Contestaţie la executare. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Modificarea prevederilor art. 146 C. pen. privind consecinţele deosebit de grave


C. pen., art. 15, art. 146, art. 215 alin. (5)

C. proc. pen., art.458

Modificarea prevederilor art. 146 C. pen., la care face trimiterea art. 215 alin. (5) C. pen., nu duce la aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. pen., întrucât nu s-a prevăzut dezincriminarea faptei sau reducerea pedepsei, cerinţe expres prevăzute de art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen., ci numai s-a mărit pragul valoric de la care se apreciază „consecinţele deosebit de grave”.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3670 din 14 iunie 2005

Condamnata G.T., deţinută în Penitenciarul Rahova, şi aflată în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, s-a adresat Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, cu contestaţie la împotriva sentinţei penală nr. 155 din 9 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, invocând legea penală mai favorabilă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, prin sentinţa penală nr. 28 din 13 ianuarie 2005, a admis contestaţia la executare şi, în temeiul art. 15 C. pen., a redus pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 155 din 9 martie 2000, a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, de la 10 ani închisoare, la 7 ani şi 6 luni închisoare.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 25 din 20 decembrie 2001 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a menţionat că, prin sentinţa penală nr. 155 din 9 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, contesta-toarea a fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu alte două pedepse de 2 ani

închisoare, dispunând să execute 10 ani închisoare, pentru un prejudiciu cauzat de 20.000 dolari S.U.A.

După condamnare, prin Legea nr. 456/2001, au fost modificate prevederile art. 146 C. pen., la care face trimitere art. 215 alin. (5) C. pen., în sensul că, prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă de 2 miliarde de lei, astfel că, faţă de data când a fost condamnată şi de prejudiciul cauzat îşi găseşte aplicarea dispoziţiile art. 15 C. pen.

In raport cu această modificare, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 15 C. pen. privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, având în vedere faptul că pe timpul executării pedepsei contestatoarea a avut un comportament corespunzător; s-a apreciat că este întemeiată contestaţia la executare şi în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a fost admisă şi redusă pedeapsa de la 10 ani, la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către Parchet, pe considerentul că în mod greşit a fost admisă contestaţia la executare, întrucât, prin admiterea contestaţiei la executare s-ar duce în mod indirect la o schimbare de încadrare juridică, care nu se poate realiza după rămânerea definitivă a unei hotărârii judecătoreşti ci numai în tipul judecăţii.

S-a mai arătat că modificările legislative vizând O.U.G. nr. 207/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 456/2001, nu a prevăzut o pedeapsă mai mică pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 205 alin. (5) C. pen.

De asemenea, sentinţa a mai fost atacată cu apel şi de către contestatoarea condamnată, care a solicitat reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a 11-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a examinat apelul declarat de Parchet în raport cu criticile arătate, sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., şi prin decizia penală nr. 146/ A din 01 martie 2005 a admis apelul, a desfiinţat în totalitate sentinţa şi pe fond a respins, ca nefondată, atât contestaţia la executare cât şi apelul declarat de apelanta contestatoare, condamnată.

In considerentele deciziei s-a menţionat că, în mod greşit, s-a apreciat de către instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen.

Decizia a fost atacată cu recurs de către recurenta condamnată, care a invocat o singură critică, vizând faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea instanţei de fond, întrucât

modificarea legislativă a prevederilor art. 146 C. pen. nu a făcut nimic altceva decât să-i fie aplicabil art. 15 C. pen.

Examinând recursul declarat, în raport cu critica invocată, care ar constitui caz de casare, în sensul pct. 171 de la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

In cauză, nu sunt incidente prevederile art. 458 C. proc. pen., vizând intervenţia unei legi penale noi în timpul executării pedepsei, întrucât O.U.G. nr. 207/2000, nu a prevăzut pedepse mai mici, ci doar a stabilit că infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., există atunci când prejudiciul este mai mare de 2 miliarde de lei.

Modificarea legislativă a art. 146 C. pen. nu duce la aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. pen., întrucât nu s-a prevăzut dezincriminarea faptei sau reducerea pedepsei, cerinţe expres prevăzute de art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen., ci numai s-a mărit pragul valoric de la care se apreciază „consecinţele deosebit de grave”.

Prin urmare, nemodificându-se limitele de pedeapsă de la art. 215 alin. (5) C. proc. pen. în cauză nu sunt incidente prevederile art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen.

Ca atare, critica invocată nu constituie caz de casare şi, în consecinţă, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-au văzut dispoziţiile art. 189 C. proc. pen. şi următoarele C. proc. pen.