Judecătoria TECUCI Sentinţă penală nr. 91 din data de 20.03.2014
Contestație la penală – aplicarea legii mai favorabile – în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere privind reducerea termenului de încercare. Conform art.16 alin.1 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod penal , măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Noului Cod penal , până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.508/324/2014 contestatorul ON …. a formulat contestație la executare împotriva hotărârii penale nr. 291/2009 a Judecătoriei Tecuci solicitând să se constate că pedeapsa este executată.
In motivarea contestației se arată că prin sentința penală 291/2009 a Judecătoriei Tecuci pronunțată în dosarul nr.772/324/2009 a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în condițiile vechiului Cod Penal s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani. A început executarea pedepsei la 23.06.2009.
In conformitate cu prevederile NCP termenul de încercare nu poate depăși 4 ani și se calculează la data când hotărârea a rămas definitivă și acesta s-a împlinit la 22 iunie 2013. In drept și-a întemeiat contestația pe disp.art. 598 al.1 lit.d C.p.p. raportat la art. 92 C.p.
In dovedirea contestației a depus la dosar copia sentinței penale 291/ 11.06.2009 din care rezultă că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani.
A fost pusă în executare hotărârea stabilindu-se de Serviciul de Probațiune un plan de supraveghere. Din fișa de judiciar nu rezultă că a mai suferit alte condamnări.
Art.92 din NCP prevede că durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicată.
Conform art. 16 alin.1 din Legea de punere în aplicare a NCP măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului Penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C.p. până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Conform art.16 alin.2 pentru determinarea legii mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Din expunerea textelor rezultă că măsura suspendării sub supraveghere se menține până la stabilirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare , în situația de față termenul de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, fiind de 6 ani , ca atare nu s-a împlinit. Față de acestea, instanța urmează a respinge contestația la executare, ca nefondată.