Contopire de pedepse. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.34,36 şi 39 Cod penal. Nelegalitate.


Contopire de pedepse. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.34,36 şi 39 Cod penal. Nelegalitate.

Contopind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin hotărârea atacată, cu restul de 497 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, rest cu privire la care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, în pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 132 zile închisoare, Judecătoria a procedat într-o manieră incompatibilă cu exigenţele art.34,39 alin.1 şi art.61(1) Cod penal.

Secţia penală – Decizia penală nr.298/7 mai 2009

Prin sentinţa penală nr. 84/14 octombrie 2008, Judecătoria Haţeg a dispus condamnarea inculpatului B.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin.1,209 alin.1lit. a,e,g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.42 Cod penal şi art.37 lit. a Cod penal.

În baza art.39 alin.1, raportat la art. 34 şi 35 Cod penal s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.143/21.08.2001 a Judecătoriei Haţeg, instanţa dispunând contopirea restului de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (497 zile) cu pedeapsa aplicată de 3 ani, inculpatul urmând să execute în penal 4 ani şi 132 de zile închisoare.

S-a reţinut în fapt că inculpatul împreună cu mai multe persoane a sustras în mod repetat, pe timp de noapte, din locuri publice şi prin efracţie diverse bunuri din magazine alimentară.

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul aducându-i critici pentru netemeinicie, apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă şi nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise.

Prin decizia penală nr. 76/A/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia penală în dosarul nr. 0408/240/2007, a fost admis ca fondat apelul promovat de inculpatul B.C. şi prin extinderea efectuării şi asupra inculpaţilor T.F. şi B.A. s-a dispus înlăturarea prevederilor art.64 lit. a teza I-a Cod penal şi art.64 lit. c Cod penal în condiţiile art.71 Cod penal.

În ce priveşte criticile de netemeinicie invocate de inculpatul B.C., Tribunalul le-a considerat nefondate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul B.C, reiterând aceleaşi critici ca şi în apel, sub aspectul sancţiunii mult prea aspre aplicate.

Recursul este fondat.

Curtea arată că atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel conţin aspecte clare de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

La o analiză atentă a modalităţii de contopire realizată de către instanţa de fond, Curtea sesizează că aceasta s-a realizat într-o manieră incompatibilă cu exigenţele impuse de art. 34,35,39 alin. 1 Cod penal.

Curtea arată astfel că Judecătoria, procedând la contopirea pedepselor stabilite prin hotărârea atacată ( 3 ani închisoare cu restul de 497 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare), în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 132 de zile închisoare, a realizat un cumul al acestor perioade de detenţie, aplicând o pedeapsă nelegală.

Constatându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct.14 Cod procedură penală recursul a fost admis, cu consecinţa casării ambelor hotărâri atacate şi stabilirii unei sancţiuni de 3 ani închisoare, ca urmare a contopirii celor două pedepse, conform art.34, 61(1) şi 39(1) Cod penal.