C. pen., art. 12, art. 14, art. 15 C. proc. pen., art. 258, art. 461
în aprecierea aplicării dispoziţiilor art. 15 C. pen. instanţa va avea în vedere persoana condamnatului, gradul de pericol social al faptei şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, putând dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3221 din 23 mai 2005
Prin sentinţa penală nr. 107 din 31 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la formulată de contestatorul condamnat D.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 459 /1998, definitivă prin decizia penală nr. 4017 din 10 noiembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, contes-tatorul inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (4) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Fapta inculpatului a constat în aceea că, împreună cu o altă persoană a sustras suma de 27.000 dolari S.U.A., un lănţişor cu medalion şi două perechi de cercei, toate bijuteriile fiind din aur, instanţa de fond constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 şi art. 15 C. pen.
Condamnatul a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d), raportat la art. 258 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 12, art. 14 şi art. 15 C. pen.
Instanţa de fond a respins contestaţia, ca neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 C. pen., raportat la art. 461 lit. d) C. proc. pen.
împotriva acestei sentinţei a declarat apel, în termen legal, condamnatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale.
Prin decizia penală nr. 202 din 22 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului contestator.
împotriva deciziei condamnatul a declarat recurs.
înalta Curte, verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 14 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită se reduce la acest maxim.
In vederea aplicării dispoziţiilor sus-arătatc instanţa trebuie să facă o dublă comparaţie. Mai întâi, compară limitele maxime de pedeapsă din legile penale necesare pentru infracţiunea săvârşită de condamnat, spre a se constata dacă legea nouă este mai favorabilă ori
nu. După aceasta, maximul special al legii noi este comparat cu durata pedepsei concrete pe care o execută autorul.
In speţa de faţă nu este îndeplinită cea de-a doua cerinţă, astfel că nu pot fi invocate prevederile art. 14 C. pen.
Nu pot fi primite nici criticile privind aplicarea art. 15 C. pen.
Potrivit textului de lege sus-arătat, când după comunicarea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
In cauză, instanţele au reţinut corect că a intervenit o lege nouă, potrivit căreia fapta de furt reţinută în sarcina inculpatului nu se mai consideră că a avut consecinţe deosebit de grave, iar pentru această infracţiune legea nouă prevede o pedeapsă mai uşoară de la 3 ani la 15 ani închisoare, faţă de 10 la 20 ani închisoare cum prevedea legea în baza căreia a fost condamnat.
De asemenea, în mod just, instanţele au apreciat că se impune menţinerea pedepsei de 11 ani închisoare, avându-se în vedere persoana condamnatului (recidivist posteondamnatoriu), gradul de pericol social al faptei cât şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta.
Aşa fiind, în baza art. 385l5, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
