CONTESTAŢIE CONFORM LEGII 275/2006, SCHIMBAREA REGIMULUI DE EXECUTARE, SOLUŢIE DE RESPINGERE Drepturile omului


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată neîntemeiată cererea formulată.

Astfel, contestatorul Cioclov Ion a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pedeapsă în executarea căreia se află în prezent, în regim închis .

Pe perioada detenţiei, condamnatul a avut un comportament adecvat cerinţelor instituţionale, fără a fi implicat în relaţii conflictuale cu ceilalţi deţinuţi şi manifestând o atitudine corespunzătoare faţă de personalul unităţii, a fost sancţionat o singură dată pentru deţinere de obiecte interzise şi nu a fost recompensat,este inclus în programele socio-educative ce se desfăşoară în cadrul penitenciarului.

Potrivit art.26 alin.2 din Leg.275 /2006 „schimbarea regimului de a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de dificultate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bună conduită şi a făcut eforturi serioase pentru reintegrarea specială, în special in cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, a instruirii şcolare şi formării profesionale, precum şi în cadrul muncii prestate”.

Nu se poate aprecia că aspectele reţinute impun schimbarea regimului de executare de la regimul închis la regim semideschis, câtă vreme petentul nu s-a evidenţiat în mod deosebit in vreun fel, aşa cum stipulează dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Leg. 275/2006.

Faţă de cele expuse, instanţa va respinge contestaţia şi va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.