Faţă de prevederile art.159 alin.8 C. pr. pen., neaducerea inculpatului la judecarea recursului declarat împotriva încheierii primei instanţe – în condiţiile în care instanţa a apreciat că nu se impune aducerea recurentului şi l-a încunoştinţat despre termen ia locul de detenţie – nu atrage incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art.386 lit. a) C. pr. pen.
Prin cererea depusă la data de 8.11.2000 şi înregistrată sub nr.2524/2000, inculpatul M.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr.1781 din 3.11.2000, pronunţate în dosarul nr.2484/2000 de Curtea de Apel Bucureşti secţia a ll-a penală.
în motivarea contestaţiei, inculpatul contestator a arătat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 01.11.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală, în dosarul nr.2049/1999, a fost soluţionat cu nerespectarea dispoziţiilor legale de citare a sa, în lipsa apărătorului ales.
în vederea soluţionării contestaţiei s-a dispus ataşarea dosarului nr.2484/ 2000 al Curţii de Apel Bucureşti secţia a ll-a penală.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului a apreciat contestaţia în anulare formulată ca fiind nefondată.
Prin decizia penală nr.1781/3.11.2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a ll-a penală, contestată de inculpat, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a casat încheierea de şedinţă din 03.11.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr.2049/1999.
Rejudecând, instanţa de recurs a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul M.G. şi prelungirea arestării preventive a acestuia pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 4.11.2000, până la data de 3.12.2000, inclusiv prima critică invocată de inculpatul contestator s-ar fi putut încadra în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art.386 lit.a C.pr.pen. (când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii), dar ea nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art.159 alin.8 C.pr.pen., inculpatul este adus la judecarea recursului declarat împotriva încheierii primei instanţe „numai când instanţa consideră necesar”.
în speţă, instanţa a apreciat că nu este necesară prezenţa inculpatului la soluţionarea recursului şi a dispus numai încunoştinţarea inculpatului, la dosar existând dovezi în acest sens.
Astfel, la fila 6 dosar curte există referatul întocmit de grefier că inculpatul a fost încunoştinţat telefonic despre soluţionarea recursului, la locul de detenţie, prin intermediul plt.V”, iar la filele 7 şi 11 există dovada expedierii citaţiei prin fax.
Cât priveşte cea de-a doua critică formulată de contestator, în sensul că soluţionarea recursului s-a făcut în lipsa apărătorului ales, aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.
Faţă de considerentele arătate, Curtea a respins contestaţia în anulare ca nefondată.(Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1875/2000)
