C. pen., art. 36 C. proc. pen., art. 449
Dacă inculpatul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă se aplică dispoziţiile art. 34 şi art. 35 C. pen., iar dacă inculpatul a executat în tot sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se deduce din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente, chiar dacă pentru unele dintre infracţiunile concurente s-a pronunţat anterior o hotărâre de condamnare din executarea pedepsei căreia condamnatul a fost liberat condiţionat.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3291 din 26 mai 2005
Prin sentinţa penală nr. 427/ F din 15 decembrie 2004, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 449 lit. a) C. proc. pen., a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat D.E. şi în baza art. 36 C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată petcntului prin sentinţa penală nr. 1875 din 9 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 991 din 11 august 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a)
C. pen., urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Instanţa a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani pusă în sarcina petentului prin sentinţa penală nr. 991/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, menţinându-se starea de arest a petentului.
In baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 21 aprilie 2004 la zi.
Pentru a hotărî astfel. Tribunalul a reţinut că petentul condamnat
D.E. a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa nr. 1875 din 9 decembrie 2003 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi nr. 991 din 11 august 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia
I penală, în perioada mai 2000 – aprilie 2004 înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, prima condamnare definitivă fiind prin sentinţa penală nr. 1875/2003, intrată în puterea lucrului judecat din mai 2004.
S-a apreciat că, în ceea ce priveşte aceste fapte, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., există concurs de infracţiuni şi deci sunt incidente dispoziţiile art. 449 lit. a) C. pen., pedeapsa pronunţată putând fi modificată.
Referitor la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea, instanţa a reţinut că petentul nu se mai află în executarea ei, iar liberarea condiţionată pentru restul de 427 zile nu a fost revocată, astfel că în speţă nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 449 C. proc. pen.
Condamnatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe întrucât dispoziţiile legale privind computarea nu au fost aplicate corect, avându-se în vedere perioada executată din pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II—a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia penală nr. 131/A din 22 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.E. şi l-a obligat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a conchis că deşi petiţionarul condamnat a solicitat contopirea unor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală reţinând că art. 449 C. proc. pen. nu are aplicabilitate în cauză referitor la sentinţa penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Tulcea, deoarece petiţionarul nu se mai află în executarea acestei pedepse, iar liberarea condiţionată pentru restul de 427 zile nu a fost revocată, perioada executată din pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare fiind deja avută în vedere la momentul liberării condiţionate, aceasta fiind una din condiţiile cerute de lege pentru că petiţionarul să fie liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei şi deci solicitarea petentului privind deducerea perioadei executate până la momentul liberării este neîntemeiată.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, condamnatul petiţionar a declarat în termen legal recurs solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, admiterea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Tulcea cu pedeapsa aplicată
prin sentinţa Tribunalului Bucureşti privind dispoziţiile art. 449 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen.
Examinând hotărârea atacată potrivit art. 38514 C. proc. pen., pe
baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de condamnat este fondat, dar numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării art. 36 alin. (3) C. pen., cu referire la deducerea perioadelor executate din pedepsele aplicate pentru infracţiuni concurente, contopite potrivit sentinţei penale nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Verificând actele dosarului constată că tribunalul în mod corect a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1875 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti petiţionarul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea în noaptea de 5 mai 2000 a unei infracţiuni de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. (1) -art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului inculpatului, prin decizia nr. 537 din 4 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Această infracţiune de furt calificat săvârşită în noaptea de 5 mai 2000, este concurentă cu infracţiunile prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i), faptă săvârşită la 9 august 2000, cea prevăzută de art. 26, raportat la 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ); cu cea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 şi cu cea prevăzută de art. 293 C. pen., toate sancţionate prin sentinţa penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina.
De asemenea, se constată concurs de infracţiuni între faptele mai sus enunţate şi cele pedepsite prin sentinţa nr. 1273 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, pedepsele aplicate fiind contopite prin sentinţa penală nr. 2623 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea.
Astfel, au fost contopite în baza art. 36 C. pen., pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina definitivă prin ncapelare cu pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1273 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1816 din 22 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 7 luni.
Condamnatul a început executarea acestei pedepse de 3 ani şi 7 ani în regim de detenţie la 20 iulie 2002, fiind liberat condiţionat prin
sentinţa penală nr. 2837 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Tulcea, rămânând un rest neexecutat de 427 zile.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. pen., dacă inculpatul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi art. 35 din acelaşi cod, iar dacă acesta a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
Cum în speţă fapta comisă de condamnat la 5 mai 2000 este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 302 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Câmpina
şi nr. 1273 din 30 iulie 2002 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, înalta Curte urmează să deducă potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni stabilită în prezenta cauză, prin sentinţa penală
nr. 427/ F din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Ialomiţa şi menţinută
prin decizia penală nr. 131/A din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II—a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, perioadele executate anterior:
– de la 22 august 2000 la 5 septembrie 2000;
– de la 8 ianuarie 2001 la 16 ianuarie 2001;
– de la 1 mai 2001 la 28 mai 2002;
– de la 20 iulie 2002 până la punerea în libertate, prin liberare condiţionată în baza sentinţei penale nr. 2837 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Tulcea.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pentru considerentele de mai sus, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de condamnat, conform dispozitivului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor condamnatului în sumă de 200.000 lei, a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
