.1 lit.c din Codul muncii care stipulează: contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”, situaţie în care se afla şi reclamantul, soluţia de scoatere de sub urmărire penală nefiind definitivă.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul prin sentinţa civilă nr. 348 din 27 martie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamant.Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:Reclamantul a fost salariatul societăţii în funcţia de conducător auto, iar prin decizia nr.119 4.12.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia în temeiul art. 61 lit.a Codul Muncii pe motiv că a sustras cantitatea de 5 litri motorină din rezervorul autobuzului pe care îşi executa atribuţiile.Prin sentinţa civilă nr.295 26.03.2008, Tribunalul Buzău a admis contestaţia formulată, a dispus anularea deciziei contestate şi înlocuirea sancţiunii desfacerii CIM cu avertisment precum şi repunerea salariatului în situaţia anterioară cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri conform art. 78 Codul Muncii.Tribunalul a mai reţinut că societatea conformându-se hotărârii judecătoreşti a emis decizia nr.41 15.07.2008 prin care a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de casier – încasator şi în aceeaşi zi fost emisă decizia nr.42 prin care s-a decis suspendarea CIM în temeiul art. 52 al.1 lit.c Codul Muncii, având în vedere adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106 7.07.2008.Prin contestaţie reclamantul a solicitat anularea celor două decizii emise de pârâtă invocându-se nelegalitatea acestora.Cu privire la decizia nr.41 15.07.2008, Tribunalul a reţinut că societatea a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul de casier – încasator şi nu cea de conducător auto deţinută anterior, urmare afecţiunilor cronice de care suferă acesta, respectiv hipoacuzie acută, diagnostic care face imposibilă relaţionarea cu cei din jur.De altfel, însuşi reclamantul prin cererea de chemare în judecată a precizat că şi-a exprimat consimţământul de a fi încadrat pe un post inferior celui ocupat şi cu o salarizare inferioară într-o meserie care să nu implice contactul său prin vorbire sau auz cu alte persoane.În acest context, având în vedere şi adresa nr.512 17.11.2008 emisă de doctorul CM, medic de întreprindere în care se stabileşte că salariaţii diagnosticaţi cu hipoacuzie” permanentă nu pot lucra în funcţia de şofer autobuz sau casier -încasator, societatea în fişa postului semnată de reclamant a înscris ca atribuţii şi sarcini, activităţi adaptate afecţiunilor sale care, în esenţă, îmbracă forma unor activităţi de îngrijitor, funcţie înscrisă în statutul de funcţii al societăţii în anexa 2 la Hotărârea nr.183 31.07.2008 a Consiliului local al municipiului Buzău (fila 24 dosar fond).
Faţă de această situaţie de fapt, tribunalul a constatat că societatea nu a încălcat dispoziţiile art.5 şi 8 Codul Muncii invocate de reclamant, întrucât nu s-a realizat nici o directă sau indirectă acestuia, concept care de altfel nici nu îşi are aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii în condiţiile în care nu se invocă nici un alt reper sau termen de comparaţie în raport de care să se analizeze discriminarea.Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că în art. 2 alin.1 din OG137 2000 se defineşte noţiunea de discriminare ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate… precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege…”.Aceeaşi idee este stipulată şi în art. 16 alin.1 din României, precum şi în art. 1 din protocolul nr.12 la CEDO.O explicaţie mai amplă oferită de CEDO cu privire la noţiunea de discriminare este legată de art.14 al CEDO ratificat de România prin Legea 30 1994, care a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acesta să se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.Raportat la speţa dedusă judecăţii, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută vreo atingere adusă principiului egalităţii de tratament în materie de muncă şi salarizare sau al egalităţii în faţa legii, atâta timp cât nu s-a invocat o situaţie comparabilă pentru a fi reţinut tratamentul diferenţiat injust.În ce priveşte atribuţiile şi sarcinile de serviciu stabilite de pârâtă, acestea au fost adaptate la afecţiunile reclamantului, ceea ce denotă maxima disponibilitate a societăţii în menţinerea salariatului şi implicit în respectarea hotărârii judecătoreşti de reintegrare.Faţă de decizia nr.42 15.07.2008, instanţa a apreciat că în condiţiile existenţei unei plângeri penale formulate de angajator, soluţionată prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 50 lei în sarcina învinuitului-reclamant, măsură rămasă irevocabilă conform susţinerilor apărătorului acestuia, societatea în mod legal a dispus suspendarea contractului individual de muncă.
De altfel, chiar prin concluziile scrise formulate de societate s-a învederat că sancţiunea administrativă aplicată reclamantului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de societate, de către Tribunalul Buzău în dosar nr.8553 114 2008, astfel încât această decizie nu mai este valabilă, nemaifiind necesară analiza valabilităţii acesteia.Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul SG.Recurentul a susţinut, în esenţă că decizia 41 15.07.2008 emisă în baza sentinţei civile nr. 295 26.03.2008 a Tribunalului Buzău cuprinde în mod deliberat menţiunea încadrării sale pe funcţia de casier-încasator, deşi atribuţiile din fişa postului corespundeau funcţiei de îngrijitor iar starea sa medicală (diagnosticat cu hipoacuzie acută) face imposibilă desfăşurarea activităţii în condiţiile în care nu poate relaţiona cu cei din jurul său. Mai mult decât atât, emiterea deciziei nr. 41 15.07. 2008 a fost realizată în mod formal de vreme ce în aceeaşi zi, a fost emisă decizia nr. 42 15.07.2008 prin care unitatea îi suspenda contractul de muncă în temeiul art. 52 lit. c din Codul muncii, în considerarea faptului că s-a formulat o plângere penală şi, deşi procurorul a dat ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală, unitatea a sesizat instanţa atacând această soluţie .Curtea de Apel Ploieşti prin decizia civilă nr. 1303 din 11 iunie 2009 a admis recursul formulat de reclamantul SG, a modificat în tot sentinţa atacată şi pe fond, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziilor 41 şi 42 din 15 iulie 2008 emise de intimată SC TB SA, cu obligarea acesteia la reîncadrarea în muncă, cu plata drepturilor salariale de la data suspendării până la reîncadrarea efectivă.Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2008 s-a început urmărirea penală împotriva contestatorului întrucât, în dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2007 a sustras 5 litri de motorină din autovehiculul aparţinând intimatei, căreia i-a cauzat un prejudiciu de 18 lei recuperat integral. Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această faptă şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ – amendă în sumă de 50 lei, apreciind că acesta este la prima abatere, a avut o atitudine sinceră, prejudiciul este modic şi a fost integral recuperat iar fapta prezintă un grad de pericol social redus.La data de 4 decembrie 2007, intimata a emis decizia nr. 119 prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă având în vedere fapta de sustragere din data de 29 noiembrie 2007. Această decizie a fost contestată, iar instanţa prin sentinţa civilă nr. 295 26.03.2008 a admis contestaţia, a anulat decizia, a înlocuit sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă cu avertisment, dispunând totodată şi repunerea contestatorului în situaţia anterioară.
A reţinut instanţa în considerentele hotărârii că, deşi contestatorul a invocat starea sa de sănătate, în sensul că poartă aparat auditiv fiind hipoacuzic, nu s-a produs nicio dovadă în acest sens.Intimata, în baza acestei hotărâri, a emis decizia nr. 41 15.07.2008 prin care s-a dispus începând cu 15.07.2008 încadrarea contestatorului pe perioadă nedeterminată în funcţia de casier-încasator. Curtea reţine împrejurarea conform căreia contestatorul a adus la cunoştinţă intimatei, prin intermediul notificării executorului judecătoresc că datorită hipoacuziei acute de care suferă este de acord să accepte încadrarea pe un post inferior celui ocupat cu condiţia ca noua funcţie să nu necesite relaţionarea prin vorbire sau auz cu alte persoane, ori decizia 41 stabileşte încadrarea acestuia pe un post care implică tocmai astfel de activităţi.Tot în aceeaşi zi, intimata emite decizia nr. 42 15.07.2008 prin care dispune că începând cu data de 15.07.2008 se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului – încadrat pe funcţia de casier-încasator la secţia transporturi, conform art. 52 alin. 1 lit. c din Codul mucii.A susţinut intimata că sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea contractului individual de muncă, întrucât a formulat la instanţă plângere împotriva soluţiei procurorului iar hotărârea nu a rămas definitivă.Din examinarea cronologică a actelor emise de instituţii şi autorităţi în prezenta cauză, curtea a reţinut ca fiind întemeiate criticile invocate în recurs.Astfel, este evidentă intenţia intimatei de a sancţiona pe contestator dincolo chiar de limitele şi condiţiile impuse de lege. Prin emiterea chiar în aceeaşi zi a celor două decizii contestate, intimata a acţionat abuziv în raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 295 26.03.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău de disp. art. 27 din Codul muncii precum şi de soluţiile pronunţate urmare plângerii penale .Astfel, deşi legea prevede încadrarea în muncă şi desfăşurarea unei activităţi în condiţiile în care salariatul este apt pentru desfăşurarea acelei activităţi şi deşi contestatorul a învederat intimatei că este diagnosticat cu hipoacuzie acută care îl pune în imposibilitate de a desfăşura o activitate ce implică relaţionare prin vorbire, respectiv auz, intimata îl încadrează în funcţia de casier-încasator care presupune tocmai o asemenea relaţionare.
Mai mult decât atât, în aceeaşi zi în care s-a dispus reintegrarea, intimata a dispus suspendarea contractului individual în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii. Conform acestui text de lege, există posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, la iniţiativa angajatorului însă acest text foloseşte sintagma poate” fapt care în raport de toate circumstanţele cauzei atrage concluzia unei atitudini abuzive din partea societăţii intimate care prin măsurile dispuse încalcă dreptul la muncă al contestatorului.Curtea a reţinut această împrejurare şi în raport de faptul că din cercetările efectuate rezultă că instanţa de judecată a statuat definitiv prin decizia nr. 106 13.03.2009 pronunţată la Tribunalul Buzău asupra sancţiunii administrative aplicată de către procuror în sensul menţinerii acestei sancţiuni astfel că susţinerile intimatei atât la judecata în fond a contestaţiei, prin concluziile scrise de la dosar, la data de 24 martie 2009, cât şi la soluţionarea recursului privind legalitatea deciziilor emise nu pot fi reţinute, intimata dând din nou dovadă de rea credinţă, cu atât mai mult cu cât măsura suspendării poate subzista numai până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat ca întemeiate criticile invocate, sens în care, în raport de art. 312 Cod proc.civilă, a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa iar pe fond a admis acţiunea anulând deciziile nr. 41 şi 42 din data de 15 iulie 2008 emise de intimată, cu obligarea intimatei la reîncadrarea în muncă a contestatorului, cu respectarea drepturilor conferite de lege, precum şi la plata drepturilor salariale de la data suspendării până la încadrarea efectivă.Nu a putut însă reţine apărările intimatei în sensul că oricum recurentul contestator, datorită bolii sale nu poate să îndeplinească atribuţiile unui casier-încasator, întrucât în conformitate cu disp. art. 3, art.6 şi 27 din Codul muncii, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit şi orice salariat încadrat în muncă trebuie să beneficieze de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii sale fără nicio discriminare.
Nu există, deci, posibilitatea îngrădirii dreptului la muncă pe motivul existenţei unei boli a salariatului, unitatea având obligaţia de a-l reintegra în muncă conform pregătirii sale profesionale, a stării de sănătate.SC TB SA a formulat contestaţie la executarea deciziei civile nr. 1303 din 11 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, motivată în drept de art. 399 Cod proc.civilă, cerere înregistrată sub nr.906 42 19 octombrie 2009 de către compartimentul registratură al Curţii de Apel Ploieşti.S-a solicitat de asemenea, ca în conformitate cu disp. art. 403 Cod proc.civilă să se dispună suspendarea executării deciziei mai sus menţionate, până la soluţionarea contestaţiei la executare.În motivarea contestaţiei la contestatoarea a arătat că, în fapt intimatul a fost salariatul societăţii ca şofer autobuz călători, iar prin decizia nr.119 04.12.2007 societatea a dispus desfacerea Contractului individual de muncă a acestuia în temeiul art.61 lit. a Codul muncii.Prin sentinţa civilă nr. 295 2008, Tribunalul Buzău a dispus reîncadrarea salariatului în postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale conform art. 78 Codul muncii.Se arată că societatea a executat dispoziţiile privitoare plata drepturilor băneşti, însă în privinţa reîncadrării, constatând că salariatul a fost diagnosticat cu hipoacuzie afecţiune care era incompatibilă cu funcţia de şofer, iar AJOFM Buzău nu a pus la dispoziţie societăţii un post corespunzător pregătirii sale profesionale şi diagnosticului salariatului, au convenit cu acesta să i se ofere un post vacant de casier, dar cu atribuţii de muncitor necalificat – post inexistent în schemă – ofertă acceptată de intimat.După emiterea deciziei nr. 41 15.07.2008 intimatul a informat societatea că refuză postul acceptat iniţial şi că va ataca decizia nr. 41 15.07.2008 în instanţă, considerent faţă de care, având în vedere că împotriva salariatului exista o plângere penală în legătură cu serviciul, în aceeaşi zi a emis decizia nr.42 15.07.2008 prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 41 15.07.2008, până la soluţionarea definitivă a plângerii penale.Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul formulat de intimat împotriva sentinţei civile nr. 348 2009 a Tribunalului Buzău şi pe fond, a anulat deciziile nr. 41 şi 42 din 15.07.2008 cu obligarea societăţii la reintegrarea intimatului în muncă, cu plata drepturilor salariale începând cu data suspendării, respectiv 15 iulie 2008, până la reîncadrarea efectivă a salariatului.
Executorul judecătoresc PAG, în dosarul de executare nr. 68 30.09.2009 a transmis societăţii notificarea intimatului, prin care se pune în vedere societăţii că refuzul de a executa decizia civilă nr. 1303 2009 atrage răspunderea penală în condiţiile art. 277-279 Codul muncii.Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 261 Cod proc.civilă, în considerentele unei hotărâri judecătoreşti este expusă situaţia de fapt în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei, iar dispozitivul hotărârii este consecinţa raţionamentului logico-juridic din considerente.Acelaşi cod prevede că dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă toate menţiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.Aşa fiind, se solicită ca în conformitate cu disp. art. 399 cod proc.civilă instanţa să lămurească dispozitivul decizie civile nr. 1303 2009 sub următoarele considerente:1. În considerentele deciziei se acceptă că suspendarea executării Contractului individual de muncă poate fi dispusă de angajator până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale, respectiv până la pronunţarea sentinţei 103 13.03.2009 a Tribunalului Buzău – Secţia penală.Prin dispozitivul deciziei contestate societatea este obligată la plata drepturilor salariale către intimat de la data suspendării Contractului individual de muncă – 15.07.,2008 şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.2. Curtea afirmă că nu poate reţine apărările societăţii în sensul că intimatul datorită bolii sale, nu poate să îndeplinească atribuţiile de casier încasator, iar în continuarea acestor considerente se pune în vedere societăţii că are obligaţia să-l reîncadreze pe intimat conform pregătirii sale profesionale, a stării de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor instanţei de judecată.Se arată că obligaţia de a-l reîncadra pe intimat potrivit dispozitivului deciziei contestate precum şi obligaţia de a-i plăti drepturile salariale, nu sunt lămuritoare sub următoarele aspecte:- intimatul să fie reîncadrat în funcţia de şofer, în considerentele deciziei făcându-se referire la dispoziţiile sentinţei civile nr. 295 2008 a Tribunalului Buzău;- intimatul să fie reîncadrat pe o funcţie compatibilă cu pregătirea profesională şi stare sa de sănătate;- în măsura în care în statul de funcţii al societăţii nu există nici un post vacant care să nu presupună relaţionarea intimatului prin vorbire, cum să procedeze în privinţa reîncadrării şi calculării drepturilor băneşti la care societatea a fost obligată în favoarea intimatului.
La termenul din 21.04.2010, contestatoarea a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind suspendarea executării, curtea luând act de voinţa părţii.Analizând actele şi lucrările dosarului, contestaţia la executare formulată, motivele invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea a constatat că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:Cererea formulată în prezenta cauză reprezintă o contestaţie la titlu, situaţie în care nu se poate proceda la lămurirea dispozitivului prin combaterea situaţiei de fapt reţinute cu ocazia judecării fondului. De asemenea, pe această cale nu se poate modifica un titlu executoriu, respectiv nu se pot examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.Contestatoarea SC TRANS BUS SA, prin cererea sa solicită, practic, reexaminarea fondului cauzei şi modificarea unei decizii irevocabile.Toate aspectele invocate în prezenta contestaţie la executare au fost examinate de către instanţa de recurs care a pronunţat decizia 1303 11.06.2009 a Curţii de Apel Ploieşti.Decizia împotriva căreia s-a exercitat contestaţia la executare cuprinde în dispozitiv menţiuni clare, susceptibile de executare şi pentru care nu este necesară o lămurire suplimentară.A analiza situaţia posturilor existente în societate, situaţia concretă a intimatului reclamant Stanciu Gheorghe, raportat la pregătirea şi starea sa de sănătate echivalează cu o reanalizare a fondului cauzei, astfel că instanţa investită cu judecarea contestaţiei nu poate proceda la o asemenea reanalizare.Mai mult toate aspecte invocate pe calea contestaţiei la executare au fost examinate de instanţa de recurs atunci când a analizat fondul cauzei, astfel că acestea nu mai pot fi reiterate pe calea prezentei cereri.Pentru considerentele expuse şi văzând disp. art.399 – 403 C.pr.civ., curtea a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.