contestaţia la executare.
Chiar dacă contestaţia la a fost
retrasă, manifestarea de voinţă a contestatorului
în acest sens, nu poate avea loc decât în faţa
instanţei competente material să soluţioneze
cauza, care, dacă erau îndeplinite condiţiile
legale, putea lua act de aceasta.
(Curtea de Apel Piteşti – decizia
penală nr.677/R din 4 decembrie
2007)
Prin sentinţa penală nr.381 din 11 septembrie 2007,
pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a luat act de retragerea contestaţiei la
executarea sentinţei penale nr.14/2005, pronunţată de Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti, formulată de condamnată, aflată în Penitenciarul
Colibaşi.
Tribunalul a fost sesizat cu contestaţia la executare a sentinţei
penale amintite, prin care se solicita schimbarea încadrării juridice din
infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.5 Cod penal, în
infracţiunea de înşelăciune fără consecinţe grave, invocându-se reducerea
cuantumului prejudiciului fixat de legiuitor ca limită a infracţiunii de
înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, faţă de celelalte forme ale
infracţiunii de înşelăciune.
In şedinţa de judecată din 11 septembrie 2007,
contestatoarea, aflată în stare de deţinere în Penitenciarul Colibaşi, a
precizat că îşi retrage contestaţia, motiv pentru care instanţa a luat act în
consecinţă.
Impotriva sentinţei a formulat recurs Parchetul de pe lângă
Tribunalul Argeş, susţinând nelegalitatea acesteia şi invocând drept caz
de casare pct.1 al art.385/9 Cod procedură penală, motivat de faptul că
au fost încălcate regulile referitoare la competenţa materială, în sensul că
Tribunalul Argeş nu poate să ia act de retragerea contestaţiei, atât timp
cât competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţinea Judecătoriei
Piteşti.
Prin decizia penală nr.677/R din 4 decembrie 2007,
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul procurorului, s-a
casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la
Judecătoria Piteşti.
In mod corect curtea a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art.460
alin.1 şi 6 din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa de
soluţionare, în primă instanţă a contestaţiei la executare, potrivit cărora,
în cazul în care contestatorul se află în stare de deţinere, competenţa
materială aparţine instanţei corespunzătoare locului de deţinere,
rămânând fără relevanţă faptul că între timp contestatoarea a fost pusă în
libertate.
