Din analiza dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C.proc.pen. rezultă că examinarea contestaţiei în anulare sub aspectul admisibilităţii în principiu vizează verificarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a acesteia, şi anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestaţiei.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 966 din 11 iulie 2012
Prin cererea înregistrată la 8.06.2012 pe rolul Curții de Apel Ploiești, contestatorul S.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 761/25.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1452/310/2011.
Contestatorul a invocat existența cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., care permite posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri penale definitive, atunci când „partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare”, solicitând admiterea contestației în anulare.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în condițiile prevăzute de art. 391 alin. (1) C.proc.pen., Curtea a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 40/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sinaia, inculpatul S. D. – contestatorul din prezenta cauză – a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C.pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C.pen., art. 3201alin. (7) C.proc.pen., urmare anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penala a Judecătoriei Pitești nr. 2546/27.12.2010 definitivă la data de 18.01.2011.
în baza art. 36 alin. (1) C.pen. raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului, cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală a Judecătoriei Pitești nr. 2546/27.12.2010, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul S.D., iar prin decizia penală nr. nr. 761/25.05.2012, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul declarat de acesta.
Pornind de la cererea formulată, Curtea reține că, fiind o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile reglementate în art. 386-392 C.proc.pen.
în cadrul acestor reglementări, prin art. 391 din același cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. (1) că „instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e), fără citarea părților”, iar la alin. (2) că „instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate”.
Prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a contestației în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, vizează verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acesteia, și anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestației (în acest sens este și Decizia nr. 10/09.02.2009 a I.C.C.J. – Secțiile Unite).
în speță, Curtea, efectuând aceste verificări a constatat că cererea este făcută în termen, că motivul invocat este dintre cele prevăzute de lege [art. 386 lit. b) C.proc.pen.], dar că în sprijinul ei nu s-au depus sau invocat dovezi care se află la dosar. Altfel spus, prin cererea formulată, contestatorul doar a invocat prevăzut de art. 386 lit. b) C.proc.pen., respectiv că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs din motive medicale a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, fără a motiva, depune sau invoca dovezi care să confirme sau să susțină cazul de contestație invocat.
Se observă, astfel, că această ultimă cerință, privind depunerea sau invocarea de dovezi în sprijinul contestației, ce condiționează admiterea în principiu a contestației, nu este îndeplinită.
în plus, Curtea a constatat că motivul invocat de contestator nu are corespondent în actele dosarului, din practicaua deciziei nr. 761/25.05.2012 a Curții de Apel Ploiești rezultând că, pentru termenul la care s-a judecat recursul declarat de acesta, inculpatul, care avea cunoștință de proces, nu s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, fiind plecat la o rudă în mun. Craiova, conform declarației tatălui său consemnată în procesul-verbal de a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului.
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 391 alin. (2) C.proc.pen., în sensul că în sprijinul contestației nu au fost depuse dovezi sau invocate probe din dosar, condiție expres prevăzută de lege pentru exercitarea și admisibilitatea în principiu a contestației, Curtea, în temeiul acestui text de lege, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul S.D., ca inadmisibilă.
(Judecător Daniel Dinu)
