Aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu constituie o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei în sensul prevederilor art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 515 din 27 martie 2001 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 4004 din 20.12.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la formulată de condamnatul S.D. împotriva Sentinţei penale nr. 642 din 22.02.2000 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 815/A din 30.05.2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală.
Prima instanţă a reţinut că, prin Decizia penală nr. 815/A din 30.05 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, contestatorul S.D. a fost condamnat, în baza art. 26 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a), e), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 75 lit. c) din Codul penal cu art. 74 şi 76 din Codul penal, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Contestatorul a solicitat ca în baza modificărilor aduse Codului penal să se modifice soluţiile pronunţate şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
în considerentele sentinţei, instanţa de fond a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, deoarece suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu constituie o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei. De asemenea, în speţă, nu este vorba de o de acte normative şi nici de un incident ivit în timpul executării ca urmare a modificării dispoziţiilor legale, deoarece limitele pedepsei închisorii pentru fapta reţinută în sarcina contestatorului nu au fost modificate, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 14 şi 13 din Codul penal.
împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi, prin Decizia penală nr. 252/A din 16.02.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a respins ca nefondat apelul.
Contestatorul a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel fără a arăta în scris motivele pentru care a considerat hotărârile pronunţate nelegale şi netemeinice şi, deşi legal citat, nu s-a prezentat.
Curtea a considerat recursul declarat de contestator ca fiind neîntemeiat.
Astfel, examinând din oficiu hotărârile recurate, s-a constatat că acestea sunt legale şi temeinice sub toate aspectele.
Aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu constituie o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei în sensul prevederilor art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală.
De asemenea, s-a constatat că, prin noile modificări aduse Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea reţinută în sarcina contestatorului nu au fost modificate, deci în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 14 şi 13 din Codul penal.
Aplicarea prevederilor art. 81 din Codul penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei constituie o operă de individualizare a acesteia.
în cazul contestatorului, acesta poate formula un memoriu către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în vederea declarării unui recurs în anulare, dacă se apreciază că sunt întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 410 din Codul de procedură penală.
în raport de cele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul condamnat S.D. şi l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
