C. proc. pen., art. 461 C. pen., art. 15
în cazul pedepselor definitive aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteză legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, criteriile reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite.
C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 132/A din 7 martie 2003
Prin sentinţa penală nr. 42/20.01.2003 a Tribunalul Bucureşti -Secţia I-a penală, s-a respins ca nefondată contestaţia la formulată de condamnatul P.M., cu obligarea sa la 250.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea sa, condamnatul a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 69 din 4.02.2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a 11-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3380/4.09.2000 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (l)-209 alin. (1), lit. a) ,g) şi i) şi alin. (3) C. pen.
In motivarea contestaţiei, condamnatul a arătat că, în raport cu modificările aduse articolului 146 C. pen. prin Legea nr. 456/2001 nu poate fi reţinută agravanta prevăzută de alin. (3) al art. 209 C. pen., având în vedere că prejudiciul cauzat s-a ridicat la suma de 196.612.168 lei. Instanţa de fond a constatat că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 C. pen. şi trebuie să se ţină seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, conduita după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul executat din pedeapsă.
Astfel, condamnatul a sustras, în repetate rânduri, cupru din cablurile telefonice şi a mai săvârşit 4 fapte de furt calificat, concurente, ceea ce denotă perseverenţa infracţională.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul P.M., considerând că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei în raport cu fapta şi de datele sale personale, iar starea de recidivă este un element de apreciere a instanţei.
Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat apelul nefondat. Instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 C. pen. şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege în ceea ce priveşte aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.
Notă: Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive are ca ipoteză o reducere a pedepsei prin legea nouă în raport cu limitele prevăzute de legea veche. Articolul 15 din Codul penal este incident atunci când toate legile succesive prevăd pentru fapta comisă pedeapsa închisorii, iar legea nouă prevede pentru fapta comisă un maxim special mai redus decât cel din legea
veche, pedeapsa concret aplicată de instanţă prin hotărârea definitivă nedepăşind maximul prevăzut de legea nouă.
Legiuitorul a considerat că principiul nulla poena sine lege îşi găseşte aplicarea nu numai atunci când este vorba despre pedeapsa privită în întregul ei – mitior lex – dar şi atunci când este vorba despre o fracţiune de pedeapsă (mitior poena).
Spre deosebire de art. 13 din Codul penal care reglementează principiul mitior lex şi pentru aplicarea căruia s-au folosit criterii multiple de determinare a legii mai favorabile (condiţiile de incriminare, cauzele care exclud responsabilitatea, efectele circumstanţelor atenuante, pedeapsa etc.), atunci când legea nouă intervine după judecarea definitivă a cauzei, pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi (retroactivitatea poate privi numai legea nouă) se arc în vedere cuantumul pedepsei – mitior poena. Pentru a compara limitele de pedeapsă, trebuie avută în vedere aceeaşi încadrare juridică a faptei.
Atunci când schimbarea încadrării juridice a faptei în legea nouă este consecinţa modului de evaluare a prejudiciului, se apreciază0 că modificarea textului legal nu este o consecinţă a reevaluării de către legiuitor a pericolului social al faptei, ci o consecinţă a devalorizării monetare. Modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii nu atrage incidenţa articolului 15 Cod penal.
