Decizia penală nr.405 18 iunie 2010Contestaţie la executare. Deducerea greşită a arestului. Cazul de contestaţie prev. de art.461 alin1 lit.c CppPrin sentinţa penală nr.1129 din data de 04 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11324 215 2010,s-a respins contestaţia la formulată de condamnatul L.N.C., în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova.A obligat condamnatul la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 leireprezintă onorariu avocat oficiu.Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, prima instanţă a constatat că la data de 13.04.2010 a fostînregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub numărul 11324 215 2010, contestaţia la executare formulată decătre petentul L.N.C., în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, cu privire la sentinţa penală nr. 2290 2009a Judecătoriei Craiova.
În motivarea cererii petentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru şaptefapte de tâlhărie săvârşite în anii 1999, 2001, 2004, 2009, nu i s-au dedus perioadele executate anterior pentrufapte concurente între anii 2001-2004 şi 2004-2008.
În vederea soluţionării contestaţiei la executare, instanţa a dispus ataşarea sentinţei penale nr.2290 09.10.2009 a Judecătoriei Craiova.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin s.p. nr. 2290 09.10.2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnareainculpatului L.N.C. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni detâlhărie în perioada 1999-2009 precum şi revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 722zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului L.N.C. prin s.p. nr.257 09.05.2005 a Judecătoriei Craiova.
Potrivit art. 461 C.p.p., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri: când s-a pusin executare o hotărâre nedefinitiva; când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât ceaprevăzuta in hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executasau vreo împiedicare la executare; când se invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alta cauza destingere si orice alt incident ivit in cursul executării.Instanţa a reţinut că motivele invocate de petent in susţinerea contestaţiei la executare nu se încadreazăin vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 461 C.p.p.Astfel, contestaţia la executare nu poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucrujudecat, este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punereaîn executare a hotărârii penale definitive dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment,în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării si chiar după ce s-a executatpedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.
Fata de aceste considerente, ţinând cont că acele critici ale condamnatului privesc soluţia pronunţatăprintr-o hotărâre definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului de către condamnat, nefiind îndeplinitecondiţiile prev. de art. 461 C.p.p. instanţa a respins contestaţia la executare formulată de petentul L.N.C..A obligat condamnatul la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 leireprezintă onorariu av. oficiu.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs L.N.C., criticând sentinţa instanţei de fond pemotiv că nu i-a fost dedusă pedeapsa executată din condamnarea de 7 ani închisoare.Tribunalul prin dec.pen. nr.405 18 iunie 2010, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate derecurentul petent şi a celor ce pot fi invocate din oficiu potrivit art.3856 alin.3 şi 3859alin.3C.p.p., aapreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin contestaţia la executare formulată contestatorul L.N.C. a solicitat instanţei să-i deducă dinpedeapsa de 7 ani închisoare, în a cărei executare se află în prezent în baza mandatului de executarenr.2496 27.10.2009, perioadele executate anterior pentru fapte concurente săvârşite în perioada anilor 2001-2004şi 2004-2008.
Instanţa de fond a respins contestaţia la executare întrucât motivele invocate de contestator nu seîncadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres în art.461 Cpp. S-a motivat că acest mijloc procesul cucaracter jurisdicţional, poate fi folosit doar înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive,dacă incidentul invocat s-a ivit până în acel moment sau poate fi folosit în cursul executării pedepsei, dacăincidentul s-a ivit în perioada executării ori după ce s-a executat pedeapsa şi este în legătură cu executareaacesteia.
Instanţa de fond a mai apreciat că criticile condamnatului privesc soluţia pronunţată într-o hotărâredefinitivă împotriva căreia nu a înţeles să exercite calea de atac a apelului, neputând fi analizate pe calecontestaţiei la executare.Tribunalul apreciază că, aşa cum a stabilit jurisprudenţa şi doctrina penală în mod constant, pe caleacontestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, în ceeace priveşte greşita deducere a arestului, fără ca pe această cale să se repună în discuţie probleme de fondrezolvate cu autoritate de lucru judecat. Astfel, omisiunea instanţei de judecată de a computa unui inculpatsau condamnat aflat în stare de arest, durata reţinerii sau arestării, ori efectuarea greşită a computării,poate fi remediată prin utilizarea cazului de contestaţie la executare prev. de art. 461 alin. (1) lit. c)Cpp., sens în care s-a pronunţata şi ICCJ prin decizia pen. nr.167 2006), evitându-se astfel executarea unuiplus de pedeapsă pe care legea îl consideră executat.Prin urmare, instanţa de fond trebuia să analizeze cererea de contestaţie la executare şi să stabilească dacăeste întemeiată sau nu şi nu să o respingă ca inadmisibilă pe motiv că nu se încadrează în niciunul dincazurile prev. de art.461 Cpp.Pentru aceste motive, tribunalul va admite recursul va casa sentinţa pen. nr.1129 04.05.2010 a JudecătorieiCraiova şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, pe de o parte întrucât contestaţia laexecutare întemeiată pe disp.art.461 lit.c Cpp se judecă de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută,iar pe de altă parte, pentru a nu fi petentul condamnat lipsit de posibilitate exercitării unei căi de atac.