Contopire pedepse. Competenţa Materială Competenţă materială


Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu sub numărul unic 157/122/2007 din 24.01.2007 petentul – condamnat G.V., aflat în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin hotărâri definitive.

La termenul de judecată din 08.03.2007, tribunalul, din oficiu, a ridicat excepţia de necompetenţă materială.

Cu privire la excepţia de necompetenţă materială, ridicată de instanţă din oficiu, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art.449 alin.2 C. pr. pen. instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Din referatele ce însoţesc cele trei hotărâri judecătoreşti rezultă că instanţa de executare a ultimelor hotărâri este Judecătoria Giurgiu care a pronunţat sentinţele penale nr.2310 din 11.09.2006 definitivă prin decizia penală nr.226 din 30.10.2006 a Tribunalului Giurgiu, în baza căreia s-a emis MEPI nr.4260 din 16.11.2006 şi nr.100 din 15.01.2007, definitivă prin neapelare, iar petentul-condamnat se află în Penitenciarul Giurgiu.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei va fi declinată în favoarea Judecătoriei Giurgiu.