C. proc. pen., art. 1491, art. 461
Contestaţia la reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond.
încheierea prin care a fost luată măsura arestării preventive este o încheiere prin care au fost luate măsuri vremelnice, asupra cărora se poate reveni în orice moment al procesului penal, iar calea de atac împotriva acestei încheieri este recursul. Contestaţia la executare formulată împotriva acestei încheieri este inadmisibilă.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 771
din 1 februarie 2005
Prin cererea înregistrată sub nr. 5642/2004 la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.J. a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, întrucât boala de care suferă nu poate fi tratată în reţeaua medicală a D.G.P.
Constatându-se că inculpatul avea pe rol o cauză în care era judecat pentru săvârşirea unor fapte penale şi care formează obiectul dosarului nr. 1573/2004 (prin încheierea din 14 septembrie 2004) s-a dispus conexarea acestuia cu cererea de faţă, întrucât între ele există o legătură directă.
După conexare, inculpatul a arătat că în mod greşit instanţa a apreciat cererea sa ca fiind o cerere de revocare a măsurii arestării preventive şi că în realitate aceasta este o contestaţie la executarea măsurilor dispuse prin încheierea de şedinţă din 20 august 2004, pronunţată în dosarul nr. 1573/2004, având drept temei juridic art. 461 lit. a), b) şi c) C. proc. pen., în sensul că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, executarea este îndreptată împotriva altei persoane şi există nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că numele său şi datele de stare civilă sunt trecute în mod greşit în mandatul de arestare preventivă şi preluate în încheierea de şedinţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1286 din 13 octombrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de inculpatul S.J.
In motivarea acestei hotărâri, s-a arătat că contestaţia la executare, aşa cum este aceasta reglementată, reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive [cu excepţia variantei prevăzută la art. 461 lit. a) C. proc. pen.] prin care s-a soluţionat cauza în fond şi s-a pronunţat o sentinţă de condamnare şi un mijloc de soluţionare a plângerilor ocazionate de punerea în executare a dispoziţiilor dintr-o încheiere de şedinţă, chiar dacă şi încheierea de şedinţă este o hotărâre în sensul dispoziţiilor art. 311 C. proc. pen.; această concluzie rezultă din întreaga reglementare a materiei contestaţiei la executare, textul vorbind despre „instanţă de executare” care, conform art. 418 C. proc. pen., este instanţa de fond, instanţă în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie, „condamnat”, „hotărârea de condamnare”.
S-a mai arătat că problemele ridicate de inculpat au fost invocate şi în cadrul cercetării judecătoreşti în dosarul nr. 1573/2004, ocazie cu care instanţa a apreciat că „consemnarea greşită a datei sale de naştere
şi a codului său numeric personal, reprezintă doar o eroare materială care urmează procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen.”.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul S.J. pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că se impune desfiinţarea sentinţei aplicate şi pe fond admiterea contestaţiei la executare, urmând să se constate că încheierea din 20 august 2004 nu este nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, prin decizia penală nr. 889/A din 23 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul S.J., cu motivarea că „în mod corect instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 461 C. proc. pen.”, contestaţia la executare este un mod de soluţionare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond, iar faptul că acesta este nemulţumit de anumite măsuri luate prin încheierea criticată „este un aspect care poate fi rezolvat pe calca căilor de atac prevăzute de lege, apel sau recurs”.
decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către contestatorul S.J. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecată în apel şi anume nelegalitatea încheierii din 20 august 2004, prin care s-au luat măsuri ce-i aduc atingere drepturilor procesuale şi în care s-au strecurat erori ce fac imposibilă aplicarea dispoziţiilor luate.
Recursul este nefondat.
Aşa cum au arătat instanţa de fond şi cea de apel, calea de atac a contestaţiei în anulare este o cale de atac extraordinară şi nu poate fi folosită decât în situaţia hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.
Cum în cauza în speţă nu ne aflăm în faţa unei asemenea hotărâri, respectiv care să fi rezolvat fondul pricinii, ci a unei încheieri prin care au fost luate măsuri vremelnice, asupra cărora se poate reveni în orice moment al procesului penal, mai precis până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate, dacă situaţiile care au impus luarea ei au dispărut, folosirea căii de atac uzitată de contestator este inadmisibilă.
Tot astfel, dacă în uncie lucrări întocmite pe parcursul procesului penal s-au strecurat erori evidente, acestea nu pot fi rezolvate pe calca contestaţiei la executare, pentru asemenea situaţii legiuitorul punând la dispoziţia celor interesaţi instituţia îndreptării erorilor materiale (art. 195 C. proc. pen.).
Pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că în mod justificat prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la exe
cutare formulată de contestatorul S.J., iar instanţa de apel a menţinut această hotărâre.
Prin urmare, motivele de recurs invocate în cauză nu au fost fondate, recursul declarat a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
