În cazul unei pedepse cu suspendare condiţionată ce a intrat sub incidenţa actului normativ de graţiere, săvârşirea unei noi infracţiuni în decursul termenului de încercare, redus în conformitate cu art. 120 alin. (2) C.pen., atrage revocarea graţierii condiţionate, pedeapsa devenind executabilă, astfel încât aceasta nu reprezintă o cauză de reducere ori de micşorare a pedepsei, în înţelesul art. 461 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 467 din 26 iunie 2009
Prin sentinţa penală nr. 217/24.04.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a respins ca nefondată contestaţia la formulată de către contestatorul-condamnat D.D şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1495/25.11.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C.pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C.pen., în baza dispoziţiilor art. 83 C.pen. revocându-i-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare care-i fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 2669/2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, adăugată ulterior celei de 10 ani închisoare, dispunându-se executarea de către constatator a pedepsei de 11 ani şi 10 luni închisoare.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia nr. 3359/30.05.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa de executat rămânând cuantificată la 11 ani şi 10 luni închisoare.
S-a mai constatat că, prin sentinţa penală nr. 1718/24.09.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de către condamnatul D.D., în baza dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, constatându-se graţiată pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2669/17.12.2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 342/255.02.2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C.pen. a fost redus termenul de încercare de 3 ani şi 10 luni, stabilit prin sentinţa penală nr. 2669/17.12.2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 342/25.02.2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, cu durata pedepsei pronunţate, rezultând un termen de încercare de 2 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, contestatorul rămânând în continuare sub incidenţa mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1756/10.06.2005 emis în baza sentinţei penale nr. 1495/25.11.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3359/30.05.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a observat în acest context că, printr-o sentinţă rămasă definitivă pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a constatat graţiată condiţionat pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 2669/17.12.2001 pronunţată de aceeaşi instanţă, definitivă, fiind redus în mod corespunzător termenul de încercare iniţial de 3 ani şi 10 luni, la un interval de timp de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C.pen.
Totodată, constatându-se că în acest din urmă termen de încercare contestatorul a mai săvârşit o infracţiune – la 17.05.2003 – cea prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C.pen., împotriva părţii vătămate B.A.Ş., pentru care prin sentinţa penală nr. 1495/25.11.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, rămasă definitivă, a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, acesteia din urmă i-a fost adăugată pedeapsa de 1 an închisoare, urmare a revocării în baza dispoziţiilor art. 83 C.pen. a suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2669/2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti a revocat şi beneficiul graţierii condiţionate care operase în favoarea contestatorului, dispunându-se ca acesta să rămână în continuare în executarea mandatului nr. 1756 emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală la 10.06.2005 pentru pedeapsa de 11 ani şi 10 luni închisoare.
Potrivit celor expuse, s-a reţinut că nu se poate da eficienţă cauzei de micşorare a pedepsei invocată de către contestator, prevăzută de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. (ca urmare a intervenirii graţierii condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, beneficiu care a fost revocat printr-o sentinţă devenită definitivă).
Întrucât a fost vorba despre o graţiere condiţionată, sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost aplicată de către instanţa care a soluţionat contestaţia anterioară, dispoziţiile de mai sus fiind imperative.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut de contestator că în mod greşit i-a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare care-i fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 2669/2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (care i-a fost adăugată la pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1495/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală) şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea contestaţiei la executare, în sensul de a se scădea perioada de 1 an şi 10 luni ce a fost deja executată.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 461 C.proc.pen. pentru admisibilitatea contestaţiei la executare, deci nici cele stipulate la lit. d) a acestui text de lege.
Astfel, potrivit art. 461 lit. d) C.proc.pen. se poate face contestaţie la executare, atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Textul de lege se referă însă la incidente ce apar pe parcursul executării pedepsei, fără a avea legătură cu fondul cauzei, care la rândul său a constituit obiectul unui proces penal soluţionat prin hotărâre rămasă definitivă, deoarece într-o atare situaţie s-ar aduce atingere principiul autorităţi de lucru judecat, contestaţia la executare devenind astfel o nouă cale de atac, care nu este prevăzută de lege cu acest caracter.
În speţă, este adevărat că una dintre pedepsele aplicate contestatorului condamnat, şi anume pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare ce fusese aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 2669/17.10.2001 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti a beneficiat de dispoziţiile unui act de clemenţă, respectiv de art. 1 din Legea nr. 543/2002, constatându-se graţiată executarea acestei pedepse, astfel încât termenul de încercare a fost redus potrivit art. 120 alin. (2) C.pen., cu durata pedepsei graţiate, fiind deci de 2 ani.
Aceste dispoziţii au fost aplicate prin sentinţa penală nr. 1718/24.09.2007 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin nerecurare la 1.10.2007, prin care, conform art. 461 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de către contestatorul D.D. şi s-a făcut aplicarea art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi art. 120 alin. (2) C.pen., aşa cum am arătat mai sus.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 2669/17.10.2001 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, stabilindu-se ca sus-numitul contestator să rămână în continuare sub incidenţa mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1756/10.06.2005 emis în baza sentinţei penale nr. 1495/25.11.2004 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3359/30.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Or, această instanţă a observat deja că, deşi cu privire la această pedeapsă este incident un act de clemenţă şi că termenul de încercare al suspendării condiţionate se impune a fi redus potrivit art. 120 alin. (2) C.pen., totuşi, chiar prin efectul acestei reduceri, în decursul termenului de încercare astfel redus, contestatorul a săvârşit o nouă infracţiune care atrage în mod imperativ aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002, respectiv revocarea beneficiului graţierii condiţionate şi, implicit, al suspendării condiţionate.
În atare situaţie, cum noua infracţiune a fost comisă de către contestator în decursul termenului de încercare, chiar redus în conformitate cu art. 120 alin. (2) C.pen., este evident că pedeapsa respectivă devine executabilă şi, deci, în niciun caz nu mai poate fi constatată ca fiind executată, aşa cum susţine contestatorul-recurent.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că solicitările contestatorului nu reprezintă în realitate o cauză de reducere sau de micşorare a pedepsei, aşa cum de altfel a apreciat şi prima instanţă, a cărei hotărâre este în consecinţă legală şi temeinică, astfel că recursul a fost respins, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
