Potrivit art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârii instanţei de recurs se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către această instanţă a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Condiţiile reglementate de art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală trebuie îndeplinite cumulativ.
(Decizia nr. 1414 din 23 iulie 2002 – Secţia a ll-a penală)
Petentul S.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1281 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală, socotind-o ca netemeinică şi nelegală şi invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală.
în motivarea contestaţiei, se arată că la termenul din 27 iunie 2002, prim termen de judecată în recursul pe care contestatorul l-a declarat, respectiv în dimineaţa judecării cauzei, a suferit o criză acută de hemoroizi, fapt ce a necesitat deplasarea sa imediată la spital la un doctor de specialitate care i-a indicat repaus de 3 zile.
întrucât a fost în imposibilitate de a anunţa instanţa despre acest fapt intempestiv, contestatorul a considerat că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru admiterea cererii şi rejudecarea cauzei în recurs, pentru a putea beneficia de toate căile de atac prevăzute de procedură.
Prin încheierea din 4 iulie 2002, Curtea a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestator, fixând termen, în vederea soluţionării pe fond a contestaţiei, la 19.07.2002.
S-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestator.
S-a reţinut că, întrucât cererea este făcută în termenul prevăzut de art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală – contestatorul nu a început executarea -motivul invocat este cel prevăzut de art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, iar în sprijinul contestaţiei a fost depus un act medical, contestaţia este admisibilă în principiu.
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei pe fondul său s-a prezentat personal contestatorul S.C., solicitând, prin avocatul său ales, desfiinţarea Deciziei penale nr. 1281 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Sentinţei penale nr. 874/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi a Deciziei penale nr. 229/A din 6 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
Examinând contestaţia formulată de petiţionar, Curtea a constatat că aceasta este nefondată.
Din examinarea Dosarului de recurs nr. 1680/2002, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 1281/2002, rezultă că la termenul stabilit pentru soluţionarea recursului inculpatul S.C. nu s-a prezentat, răspunzând pentru el un apărător din oficiu.
Aşa cum rezultă din examinarea Adeverinţei medicale nr. 3530 din 27.06.2002, contestatorul a fost diagnosticat ca suferind de “tromboză hemoroidală”, recomandându-i-se repaus în perioada 27 – 30.06.2002 şi dietă.
Potrivit art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Chiar dacă s-ar putea admite în speţă că afecţiunea invocată de contestator survenită intempestiv l-ar fi pus în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei, nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie cumulativă privind imposibilitatea încunoştinţării instanţei despre această împiedicare.
Din actul medical depus la dosar rezultă că în ziua de 27.06.2002 contestatorul s-a prezentat la medic pentru a fi consultat, putându-se aşadar deplasa, sens în care nimic nu îl împiedica, nici măcar afecţiunea respectivă, să se prezinte în instanţă şi să încunoştinţeze Curtea despre starea sa de sănătate, stare care îl împiedică să participe la soluţionarea recursului.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât din aceeaşi adeverinţă rezultă că aceluiaşi contestator i s-a recomandat doar repaus, iar nu repaus la pat, neputându-se astfel susţine că în perioada de care se face vorbire ar fi fost netransportabil.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, sens în care a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestator.
