Contestaţie la executare. Constatarea graţierii pedepsei ce formează primul termen al recidivei postcondam-natorii nu înlătură starea de recidivă


C. proc. pen., art. 461

Prin graţierea pedepsei care formează primul termen al recidivei postcondamnatorii, nu se înlătură starea de recidivă reţinută pentru infracţiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat inculpatul, graţierea înlăturând numai executarea pedepsei, fără să înlăture celelalte consecinţe ale condamnării.

Decizia penală nr. 633/R din 26 octombrie 2005 – Gh.R.

Prin sentinţa penală nr. 1462 din 24 mai 2005, Judecătoria Braşov a respins contestaţia formulată de condamnatul U.L. contra executării sentinţei penale nr. 1518/2003 a Judecătoriei Braşov, arătând că motivul invocat de condamnat nu se numără printre cazurile prevăzute în art. 461 C. proc. pen., şi anume înlăturarea stării de recidivă.

Prin decizia penală nr. 480 din 13 septembrie 2005, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de condamnat.

împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, solicitând înlăturarea stării de recidivă, ca urmare a graţierii pedepsei ce a constituit primul termen al recidivei.

Prin sentinţa penală nr. 1518/2003 a Judecătoriei Braşov, condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Ca urmare a revocării suspend-dării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 633/2002 a Judecătoriei Braşov, această pedeapsă a fost adăugată la pedeapsa de mai sus, rezultând pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 315/2005 a Judecătoriei Braşov, a fost admisă o contestaţie la executarea sentinţei penale nr. 1518/2003 şi s-a constatat graţierea pedepsei de 2 ani închisoare, astfel că pedeapsa de executat a rămas de 5 ani închisoare.

Prin graţierea acestei pedepse, care forma primul termen al recidivei postcondamnatorii, nu s-a înlăturat starea de recidivă reţinută pentru infracţiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, graţierea înlăturând numai executarea pedepsei, fără să înlăture celelalte consecinţe ale condamnării.

De altfel, chiar constatarea graţierii pedepsei de 2 ani închisoare a fost greşită, întrucât aceasta nu se putea face pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile în care actul de graţiere a fost anterior pronunţării sentinţei penale nr. 1518/2003, şi nu ulterior.