Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 22 din 4 octombrie 2012
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.R.M. împotriva deciziei penale nr. 15 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj.
Nu s-a dispus citarea contestatorului, însă acesta s-a prezentat la judecată.
Asupra cauzei penale, se constată că, la 6 iunie 2012, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.R.M. împotriva deciziei penale nr. 15 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală.
În motivarea contestaţiei se arată de către contestator că instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 386 lit. a) C.pr.penală, în sensul că nu a fost citat la soluţionarea căii extraordinare de atac la 31 mai 2012, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a se apăra şi de aşi susţine demersul procesual.
Curtea, examinând contestaţia în anulare promovată reţine că potrivit art. 391 C.pr.pen., contestatorului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece conform textului legal sus-citat „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzută în art. 386 lit. a)-c) şi e), fără citarea părţilor”. Or, la termenul din 31 mai 2012, Curtea de apel a examinat doar admisibilitatea în principiu a contestaţiei petentului,
neconsiderând că sunt motive care să ducă la soluţionarea pe fond a acesteia, pentru a fixa un termen de judecată în şedinţă publică, conform art. 392 C.pr.pen.
Acest punct de vedere al Curţii de apel este împărtăşit şi prin Decizia X/2009 a ÎCCJ, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, în care s-a stabilit că „examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din CEDO.”
Examinând admisibilitatea în principiu a prezentei contestaţii în anulare, potrivit art. 391 C.pr.pen., curtea constată următoarele:
Referitor la motivul invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 386 lit.a) C.pr.pen., din examinarea dosarului nr.505/33/2012 al Curţii de Apel Cluj, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 15 din 31 mai 2012, rezultă că inculpatul B.R.M. nu a fost citat la judecarea căii extraordinare de atac, îndreptată împotriva Deciziei penale nr. 520/2.04.2012 a Curţii de Apel Cluj, întrucât la acea dată s-a verificat doar întrunirea condiţiilor de admisibilitate în principiu, a contestaţiei în anulare formulată de către acesta.
Prin decizia penală nr. 15 din 31 mai 2012, Curtea a apreciat că în speţă nu erau întrunite prevederile art. 386 lit. c1) C.pr.pen., referitoare la intervenirea prescripţiei pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată vizată de art. 290 C.pen., condiţii în care i-a respins ca nefondată contestaţia formulată.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestator, sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestaţie în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii (…);
De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că:
„(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) – c) şi e), fără citarea părţilor.
(2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.”
Curtea, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.R.M. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, constată că aceasta este inadmisibilă.
Dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Altfel spus, cazul de contestaţie în anulare menţionat se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru judecata care are loc la instanţa de recurs.
Prin modul de reglementare a dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., legiuitorul dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite garanţii procesuale pe care le au părţile în procesul penal, şi anume dreptul de a fi prezente la judecata recursului, precum şi exercitarea dreptului la apărare, în condiţiile unei şedinţe publice, orale şi contradictorii.
În sensul celor arătate, prezenţa concomitentă a părţilor este asigurată prin procedura de citare a acestora şi în faţa instanţei de recurs, în condiţiile art. 38511 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-li-se posibilitatea administrării de probe în limitele conferite de lege, susţinerii şi dezvoltării criticilor formulate ca motive de recurs.
Potrivit art. 38511 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „(1) Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. (2) Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.”
Dispoziţiile ce reglementează recursul în ansamblul său sunt prevăzute la Secţiunea a II-a din Capitolul III „Căile de atac ordinare” şi în cadrul Titlului II „Judecata”, aşa încât normele speciale privind recursul se completează cu normele generale ce guvernează judecata.
În conţinutul dispoziţiilor art. 306 C. proc. pen., referitoare la soluţionarea cauzei, se prevede că: „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate cel mult 15 zile.”
De asemenea, prevederile art. 310 C. proc. pen. privind pronunţarea hotărârii statuează că: „(1) Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier. (2) La pronunţarea hotărârii părţile nu se citează. Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare.” Aceste dispoziţii au fost respectate întru totul de către instanţa de recurs, Curtea de Apel Cluj, care la data de 2 aprilie 2012 a admis recursurile declarate de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi ANAF – DGFP Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 802 din 16 iunie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost casată în întregime şi în rejudecare s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea C. pen., şi obligarea acestuia la plata către partea civilă a sumei de 425.440 lei, cu accesoriile prevăzute de lege.
Curtea, examinând actele procedurale mai sus menţionate, faţă de motivele concrete invocate de contestatorul B.R.M., respectiv neparticiparea sa la data de 31 mai 2012, la soluţionarea contestaţiei în anulare, formulată împotriva Dec. pen. 520/02.04.2012 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a admis rejudecarea recursurilor promovate de către Parchet şi ANAF împotriva Sentinţei penale nr. 802 din 16 iunie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin prisma cazului de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., constată ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare formulată, deoarece motivele arătate de contestatorul exced condiţiilor legale supuse verificării şi prevăzute expres de legiuitor.
Este de precizat că la 31 mai 2012 Curtea a verificat doar îndeplinirea condiţiilor vizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei, dispoziţiile legale neimpunând citarea contestatorului.
Astfel, contestatorul, deşi a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive, şi anume a celei pronunţate la 31 mai 2012, ea vizează însă critici referitoare la o soluţie ce priveşte tot o contestaţie în anulare, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac al cărei obiect îl vizează numai hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 cu referire la art. 311 alin. (2) C. proc. pen., pronunţate în judecarea recursurilor ca şi căi ordinare de atac.
Aşa fiind, se va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.R.M. împotriva deciziei penale nr. 15 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj.
Va obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, în baza art. 192 alin.(2) C.pr.pen. (Judecător Delia Purice)
