Contopire de pedepse. Pedepse accesorii. Aplicare Drepturile omului


Aplicarea principiului legalitatii prevazut si pedepsit de art. 2 Cod procedura penala coroborat cu art.14 din Codul penal si art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cer ca orice sanctiune sa-si gaseasca temei legal nu numai în momentul pronuntarii ei ci si pe toata durata executarii acesteia, astfel ca un plus de pedeapsa care nu mai este prevazut de lege nu mai poate fi executat.

Raportat la textele de lege mai sus aratate, art. 71 Cod penal, în actuala reglementare apare ca o lege penala mai favorabila, în raport de care instanta, aplicând o noua pedeapsa condamnatului este obligata sa individualizeze si pedepsele accesorii aplicate cu ocazia contopirii pedepsei.

Decizia penala nr.75/R/14.02.2008

(dosar nr.981/111/2006)

Prin sentinta penala nr. 296 din 23 octombrie 2007, Tribunalul Bihor a admis cererea de contopire a pedepselor formulata de condamnatul C. I si în consecinta s-a descontopit pedeapsa de 16 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal aplicata prin sentinta penala nr. 120/2003 a Tribunalului Alba în pedepse componente dupa cum urmeaza: 6 luni închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1489/1998 a Judecatoriei Oradea; 15 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal aplicata prin sentinta penala nr. 30/2002 a Tribunalului Bihor, modificata prin decizia penala nr.113/A/2002 a Curtii de Apel Oradea si definitiva prin decizia penala 61/2003 a Curtii Supreme de Justitie si 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 30/2002 a Tribunalului Bihor.

A fost descontopita pedeapsa rezultanta de 3 ani, 3 luni si 15 zile aplicata prin hotarârea 7.B/1755/1999/3 a Curtii Orasene din Szolnok – Republica Ungaria din data de 29.09.1999, recunoscuta prin sentinta penala nr. 6/2006 a Curtii de Apel Oradea în pedepse componente de: 1 an si 2 luni pedeapsa privativa de libertate aplicata de Judecatoria de Sector Central din Pesta, sub nr. 3BX5446/1997/30 ; 3 ani pedeapsa privativa de libertate aplicata de Tribunalul Municipal Szolnok sub nr. 7B.79/1998/31, definitiva prin s.p. nr. 2Bf./188/1999/3 a Tribunalului Judetean Jasz-Nagykun-Szolnok.

În baza art. 36Ccod penal, au fost contopite pedepsele individuale anterior indicate în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal.

S-au mentinut dispozitiile art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 1 an închisoare aplicata condamnatului prin sentinta penala nr. 940/1994 a Judecatoriei Oradea pe care o va executa alaturi de pedeapsa de 15 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, urmând ca în final sa execute o pedeapsa rezultanta de 16 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a si b cod penal, în regim privativ de libertate.

A fost dedusa din pedeapsa perioadele executate dupa cum urmeaza: durata detinerii de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994; durata detinerii de 22 august 1997 – 1 martie 2000 – data efectiva a extradarii catre România; durata detinerii de la 1 martie 2000 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de a pedepsei nr. 132/2003 emis de Tribunalul Alba în executarea sentintei penale nr. 120/2003 si formele de executare emise de instantele din Republica Ungaria, urmând a se emite un nou mandat de executare al pedepsei potrivit dispozitiunilor prezentei hotarâri.

A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

În motivarea hotarârii s-a retinut ca în speta sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 36 Cod penal, care sunt incidente în cauza.

Împotriva sentintei penale mai sus aratate, a formulat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, iar dupa rejudecarea cauzei aplicarea unui spor pedepsei de 15 ani închisoare stabilita si reindividualizarea pedepselor accesorii stabilite conform legii penale mai favorabile.

În motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea penala atacata este nelegala sub aspectul neaplicarii pedepselor accesorii si netemeinica sun aspectul neaplicarii unor spor pentru sanctionarea concursului de infractiuni.

Referitor la aplicarea pedepselor accesorii, s-a aratat ca, prin sentinta de condamnare s-au interzis fara exceptie drepturile prevazute de art. 64 Cod penal, situatie în raport de care este necesar a se face aplicarea principiului legalitatii pedepsei, prev. de art. 2 Cod penal, coroborat cu art. 14 din Codul penal si art. 7 din CEDO; potrivit acestor principii, orice sanctiune trebuie sa-si gaseasca temei legale nu numai în momentul aplicarii ei, ci si pe toata durata executarii ei, deci, un plus de pedeapsa care nu mai este prevazut de lege nu mai poate fi executat.

S-a aratat ca principiul legii penale mai favorabile a fost consacrat si de jurisprudenta europeana în materia drepturilor omului, în care s-a statuat ca nu este încalcat art. 7 din CEDO, articol ce consacra principiul neretroactivitatii legii în cazul legii mai favorabile, daca la momentul judecatii si executarii legea noua este mai favorabila, diferenta de pedeapsa dintre legea veche si legea noua nu îsi mai gaseste fundamentul într-o lege în vigoare, astfel ca ea nu se mai poate aplica.

Referitor la pedeapsa aplicata condamnatului s-a aratat ca, desi instanta de judecata a retinut existenta atâtor pedepse aplicate pentru savârsirea cu perseverenta a unor fapte grave, aflate în concurs, nu a dat eficienta regulilor lui de pedepsire, prin aplicarea unui spor, data fiind perseverenta infractionala a condamnatului.

Examinând hotarârea recurata din oficiu si prin prisma motivelor invocate, dar în limitele permise de lege, Curtea a admis recursul penal declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor împotriva sentintei penale nr. 296 din 23 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o si modificat-o în sensul ca a limitat continutul pedepselor accesorii aplicate condamnatului C. I. la dispozitiile art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, mentinând restul dispozitiunilor hotarârilor recurate.

Instanta a retinut referitor la critica adusa hotarârii recurate privind cuantumul pedepsei aplicate condamnatului ca urmare a contopirii pedepsei ca aceasta este neîntemeiata, câta vreme instanta de fond a procedat conform dispozitiilor art. 34 si 36 Cod penal, potrivit carora instanta are facultatea de a aplica un spor de pedeapsa, daca considera ca acest lucru se impune pentru realizarea scopului pedepsei.

În speta, aplicarea unei pedepse de 15 ani închisoare se circumscrie exigentelor prevazute de art. 52 Cod penal, constituind o masura de constrângere cât si un mijloc de reeducare a condamnatului.

În ceea ce priveste critica referitoare la modalitatea de aplicare a pedepselor accesorii, curtea a considerat ca aceasta este întemeiata.

În cauza ne gasim în prezenta unor hotarâri judecatoresti pronuntate anterior condamnarii României de catre CEDO pentru interzicerea fara distinctie a tuturor drepturilor prevazute de art. 64 Cod penal (cauza Sabou-Pârcalab contra României) si modificarii intervenite în art. 71 Cod penal prin Legea nr. 278/2006.

Întrucât prin sentinta de condamnare s-au interzis fara exceptie toate drepturile prevazute în art. 64 Cod penal se impune a se face aplicarea principiului legalitatii prev. si ped. de art. 2 Cod procedura penala coroborat cu art.14 Cod penal si art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care cere ca orice sanctiune sa-si gaseasca temei legal nu numai în momentul pronuntarii ei ci si pe toata durata executarii acesteia, astfel ca un plus de pedeapsa care nu mai este prevazut de lege nu mai poate fi executat.

În mod corect a aratat si recurentul ca principiul legalitatii legii penale mai favorabile a fost consacrat si de jurisprudenta europeana în materia drepturilor omului (hotarârea G. contra Frantei din 27.09.1995), în care s-a statuat ca nu este încalcat art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care consacra principiul neretroactivitatii legii, în cazul legii mai favorabile, aratându-se totodata ca exigentele acestui articol impun ca incriminarea si pedeapsa sa fie prevazute de lege la momentul comiterii faptei, al pronuntarii condamnatii, precum si al executarii.

Raportat la cele mai sus aratate, art. 71 Cod penal în actuala reglementare apare ca o lege penala mai favorabila, în raport de care instanta, aplicând o noua pedeapsa condamnatului C. I., este obligata sa individualizeze si pedepsele accesorii aplicate cu ocazia contopirii pedepsei.