Este nefondată contestaţia în anulare formulată de contes- tator, atunci când invocă drept temei faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de achitare (art. 10 lit. a-d Cod
procedură penală), întrucât art. 386 lit. c Cod procedură penală vizează numai cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 lit. f-i Cod procedură penală.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 4.376/1999, petentul condamnat M.l. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1.650/11.11.1999 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală, solicitând desfiinţarea acesteia, ca nelegală şi netemeinică, cu motivarea că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe, respectiv depoziţii de martori.
S-a susţinut şi faptul că probele administrate au fost greşit interpretate.
Contestatorul a depus copii de pe declaraţiile extrajudiciare ale numiţilor C.G. şi F I. şi, în drept, a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c Cod procedură penală.
Au fost ataşate dosarul nr. 2984/1998 al Judecătoriei Buftea, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 382/1999, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal şi art. 288 Cod penal, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia, pe un termen de 3 ani, dosarul nr. 911/1999 al Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 1.204/1999, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului şi dosarul nr. 3.954/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală, în care a fost pronunţată decizia penală nr. 1.650/11.11.1999, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat M.I., în raport de motivele şi textul de lege invocate, precum şi de probele administrate în cauză la fond şi la instanţele de control judiciar, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală, a respins-o, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 386 lit. c Cod procedură penală, se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f-i Cod procedură penală, cu privire la care existau probe în dosar şi nu din cele prevăzute în art. 10 lit. a, c şi d Cod procedură penală – cum au fost invocate de contestator – care, odată reţinute, nu conduc la încetarea procesului penal, ci la achitarea inculpatului.
Contestaţia în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri definitive, rezultă că şi cazurile în care poate fi admisă sunt strict şi limitativ prevăzute de lege (în art. 386 Cod procedură penală) şi acestea nu pot fi aplicabile prin asemănare.
Legea prevede, în mod expres, că se poate desfiinţa o hotărâre definitivă, pe calea contestaţiei în anulare (art. 386 lit. c Cod procedură penală) numai
atunci când instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, prevăzute de art. 10 lit. f-i Cod procedură penală, ceea ce, în cauză, nu s-a constatat.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.789/1999) NOTA: Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac. care are drept temei numai nulitatea actelor de procedură efectuate, nu si greşita soluţionare a fondului cauzei. Contestatorul condamnat, în motivarea contestaţiei în anulare formulate în cauză nu a invocat motive de nulitate a vreunui act de procedură, ci motive de fapt, care, eventual, puteau constitui temei pentru recurs în anulare, care, în favoarea sa, poate fi declarat oricând, chiar si după moartea acestuia. (Judecator Marian Carcel – sectia II penala CAB)
