C. proc. pen., art. 458, art. 461 lit. d)
C. pen., art. 15
Aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive mai mici decât maximul special prevăzut de legea nouă, are caracter facultativ. Instanţa va aprecia în funcţie de natura infracţiunii săvârşite, gravitatea faptei, antecedentele condamnatului, comportamentul condamnatului după pronunţarea hotărârii şi în timpul executării pedepsei.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3699 din 15 iunie 2005
Prin sentinţa penală nr. 295 din l martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, în dosarul nr. 4904/2004, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la formulată de condamnatul O.M.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea sa, condamnatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 424 din 9 septembrie 1999, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 474/2002 a C.S.J., din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (I) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (I) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), iar pc cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 461 C. proc. pen.,
urmând a fi redusă pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), deoarece se aplică modificările Codului penal, ce au intervenit în anul 2001 şi, cum prejudiciul creat prin fapta sa este mai mic de 1 miliard lei (650.000.000 lei), aceasta să fie redusă, cu atât mai mult cu cât până în prezent a executat 5 ani, 4 luni şi 7 zile închisoare.
La dosar s-au ataşat: sentinţa penală nr. 424/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, precum şi dosarele nr. 5270/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală şi nr. 1067/2002 al Curţii Supreme de Justiţie, prin care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
La data de 1 martie 2005, în faţa instanţei de fond, contestatorul
O.M.C., personal, a solicitat a se lua act că îşi retrage contestaţia, iar faţă de faptul că aceasta putea fi formulată şi din oficiu, prima instanţă a constatat că, pe fond, nu este întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen., astfel că a respins contestaţia ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul-contestator
O.M.C. pentru greşita respingere a contestaţiei sale, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 460, art. 461 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 14 şi 15 C. pen., apreciind că în raport cu coinculpatul A.C.V. (care a primit o pedeapsă de numai 3 ani închisoare) a avut o contribuţie redusă la săvârşirea faptei, astfel că pedeapsa de 12 ani închisoare este prea mare şi solicită reducerea ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 271/A din 13 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul – contestator O.M.C. împotriva sentinţei penale sus menţionate.
împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea introductivă şi în apel, solicitând reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive mai mici decât maximul special prevăzut de legea nouă, are caracter facultativ, fiind la latitudinea instanţei de judecată care apreciază în raport de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă. Aşadar, conduita inculpatului pe durata executării pedepsei este doar unul dintre crite-
riilc prevăzute de art. 15 C. pen., pentru aplicarea legii mai favorabile, iar nesolicitarea relaţiilor în acest sens de la locul de deţinere, de către instanţa de fond sau cea de apel, nu înseamnă că acestea nu au dat dovadă de rol activ, în raport cu celelalte criterii, gravitatea faptei săvârşite, antecedentele penale ale condamnatului, considerate suficiente pentru a aprecia că cererea de reducere a pedepsei este nefondată.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond şi cea de apel au apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 3851 ^ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnat ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
