Contopire pedepse Infracţiuni


JUDECĂTORIA SECTOR IV BUCUREŞTI – SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. ……………………….

SEDINŢA PUBLICĂ DE LA DATA DE : ………………………

INSTANŢA COMPUSĂ DIN:

PREŞEDINTE – ……………………………….

GREFIER ………………………………………..

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ………………………………….

Pe rol pronunţarea supra cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat ……………………………..

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la …………………………………, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de …………………………., când a hotărât următoarele :

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……………………….. sub nr. ………………………., petentul …………………………….. a solicitat contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate de autorităţile italiene (şi recunoaşterea acestora potrivit legii nr. 302/2004) cu pedeapsa rezultantă de ………….. an şi ………………. luni închisoare aplicată de Judecătoria Sectorului ……………….

În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost condamnat de mai multe ori pe teritoriul italian, pedepse pe care deja le-a executat, iar faptele pentru care s-au aplicat aceste pedepse sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat în România la o pedeapsă rezultantă de ………….an şi ………………………… luni închisoare de Judecătoria Sectorului ………………………………..

Petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, acte emise de autorităţile italiene a.

S-au depus relaţiile solicitate.

La termenul din ………………………….., petentul şi-a precizat cererea, arătând că solicită recunoaşterea tuturor sentinţelor comunicate, contopirea pedepselor aplicate cu pedeapsa aplicată de Judecătoria Sectorului ……………………………….. şi deducerea tuturor perioadelor executate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sent. pen. nr. ………………… a Judecătoriei Sectorului ……………………. definitivă prin dec. pen. nr. …………………………. a CAB Secţia a-………………. Penală, petentul …………………………. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de ……………. an şi ………………………… luni închisoare (fapte din data de …………………). A fost emis MEPI nr. …………………………, iar pentru punerea în a acestuia a fost emis un mandat european de arestare cu privire la petent.

În acelaşi timp însă, petentul, aflat pe teritoriul Italiei, a comis la data de …………………….. infracţiunea prev. de art. 110, 56, 624, 625 nr. 4 din Codul Penal italian, care reprezintă infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, e din Codul Penal român. Pentru această faptă, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de …………………….luni închisoare şi ……………………. euro amendă prin sentinţa nr. ………………………………….. a Tribunalului ……………………………….., definitivă la ………………………………………………………..

Pedeapsa închisorii a fost executată de petent în perioada …………………………….. rămânând a fi executată pedeapsa amenzii.

De asemenea, la data de …………………………., petentul a săvârşit tot pe teritoriul italian o infracţiune prev. de art. 624, 625 nr. 4 din Codul Penal italian, aceasta reprezentând infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e din Codul Penal român (f………………..). Pentru această faptă, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de …………………….. luni închisoare şi 300 euro amendă prin sentinţa nr. …………………………. a Tribunalului …………………. din …………………………, definitivă la ……………………………

Pedeapsa închisorii a fost executată de petent în perioada …………………………….., rămânând a fi executată pedeapsa amenzii.

Prin sentinţa nr. …………………….. a Tribunalului …………………………… din ……………………… pedepsele aplicate anterior petentului au fost contopite în pedeapsa rezultantă de ………….luni şi ………………..zile închisoare şi ……………………….. amendă, rămânând a fi executată pedeapsa amenzii de ………………………………….. euro.

Petentul, aflat pe teritoriul ……………………………., a comis şi la data de ……………………………… infracţiunea prev. de art. 624, 625 nr. 4 şi 6 din Codul Penal italian, care reprezintă infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e din Codul Penal român. Pentru această faptă, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de ……………….. luni şi ……………………… de zile închisoare şi ……………………..euro amendă prin sentinţa nr. ……………………………………. a Tribunalului ………………………………………. definitivă la ……………………………………………….

Pedeapsa închisorii a fost executată de petent în perioada ………………………………. rămânând a fi executată pedeapsa amenzii.

La data de ………………………………., petentul a fost arestat în vederea extrădării în România, fiind predat autorităţilor române şi încarcerat la data de ……………………….. când a început să execute pedeapsa rezultantă aplicată prin s. pen. nr. ……………. a Judecătoriei Sectorului ……………………………………………….

Raportat la această situaţie de fapt, instanţa apreciază ca întemeiată în parte cererea petentului.

Astfel, nu există nici un impediment pentru a fi recunoscute în România sentinţele nr. ……………………………… şi nr. …………………… ale Tribunalului ………………… din ………………………………….. în ce priveşte pedepsele cu închisoarea aplicate petentului, aceasta îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 115 – 116 din Legea nr. 302/2004.

Instanţa apreciază că nu pot fi recunoscute în România decât pedepsele cu închisoarea aplicate petentului, deoarece cele pedepsele cu amendă nu au fost executate, iar art. 18734 – 18748 din Legea nr. 302/2004 prevăd o procedură specială de recunoaştere a sancţiunilor pecuniare, care nu poate fi demarată decât la cererea statului care a aplicat sancţiunile respective.

De altfel, dacă ar fi recunoscute la cererea petentului pedepsele cu amenda, aceste sume ar deveni o creanţă încasabilă de statul român, deşi petentul datorează sumele respective Republicii Italiene, iar aceasta din urmă nu şi-a manifestat niciodată dorinţa de a transfera către bugetul de stat al României sumele menţionate.

Totodată, o parte dintre faptele săvârşite de petent pe teritoriul italian astfel cum acestea au fost contopite în mod definitiv la acest moment prin sentinţa nr. …………………….. din ……………………………. a Tribunalului …………………….. din ……………………….. sunt concurente cu pedepsele aplicate prin s. pen. nr. ………………………… a acestei instanţe, astfel că pedepsele aplicate pentru săvârşirea acestora pot fi contopite la acest moment.

În prealabil, instanţa va constata că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de …………………… luni închisoare şi …………………….. amendă prin sentinţa nr. ……………………din ……………………………. a Tribunalului ……………………..din ………………….., definitivă la …………………………… pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 110, 56, 624 şi 625 nr. 4 din Codul Penal ………………………….. (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e Cod Penal român).

Va constata că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de ……………………….luni închisoare şi ……………………euro amendă prin sentinţa nr. ………………………. a Tribunalului …………………. din ……………….. definitivă la ………………………………. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 624 şi 625 nr. 4 din Codul Penal italian (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod Penal român).

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 va recunoaşte sentinţele nr. …………………….. din ……………………….. şi nr. ……………………… din ………………….. ale Tribunalului …………………………… din ………………………….. în ce priveşte pedepsele cu închisoarea aplicate petentului.

În baza art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 va substitui pedepselor cu închisoarea aplicate prin sentinţele nr. …………………. din ………………….. şi nr. ……………………….. din ………………………….. ale Tribunalului ………………….. din …………………………două pedepse corespunzătoare conform legii penale române, respectiv de ……………………. luni închisoare şi respectiv ……………………………….. luni închisoare.

Va constata că pedepsele aplicate anterior petentului au fost contopite prin sentinţa nr. ……………………… din …………………………. a Tribunalului ……………………. din ……………………… în pedeapsa rezultantă de ………………..luni şi ………………………zile închisoare şi ………………….. euro amendă.

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 va recunoaşte sentinţa nr. ……………………….. din ……………………………….a Tribunalului ……………………… din …………………………… în ce priveşte pedeapsa cu închisoarea aplicată petentului.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de ……………….. luni şi ………………………… de zile aplicată petentului condamnat prin sentinţa nr. ……………………. din ……………………… a Tribunalului ……………………………….. din ………………………… în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor astfel: pedeapsa de …………………… luni închisoare, pedeapsa de ……………………..luni închisoare şi sporul de …………………………de zile.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de ……………..an şi ……………………… luni aplicată petentului condamnat prin sentinţa nr. …………………… a Judecătoriei Sectorului ………………………………………., definitivă prin dec. pen. nr. ………………………… a CAB Secţia a-………………………… Penală în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: pedeapsa de ……………. an şi …………………. luni închisoare şi pedeapsa de ………………. an închisoare.

I. În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. va contopi pedepsele de …………………. luni închisoare şi ………………….. luni închisoare aplicate petentului condamnat prin sentinţa nr. ………………………. din …………………….. a Tribunalului ……………….. din …………………….. cu pedepsele de ……………….. an şi ……………………….luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate petentului condamnat prin sent. pen. nr. …………………… a Judecătoriei Sectorului ……………………… definitivă prin dec. pen. nr. …………………………. a CAB Secţia a-………………………. şi aplică pedeapsa cea mai grea de …………… an şi ……………..luni închisoare, sporită cu ……….. luni şi …………………….. de zile, petentul urmând să execute în final o pedeapsă de ………………ani, ………… luni şi …………………………. de zile închisoare.

Referitor la sporul mai mare aplicat, instanţa apreciază că acesta se impune cu necesitate având în vedere perseverenţa infracţională deosebită a petentului, recidivist postcondamnatoriu, care, deşi avea o condamnare de primă instanţă în România, s-a sustras executării pedepsei, părăsind teritoriul ţării şi continuându-şi activităţile ilicite pe teritoriul italian.

În baza art. 71 C.pen., va interzice petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 71 C.pen., va interzice petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 302/2004 va deduce din pedeapsa astfel aplicată perioada deja executată de la data de ……………… la data de ……………………. şi de la data de ………………….. la data de ……………………… (perioade executate în Italia în baza sentinţelor mai sus menţionate), rămânând un rest de executat de …………an şi ……………………… luni închisoare.

De asemenea instanţa va constata că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de …………… luni şi ………………….. de zile închisoare şi ………………….euro amendă prin sentinţa nr. …………………… din ……………………………. a Tribunalului ………………. din ……………………….. definitivă la data de …………………………. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 624 şi 625 nr. 6 şi 4 din Codul Penal italian (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod Penal român).

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 va recunoaşte sentinţa nr. …………………. din ……………………… a Tribunalului …………………….din ………….., definitivă la 04.10.2009 în ce priveşte pedeapsa cu închisoarea aplicată petentului condamnat.

În baza art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 va substitui pedepsei cu închisoarea aplicată prin sentinţa nr. ………………din ……………… a Tribunalului ……………. din ……………….., definitivă la …………………. o pedeapsă corespunzătoare conform legii penale române, respectiv de ……………… luni şi ………………………… de zile închisoare.

În baza art. 39 alin. 2 C. pen. rap. la art. 34 C. pen. va contopi pedeapsa de ……………. luni şi …………………. de zile închisoare aplicată mai sus cu restul de ………………. an şi …………………… luni închisoare rămas de executat din pedeapsa de ……………ani, …………… luni şi ……………………de zile închisoare aplicată mai sus (la pct. I.) şi va aplica pedeapsa cea mai grea de …………. an şi ………………….luni închisoare, sporită cu ……………………. luni, petentul urmând să execute în final o pedeapsă de …………….. an şi ……………………… luni închisoare (având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la cele două pedepse menţionate anterior).

Referitor şi la acest spor aplicat petentului, instanţa apreciază că acesta se impune cu necesitate având în vedere perseverenţa infracţională deosebită a acestuia, recidivist postcondamnatoriu, care, deşi avea o condamnare de primă instanţă în ………………………….. s-a sustras executării pedepsei, părăsind teritoriul ţării şi continuându-şi activităţile ilicite pe teritoriul italian.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 302/2004 va deduce din pedeapsa astfel aplicată perioada deja executată, de la ……………………………. la zi.

Va anula MEPI nr. ………………. emis de Judecătoria Sectorului …………………………….. şi va dispune emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a petentului condamnat, în cuantum de ………………….. lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea petentului condamnat ……………, fiul lui ………….şi ………………….., ns. la ……………………., deţinut în Penitenciarul ……………………………………

Constată că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de ………………….. luni închisoare şi …………………………… amendă prin sentinţa nr. ……………… din ………………….. a Tribunalului ……………………. din ……………………, definitivă la …………………………. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 110, 56, 624 şi 625 nr. 4 din Codul Penal italian (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e Cod Penal român).

Constată că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de ……………………luni închisoare şi ………………………… amendă prin sentinţa nr. …………….. din ………………………… a Tribunalului ……………… din ……………………….., definitivă la ………………………………. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 624 şi 625 nr. 4 din Codul Penal italian (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod Penal român).

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 recunoaşte sentinţele nr. ……………………din …………………………… şi nr. …………………. din ……………………… ale Tribunalului …………………………. din …………………………….. în ce priveşte pedepsele cu închisoarea aplicate petentului.

În baza art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 substituie pedepselor cu închisoarea aplicate prin sentinţele nr. ………………….. din …………………. şi nr. ……………….. din ……………………. ale Tribunalului ………………… din ………………………. două pedepse corespunzătoare conform legii penale române, respectiv de ……………………… închisoare şi respectiv ……………………… închisoare.

Constată că pedepsele aplicate anterior petentului au fost contopite prin sentinţa nr. ………………….. din …………………… a Tribunalului ………………………….. din Milano în pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 20 zile închisoare şi 350 euro amendă.

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 recunoaşte sentinţa nr. 2989/08 din 19.09.2008 a Tribunalului Ordinar din Milano în ce priveşte pedeapsa cu închisoarea aplicată petentului.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 20 de zile aplicată petentului condamnat prin sentinţa nr. 2989/08 din 19.09.2008 a Tribunalului Ordinar din Milano în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: pedeapsa de 2 luni închisoare, pedeapsa de 8 luni închisoare şi sporul de 20 de zile.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni aplicată petentului condamnat prin sentinţa nr. 742/25.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin dec. pen. nr. 257/16.02.2009 a CAB Secţia a-II-a Penală în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 1 an închisoare.

I. În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de 2 luni închisoare şi 8 luni închisoare aplicate petentului condamnat prin sentinţa nr. 2989/08 din 19.09.2008 a Tribunalului Ordinar din Milano cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate petentului condamnat prin sent. pen. nr. 742/25.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin dec. pen. nr. 257/16.02.2009 a CAB Secţia a-II-a Penală şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 8 luni şi 20 de zile, petentul urmând să execute în final o pedeapsă de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 71 C.pen., interzice petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 71 C.pen., interzice petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa astfel aplicată perioada deja executată de la data de 19.03.2007 la data de 20.03.2007 şi de la data de 15.01.2008 la data de 30.09.2008 (perioade executate în Italia în baza sentinţelor mai sus menţionate), rămânând un rest de executat de 1 an şi 6 luni închisoare.

Constată că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni şi 20 de zile închisoare şi 300 euro amendă prin sentinţa nr. 8332 din 30.06.2009 a Tribunalului Ordinar din Milano, definitivă la 04.10.2009 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 624 şi 625 nr. 6 şi 4 din Codul Penal italian (respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod Penal român).

În baza art. 118 rap. la art. 115 – 117 din Legea nr. 302/2004 recunoaşte sentinţa nr. 8332 din 30.06.2009 a Tribunalului Ordinar din Milano, definitivă la 04.10.2009 în ce priveşte pedeapsa cu închisoarea aplicată petentului condamnat.

În baza art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 substituie pedepsei cu închisoarea aplicată prin sentinţa nr. 8332 din 30.06.2009 a Tribunalului Ordinar din Milano, definitivă la 04.10.2009 o pedeapsă corespunzătoare conform legii penale române, respectiv de 5 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 39 alin. 2 C. pen. rap. la art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa de 5 luni şi 20 de zile închisoare aplicată mai sus cu restul de 1 an şi 6 luni închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată mai sus (la pct. I.) şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni, petentul urmând să execute în final o pedeapsă de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa astfel aplicată perioada deja executată, de la 18.06.2009 la zi.

Anulează MEPI nr. 1459/2008/17.02.2009 emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi dispune emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a petentului condamnat, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, respectiv de la comunicare pentru petentul condamnat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2010.

PRESEDINTE, GREFIER,

Red.D.C.M./dact.L.D./05.07.2010/4ex.

??

??

??

??

5