Pe calea contestaţiei la executare, contestatorul nu poate invoca existenţa legitimei apărări, vinovăţia acestuia fiind definitiv stabilită şi intrată în puterea autorităţii de lucru judecat, iar modificarea acestui text de lege prin Legea nr. 169/2002 nu poate constitui o lege penală mai favorabilă în înţelesul art. 15 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 116 din 27 februarie 2003 – Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 58 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a respins ca nefondată contestaţia contra executării Sentinţei penale nr. 219 din 27.12.1995 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, contestaţie formulată de condamnatul I.V., aflat în executarea pedepsei de 11 ani închisoare în Penitenciarul Rahova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Contestatorul I.V. a formulat contestaţie în contra executării Sentinţei penale nr. 219 din 27.12.1995 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal.
în motivarea contestaţiei, contestatorul a invocat prevederile art. 461 alin. 1 lit. d) şi c) din Codul de procedură penală raportat la art. 15 din Codul penal, solicitând aplicarea prevederilor art. 44 alin. ultim din Codul de procedură penală, modificat ca urmare a apariţiei Legii nr. 169/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 261 din 18.04.2002.
Contestatorul I.V. a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a i se reţine legitima apărare, din dosarul cauzei reieşind că, datorită temerii, acţiunea sa a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu atacul.
Tribunalul a constatat că cererea condamnatului este nefondată.
Modificarea dispoziţiilor art. 44 din Codul penal, în sensul introducerii unui nou alineat privind prezumţia legală a existenţei legitimei apărări, nu constituie o lege mai favorabilă în sensul dispoziţiilor art. 15 din Codul penal – aşa cum susţine contestatorul – de natură a face posibilă aprecierea asupra menţinerii ori reducerii pedepsei, ci, aşa cum s-a arătat, legitima apărare duce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.
Or, contestatorul nu a invocat, nici în cursul judecării cauzei la fond şi nici în căile de atac exercitate, existenţa cauzei prevăzute de art. 44 din Codul penal, vinovăţia sa fiind definitiv stabilită şi deci rezolvată cu autoritatea de lucru judecat, iar, ca problemă de fond, nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel condamnatul I.V., criticând-o pentru netemeinicie. Astfel, se susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, referitor la contestaţia la executare, solicitând a se reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 44 din Codul penal, privind legitima apărare, sau art. 73 din Codul penal, privind circumstanţa atenuantă a provocării.
Apelul este nefondat.
Potrivit art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, se poate face contestaţie la când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Curtea a constatat că, în sensul dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, nu poate fi considerat “incident intervenit în cursul executării pedepsei” invocarea legitimei apărări sau a scuzei provocării.
Potrivit art. 44 din Codul penal, legitima apărare este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, iar scuza provocării, în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) din Codul penal, este o circumstanţă atenuantă, cu efecte asupra cuantumului pedepsei.
Contestatorul, după cum a reţinut şi instanţa de fond, nu a invocat în cursul judecăţii cauzei la fond şi nici în căile de atac existenţa cauzei prevăzute de art. 44 din Codul penal, vinovăţia acestuia fiind definitiv stabilită şi intrată în puterea autorităţii de lucru judecat, iar modificarea acestui text de lege, prin Legea nr. 169/2002, nu poate constitui o lege penală mai favorabilă în înţelesul art. 15 din Codul de procedură penală.
Cu privire la scuza provocării, instanţa de fond s-a pronunţat nereţinând-o.
în cadrul contestaţiei la executare nu se poate face o nouă apreciere a probelor deja administrate, legea făcând vorbire de incidente apărute în cursul executării, şi nu care au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare.
în raport de aceste considerente, Curtea, conform art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.
NOTĂ-,
Decizia penală nr. 116 din 27.02.2003 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2921 din 19.06.2003 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de condamnat.
