Contopire de pedepse concurente. Regula aplicabilă Infracţiuni


Infracţiuni

4. Contopire de pedepse concurente. Regula aplicabilă.

În cazul concursului de infracţiuni sunt supuse contopirii pedepsele repuse în individualitatea lor şi nu pedepse rezultante, instanţa de fond trebuind să procedeze la contopirea tuturor acestor pedepse şi apoi cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 184/R/2008, nepublicată)

Prin sentinţa penală nr. 937 din 7 iulie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat C.C., deţinut în Penitenciarul Bistriţa, ca fiind întemeiată şi în consecinţă, s-a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 2 lit. e, g, i şi b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 779/2006 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin decizia penală nr. 472/15.06.2006 a Tribunalului Iaşi a fost comisă în perioada 08/09.07.2005-15/16.11.2005, în condiţiile concursului real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal cu infracţiunile pentru care a fost condamnat la pedepsele rezultante de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin decizia penală nr. 237/11.05.2007 a Tribunalului Iaşi, 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 88/2007 a Judecătoriei Paşcani, definitivă la data de 20.02.2007, 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 206/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 249/15.05.2007 a Tribunalului Iaşi, 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 214/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 229/08.05.2007, 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 535/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă la 09.10.2007 şi 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 641/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă la 27.11.2007.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 237/2007 a Tribunalului Iaşi, în elementele ei componente, înlăturându-se sporul de 1 an închisoare şi repunându-se pedepsele în individualitatea lor, astfel: 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada 29/30.06.2002-23/24.09.2002); 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i, Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada 14/15.01.2004-01.02.2004); 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (comisă în mai 2004); 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 26/27.09.2004); 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 30/31.05.2005); 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi 37 lit. b Cod penal (comisă în perioada septembrie 2005-08.01.2006); 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în noiembrie 2004) şi 755 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 946/05.10.1999 a Tribunalului Iaşi.

S-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate, a restului de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 946/05.10.1999 a Tribunalului Iaşi, dispusă prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 88/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă la 20.02.2007, în elementele ei componente repunându-se pedepsele în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (comisă în 27/28.07.2003); 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (comisă în ianuarie 2005); 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 04/05.04.2005); 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 20/21.08.2005) şi 755 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 946/05.10.1999 a Tribunalului Iaşi.

S-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate, a restului de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 946/05.10.1999 a Tribunalului Iaşi, dispusă prin sentinţa penală nr. 88/2007 a Judecătoriei Paşcani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 206/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 249/15.05.2007 a Tribunalului Iaşi, în elementele ei componente şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel: 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 10/11.07.2005); 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. 4 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 10/11.07.2005); 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 15.01.2006); 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 15.01.2006).

Totodată, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 214/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 229/08.05.2007 a Tribunalului Iaşi, în elementele ei componente şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel: 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada 02.02.2003-11.09.2003); 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada ianuarie 2004-martie 2004); 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 11/12.10.2005); două pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; trei pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; două pedepse a câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e. Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă la data de 07.02.2006); 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (comisă la data de 12/13.03.2004) şi 755 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani.

S-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate, a restului de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani dispusă prin sentinţa penală nr. 214/2007 a Judecătoriei Paşcani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 535/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă la 09.10.2007, în elementele ei componente, repunându-se pedepsele în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (comisă în 05/06.08.2003); 3 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (comisă în 16/17.03.2004) şi 755 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani; 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 04/05.09.2004); 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 04/05.09.2004); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 14/15.12.2004); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 14/15.12.2004); 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Cod penal (comisă în decembrie 2004); 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în decembrie 2004); 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 04/05.02.2005); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 16.08.2005); 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 11/12.10.2005); 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b Cod penal (comisă în februarie 2006);

S-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate, a restului de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani dispusă prin sentinţa penală nr. 535/2007 a Judecătoriei Paşcani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 641/2007 a Judecătoriei Paşcani definitivă la 27.11.2007, în elementele ei componente şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel: 3 pedepse de câte 5 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comise în iunie 2004); 2 pedepse de câte 5 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comise 13.04.2005 şi în 04.02.2006); 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal (comisă în 26.09.2005).

S-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani la pedepsele de 4 ani închisoare (aplicată pentru fapta comisă în perioada 29/30.06.2002-23/24.09.2002) şi 3 ani şi 6 luni închisoare (aplicată pentru fapta comisă în perioada 14/15.01.2004-01.02.2004), prin sentinţa penală nr. 88/2007 a Judecătoriei Paşcani, la pedepsele de 3 ani închisoare (aplicată pentru fapta comisă la data de 27/28.07.2003), 4 ani închisoare (aplicată pentru fapta comisă în ianuarie 2004), prin sentinţa penală nr. 214/2007 a Judecătoriei Paşcani la două pedepse a câte 5 ani închisoare (aplicate pentru fapte comise în perioada 02.02.2003-martie 2004) şi la opt pedepse a câte 4 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, prin sentinţa penală nr. 535/2007 a Judecătoriei Bistriţa la pedepsele de 3 ani închisoare pentru fapta comisă în 06.08.2003 şi 3 ani şi 10 luni închisoare pentru fapta comisă în 16/17.03.2004, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a Cod penal, respectiv în termenul liberării condiţionate privind restul de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani definitivă prin decizia penală nr. 946/1999 a Tribunalului Iaşi, iar toate celelalte infracţiuni au fost comise în stare de recidivă postexecutorie prevăzute de art. 37 lit. b Cod penal raportat la aceeaşi pedeapsă.

În baza art. 34 lit. b Cod penal raportat la art. 36 alin. 2 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele comise în condiţiile art. 37 lit. a Cod penal, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, care, în baza art. 39 alin. 1 Cod penal, a fost contopită cu restul de 755 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 2 Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele concurente comise în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, respectiv: 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 779/2006 a Judecătoriei Paşcani, 3 ani şi 6 luni, 3 ani şi 10 luni, 3 ani şi 6 luni, 5 ani, 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani, 6 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 88/2007 a Judecătoriei Paşcani, 3 ani şi 6 aluni, 7 ani, 3 ani şi 6 luni şi 4 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 206/2007 a Judecătoriei Paşcani, 5 ani închisoare şi 4 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 214/2007 a Judecătoriei Paşcani, 3 ani şi 4 luni, 3 ani şi 6 luni, 3 ani, 3 ani, 3 ani şi 2 luni, 4 ani şi 6 luni, 4 ani, 3 ani, 3 ani şi 8 luni şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 535/2007 a Judecătoriei Paşcani, 5 pedepse de câte 5 ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 641/2007 a Judecătoriei Paşcani, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, care a fost contopită cu pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, în total petentul urmând a executa pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit. a şi b Cod penal.

S-au anulat vechile mandate de ale pedepselor şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentinţe.

În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată, începând cu data de 28 februarie 2006, la zi.

S-a stabilit onorariu avocaţial din oficiu de 40 lei, pentru avocat R. N.

Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Recursul declarat este întemeiat.

Instanţa de fond a făcut o judicioasă analiză a situaţiei juridice a petentului, concluzionând, în mod corect, că toate infracţiunile pentru care a fost condamnat acesta prin cele 7 sentinţe penale, au fost comise înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre ele, deci în condiţiile concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal.

Totodată, întrucât 6 dintre aceste pedepse erau pedepse rezultante, în mod justificat, instanţa de fond a procedat la descontopirea acestora, înlăturând sporul de 1 an aplicat prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani,

În continuare, însă, instanţa de fond a grupat pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente după comiterea lor în stare de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie raportat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani, procedând la contopirea primei categorii, între ele, dar şi cu restul de 755 zile închisoare rămas neexecutat din această pedeapsă, după care pedeapsa astfel rezultată a fost contopită cu celelalte pedepse.

Ori, în cazul concursului de infracţiuni sunt supuse contopirii pedepsele repuse în individualitatea lor şi nu pedepse rezultante, instanţa de fond trebuind să procedeze la contopirea tuturor acestora pedepse şi apoi cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Pe de altă parte, prin sentinţa penală nr. 1948/2006 a Judecătoriei Paşcani, petentului i s-a aplicat un spor de 1 an închisoare care a intrat în autoritatea de lucru judecat şi, prin urmare, după contopirea tuturor pedepselor instanţa de fond nu-i putea aplica acestuia un spor mai mic, ci doar eventual mai mare.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, tribunalul va admite recursul declarat de parchet, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, conform art. 36 alin 2, art. 34 lit. b Cod penal va dispune contopirea tuturor pedepselor aplicate petentului, astfel cum acestea au fost descontopite, urmând ca cel condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 1 an, deci, în total 8 ani închisoare.

Totodată, se va menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de 775 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 713/1999 a Judecătoriei Paşcani şi în baza art. 61 Cod penal, va contopi acest rest cu pedeapsa de 8 ani închisoare, urmând ca acesta să execute 8 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei (judecător Preda Liliana Elisabeta).