Art. 86/3 alin. 1 lit. a Cod penal
Art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală
Curtea costată că este nefondată contestaţia la executare, deoarece motivele invocate de către inculpat nu sunt suficient de relevante din punct de vedere juridic pentru a determina înlăturarea obligaţie de a se prezenta săptămânal la serviciul de probaţiune. Aspectele personale şi familiale invocate nu pot înlătura caracterul coercitiv al sancţiunii penale, inclusiv prin obligaţia prev. de art.86/3 alin. 1 lit. a Cod penal impusă de instanţă contestatorului.
Pe de altă parte, motivele invocate de constatator nu se încadrează în dispoziţiile art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, deoarece în cauză nu există vreo nelămurire referitoare la hotărârea care se execută şi nici vreo împrejurare care să facă imposibilă executarea acestei sentinţe.
(Sentinţa penală nr. 222/F/19 Decembrie 2013)
Contestatorul, pe calea contestaţie la executare, a solicitat modificarea sentinţei penale nr.28/F/6 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti sub aspectul obligaţiei de a se prezenta săptămânal la serviciul de probaţiune.
În motivare, arată că din motive obiective nu poate să-şi îndeplinească această obligaţie, deoarece are o firmă în străinătate şi este necesar de a fi prezent permanent la firma respectivă pentru a putea în acest fel să continue activitatea şi să-şi întreţină familia.
Din actele dosarului, Curtea constată că, prin sentinţa penală cu nr.28/F/2012 a Curţii de Apel Piteşti, contestatorul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.
S-au instituit în sarcina sa obligaţiile prev. de art.86/3 alin. 1 Cod penal, inclusiv obligaţia de a se prezenta săptămânal la serviciu de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea costată că este nefondată contestaţia la executare, deoarece motivele invocate de către inculpat nu sunt suficient de relevante din punct de vedere juridic pentru a determina înlăturarea obligaţie de a se prezenta săptămânal la serviciul de probaţiune. Aspectele personale şi familiale invocate nu pot înlătura caracterul coercitiv al sancţiunii penale, inclusiv prin obligaţia prev. de art.86/3 alin. 1 lit. a Cod penal impusă de instanţă contestatorului.
Pe de altă parte, motivele invocate de constatator nu se încadrează în disp. art. 461 alin. 1 lit. c Cod pr. penală, deoarece în cauză nu există vreo nelămurire referitoare la hotărârea care se execută şi nici vreo împrejurare care să facă imposibilă executarea acestei sentinţe.
Pentru considerentele de mai sus şi, în temeiul dispoziţiilor art.392 Cod pr.penală, Curtea a respins ca nefondată contestaţia la formulată.