Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. 12937/3/2011 condamnatul V.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu a formulat contestaţie la executare.
În motivarea contestaţiei contestatorul condamnat a menţionat că cererea sa vizează sentinţa penală nr. 818/F/01.10.2009 prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 16 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Acesta a învederat că solicită să beneficieze de reducerea cu o treime a limitei pedepsei, potrivit art.3201 Cod procedură penală, întrucât a recunoscut săvârşirea faptei. Deşi acest text de lege prevede că reducerea pedepsei se aplică doar pentru cei care recunosc fapta înainte de începerea cercetării judecătoreşti , contestatorul-condamnat a menţionat că ar fi normal ca el să beneficieze de această lege favorabilă, faţă de principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin sentinţa penală nr. 205/F din 04.03.2011 , Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 42 Cod procedură penală a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la formulată de condamnatul V.I. în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că , potrivit art. 461 alin.1 lit.d Cod procedură penală, competenţa materială pentru cazul invocat ( intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei) revine potrivit articolul 461 alin.2 Cod procedură penală revine, instanţei egală în grad instanţei de executare, în circumscripţia căreia se află locul de deţinere.
La dosar a fost ataşat MEPI nr.951 din 08.02.2010 emis de TRIBUNALUL Bucureşti, Secţia I-a penală în baza sentinţei penale nr. 818 din 01.10.2009 a cceleiaşi instanţe.
Examinând contestaţia la executare formulată de condamnatul Iacob Grigore, Tribunalul reţine următoarele:
Prin art. 15 alin. 1 din Codul penal este reglementată situaţia “când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă”.
Corelativ, prin art. 458 din Codul de procedură penală se prevede că, în cazul când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută, urmează ca instanţa să ia măsuri de ducere la îndeplinire a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal.
În legătură cu aceste reglementări, este de observat că, prin art. VIII pct. 43 din Legea nr.202/2010 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală,s-a dispus că după articolul 320 se introduce un nou articol, art. 3201.
Nu se poate considera că dispoziţiile art. 3201 alin.1 Cod procedură penală ar conţine dispoziţii care să prevadă, în accepţiunea art. 458 alin. 1 din Codul de procedură penală, o pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată sub imperiul legii anterioare.
Aceste dispoziţii prevăd aplicarea unei cauze de reducere a pedepsei condiţionată de o manifestare de voinţa a făptuitorului, înainte de un anumit moment procesual. Cauze similare de nepedepsire sau reducere pot fi identificate in art. 22 Cod penal, art. 30 Cod penal, art. 260 alin. 2 si 3 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 [3].
Potrivit art. 3201 alin.1 Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Potrivit alin 7 al aceluiaşi articol, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Nu se poate face aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, dacă s-a depăşit momentul procesual până la care era posibil acest lucru, iar legea de procedura penala este de imediata aplicare, neputând sa retroactiveze. Daca s-a început cercetarea judecătoreasca şi s-au administrat unele probe în fata instanţei, nu se mai poate face judecata in baza probelor administrate in faza de urmărire penala. Cu atât mai mult nu se poate face aplicarea art. 3201 Cod procedură penală pe calea contestaţiei la executare, după ce, în cauză, s-a pronunţat o hotărâre care a rămas definitivă.
Procesul penal trebuie sa se desfăşoare operativ, fără opriri si fără reveniri la faze anterioare, iar o revenire la un stadiu sau la o etapa procesuala anterioara este posibila doar in cazurile în care legea prevede expres acest lucru (de exemplu in cazul casării cu trimitere spre rejudecare sau in cazul redeschiderii urmăririi penale). În al doilea rând, nu poate fi ignorata regula ca legea procesual penala nu retroactivează decât in cazul in care se prevede in mod expres aceasta in conţinutul ei. În doctrina s-a susţinut chiar că retroactivitatea legii noi de procedura penala nu ar putea avea loc in nicio situaţie, deoarece nu este permisa de art. 15 alin. 2 din Constituţie [2], care prevede posibilitatea retroactivării doar pentru legea penala, nu si pentru legea procesual penala.
Pentru considerentele ce preced şi constatând că motivul invocat de condamnat, de reindividualizare a pedepsei aplicate, nu se încadrează în cele limitativ şi expres prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca inadmisibilă contestaţia la executare.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală contestatorul va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate.
