Contestaţie la executare. Greşita reţinere a intervenirii prescripţiei. Contestaţie la executare


Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Contestaţie la executare.

Greşita reţinere a intervenirii prescripţiei.

Emiterea unui mandat european de arestare în vederea punerii în a unei pedepse privative de libertate întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei, care la rândul său a fost întrerupt de arestarea condamnatului de către auzorităţile judiciare din Ungaria; s-a reţinut în acest sens şi Decizia nr. 2/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – în soluţionarea unui recurs în interesul legii în care s-a arătat că transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de către autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

DECIZIA PENALĂ NR.989/R/4 decembrie 2012

Dosar nr. 1456/255/P/2012

Prin sentinţa penală nr. 176 din 18.09.2012 pronunţată de Judecătoria Marghita, în baza art 461 lit d Cod de procedură penală s-a admis cererea formulată de către condamnatul contestatar G.Z., pentru contestaţie la executare.

S-a stabilit că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului contestatar prin sentinţa penală nr. 333 din 01 iunie 2004 a Judecătoriei Marghita.

S-a dispus încetarea oricărui act de punere în executare a hotărârii şi închiderea poziţiei condamnatului din registrul de executări penale al instanţei.

În baza art 192 alin 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art 189 Cod de procedură penală s-a dispus ca Tribunalul Bihor să plătească către Baroul de Avocaţi Bihor suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu M.M. în baza delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 2995 din 14.08.2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că, prin cererea înregistrată la instanţă la data de 11 iulie 2012, condamnatul G.Z. a învederat că, Judecătoria Marghita a pronunţat sentinţa penală nr. 333/01.06.2004 în dosarul nr. 2092/2002, fiind pronunţată în lipsa sa. Hotărârea nu a fost executată, deoarece Judecătoria capitalei Budapesta nu a dat curs cererii de extrădare.

Consideră că pedeapsa s-a prescris pe data de 09.07.2012, motiv pentru care a solicitat ca instanţa să procedeze la constatarea prescripţiei pedepsei, care în consecinţă nu mai poate fi executată.

Totodată prin cererea înregistrată la instanţă la data de 08.08.2012, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Marghita a formulat o cerere de contestaţie la executare, privind pe condamnatul G.Z., astfel că dosarul nr. 1627/255/2012 a fost conexat la dosarul nr. 1456/255/2012.

În motivarea cererii Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Marghita, a arătat că, prin sentinţa penală nr. 333/01.06.2004 pronunţată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 2092/2002, G.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. De la data rămânerii definitive a hotărârii sus menţionate şi până în prezent hotărârea nu a fost pusă în executare întrucât persoana condamnată, fiind cetăţean maghiar, s-a aflat şi se află pe teritoriul Ungariei, iar Judecătoria Capitalei din Budapesta – Ungaria nu a dat curs cererii de extrădare.

Deşi s-au făcut toate demersurile posibile pentru extrădarea acestuia, emiţându-se mandat european de arestare şi s-a făcut chiar şi cerere pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii pe teritoriul Ungariei, autorităţile judiciare din Ungaria, responsabile să judece punerea în executare a mandatului european de arestare, au dispus punerea în libertate a condamnatului, deşi acesta a fost arestat în Ungaria la data de 28.11.2011, motivând că acesta are maghiară şi deţine un permis de şedere permanent pe teritoriul Ungariei.

Conform dispoziţiilor art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal, termenul de prescripţie pentru executarea pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată în cazul pedepselor cu închisoarea cu executare. În speţă, hotărârea de condamnare la închisoare a rămas definitivă la data de 09.07.2004, executarea prescriindu-se la sfârşitul lunii iulie 2012.

Prin adresa nr. 3219261/RR/NAT din 03.02.2012, înregistrată la instanţă la data de 03.02.2012, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Sirene, a comunicat instanţei că, privind pe numitul G.Z., urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis la data de 27.02.2009 de Judecătoria Marghita, la data de 29.11.2011 autorităţile judiciare din Ungaria au solicitat aplicarea unui indicator de validitate permanent la alerta introdusă de România deoarece autorităţile judiciare maghiare, responsabile să judece punerea în executare a mandatului european de arestare sus amintit, au dispus punerea în libertate a persoanei solicitate, respectiv G.Z.

Astfel, s-a modificat pentru aceste state măsura de urmat a semnalării din SIS din „Căutare şi arestare în vederea extrădării” în măsura alternativă de urmat „Localizare”. La 03.02.2012 Biroul SIRENE Ungaria a informat că a fost stabilită adresa de domiciliu a persoanei în cauză, respectiv: Ungaria – 4262, Nyiracsad, Rakoczi utca 104.

Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală se poate face contestaţie contra executării unei hotărâri penale atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea ori altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Faţă de starea de fapt reţinută instanţa de fond a găsit contestaţia ca fiind întemeiată în speţă operând prescripţia executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 333/01.06.2004 pronunţată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 2092/2002.

Aşa fiind în baza art.461 lit. d Cod de procedură penală raportat la art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal instanţa de fond a admis contestaţia şi a constatat că în speţă a intervenit prescripţia executări pedepsei.

Urmare a acestui fapt a încetat orice act de executare a hotărârii iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita solicitând desfiinţarea sentinţei primei instanţe iar în rejudecare respingerea contestaţiei la executare formulată de condamnatul G.Z..

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a constatat ca fiind prescrisă executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului G.Z. prin sentinţa penală 333/2004 a Judecătoriei Marghita deoarece la data de 27.02.2009 s-a emis un mandat european de arestare de către Judecătoria Marghita, iar potrivit deciziei nr. 2/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căreia a fost localizată persoana, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, indiferent dacă persoana este sau nu arestată provizoriu în vederea predării.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, curtea, în baza articolului 385/14 Cod procedură penală raportat la articolul 385/9 Cod procedură penală, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 333/01.06.2004 a Judecătoriei Marghita condamnatului G.Z. i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de articolul 329 alineatul 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal.

Hotărârea mai sus arătată nu a fost pusă în executare întrucât condamnatul fiind cetăţean maghiar s-a aflat şi se află pe teritoriul Ungariei, iar Judecătoria Capitalei din Budapesta nu a dat curs cererii de extrădare.

Prin adresa nr.3219261/RR/NAT din 3.02.2012 Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională –Biroul SIRENE a comunicat instanţei că numitul G.Z. a fost localizat în Ungaria, împotriva acestuia fiind emis un mandat european de arestare la data de 27.02.2009 de către Judecătoria Marghita. La data de 29.11.2011 autorităţile judiciare din Ungaria au solicitat aplicarea unui indicator de validitate permanent la alerta introdusă de România deoarece autorităţile judiciare maghiare responsabile să judece punerea în executare a mandatului european de arestare sus amintit au dispus, la data de 28.11.2011, punerea în libertate a persoanei solicitate motivând că acesta are cetăţenie maghiară şi deţine un permis de şedere permanent pe teritoriul Ungariei.

Conform dispoziţiilor articolului 126 alineatul 1 litera b Cod penal termenul de prescripţie pentru executarea pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, în speţă executarea prescriindu-se la sfârşitul lunii iulie 2012.

Curtea a reţinut că, în speţă mandatul european de arestare emis de Judecătoria Marghita la data de 27.09.2009 faţă de condamnatul G.Z. a întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei, care la rândul său a fost întrerupt de arestarea condamnatului la data de 29.11.2011 de către autorităţile judiciare din Ungaria, astfel că executarea pedepsei se va prescrie la sfârşitul lunii noiembrie 2019.

Pentru a ajunge la concluziile mai sus arătate, curtea a avut în vedere şi decizia nr. 2/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a arătat că transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de către autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

Pentru aceste motive, curtea, în baza articolului 385/15 punctul 2 litera d Cod procedură penală, a admis recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, împotriva sentinţei penale nr. 176 din 18.09.2012 pronunţată de Judecătoria Marghita pe care a casat-o şi a modificat-o în sensul că rejudecând, a respins contestaţia la executare formulată în temeiul art. 461 litera d din Codul de procedură penală de către contestatorul G.Z. privind constatarea intervenirii prescripţiei executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 333 din 01.06.2004 a Judecătoria Marghita, definitivă prin neapelare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu V.C. conform delegaţiei nr. 5636 din 16.11.2012 emisă de Baroul Bihor s-a dispus să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei.