Contestaţie la executare. Declinare de competenţă. Scoaterea cauzei de pe rol Contestaţie la executare


Contestaţie la executare

Sentinţa nr. 228/15 iunie 2010

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moreni, jud.Dâmboviţa, la data de 05 februarie 2010, condamnatul M. F. a formulat contestaţie la executare, motivând faptul că, înafara pedepsei de 16 ani închisoare, pe care o execută în prezent, a mai suferit o condamnare la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, fiind emis pe numele său şi un mandat de către Judecătoria Moreni.

Prin sentinţa penală nr. 304 din 24 martie 2010, Judecătoria Moreni, jud.Dâmboviţa, în baza art.461 alin.2 rap.la art.461 alin.1 lit.c Cod procedură penală, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de apărătorul din oficiu al condamnatului şi, în baza art.42 Cod procedură penală, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul M. F., fiul lui V. şi E., născut la data de 12.04.1976, deţinut în Penitenciarul Botoşani, în favoarea Tribunalului Bacău.

Verificând actele aflate la dosar, Judecătoria Moreni a reţinut că petentul M. F. a fost condamnat prin sentinţa penală nr.324/D din 17.09.2002 a Tribunalului Bacău la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Cu privire la susţinerile condamnatului din cerere, cu privire la existenţa unui al doilea mandat de emis pe numele său, s-a apreciat că acestea nu corespund adevărului, dat fiind că Penitenciarul Botoşani – locul de deţinere al contestatorului a înaintat la dosar numai mandatul emis de Tribunalul Bacău.

În aceste condiţii, s-a apreciat că Tribunalul Botoşani este competent să soluţioneze contestaţia formulată întrucât petentul era încarcerat în raza teritorială a acestei instanţe la data promovării cererii şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea acestei instanţe.

Analizând sentinţa pronunţată de Judecătoria Moreni, se constată neconcordanţe între dispoziţiile acesteia în sensul că, deşi în motivare se constată că Tribunalul Botoşani este competent să soluţioneze contestaţia formulată, prin dispozitiv se declină competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.

Văzând că în favoarea Tribunalului Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei şi prin minută, instanţa va scoate cauza de pe rol şi va trimite dosarul acestei instanţe spre competentă soluţionare.

Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,

4

2