Contopire. Recunoaşterea hotărârii străine


Legea nr. 302/2004, art. 115 – art. 121

C. pen., art. 36 C. proc. pen., art. 449

Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 arată expres că titularul cererii de recunoaştere şi de a unei hotărâri străine este autoritatea competentă a statului de condamnare, iar instanţa poate fi sesizată de procurorul general competent, numai după efectuarea de către Ministerul Justiţiei a controlului de regularitate internaţională a cererii.

In aceste condiţii, este inadmisibilă cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine formulată direct de către petent, pe cale incidentală, în cadrul unei cereri de contopire a pedepselor.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 683 din 28 ianuarie 2005

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galaţi sub nr. 2526/P din 12 septembrie 2003, condamnatul D.A., aflat în executarea pedepsei de 3 ani şi 158 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1750/1995 a Judecătoriei Galaţi, a solicitat ca, pe cale incidentală, să se recunoască sentinţa penală nr. 24 kls 15/97 a Tribunalului Regional Postdam iar, ca efect al recunoaşterii hotărârii străine, să se dispună, în baza art. 36 alin. (2) C. pen., contopirea pedepselor aplicate prin această hotărâre cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 1750/1995 a Judecătoriei Galaţi. Potrivit art. 36 alin. (3)

C. pen. şi art. 33 pct. 4 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, din pedeapsa rezultantă stabilită să se deducă durata executată în Germania cu începere de la data de 19 iunie 1995 până la data de 18 iunie 2003, durata arestării provizorii luate în Germania în vederea extrădării, cu începere de la data de 19 iunie 2003 până la data de 14 septembrie 2003 şi perioada executată în România cu începere de la data de 15 septembrie 2003 la zi.

Cauza a format obiectul dosarului nr. 2526/P/2003 al Judecătoriei Galaţi şi prin sentinţa penală nr. 1896 din 6 august 2004 a acestei instanţe, în temeiul dispoziţiilor art. 42 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de contopire a pedepsei formulată de condamnatul D.A. în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., competenţa aparţine Tribunalului Galaţi, deoarece condamnatul se află în executarea pedepsei în Penitenciarul Galaţi, ultima hotărâre este sentinţa penală nr. 24 kls 15/97 a Tribunalului Regional Postdam şi instanţa corespunzătoare în grad a acestei instanţe este Tribunalul Galaţi.

La Tribunalul Galaţi cauza a format obiectul dosarului nr. 1861/P/ 2004 şi, prin sentinţa penală nr. 435 din 14 septembrie 2004, cererea de modificare a pedepsei şi recunoaştere a unei hotărâri penale străine formulată de condamnatul D.A. a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Galaţi a reţinut printre altele următoarele:

– cererea de contopire pedepse nu poate fi admisă, deoarece nu există o hotărâre penală definitivă prin care sentinţa penală nr. 24kls a Tribunalului Regional Postdam să fi fost recunoscută;

– prin art. 188 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, s-au abrogat art. 519-art. 520 C. proc. pen. şi deci recunoaşterea unei hotărâri penale străine pe cale incidentală nu mai este posibilă;

– potrivit art. 120 din Legea nr. 302/2004, competenţa de soluţionare a unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri penale străine aparţine Curţii de Apel;

– sentinţa penală nr. 24 kls 15/97 a Tribunalului Regional Postdam nu poate fi recunoscută, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 115 şi art. 119 din Legea nr. 304/2004, întrucât autorităţile competente din Germania nu au formulat o cerere de recunoaştere, cerere să fie transmisă Ministerului Justiţiei, de aici la procurorul general al curţii de apel şi în final să fie sesizată instanţa competentă.

împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi condamnatul D.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, dcoarecc la data de 14 septembrie 2004 Tribunalul Galaţi nu mai era competent să soluţioneze cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine.

S-a invocat că, la data de 28 august 2004, a intrat în vigoare Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi că, potrivit art. 120 din această lege, competenţa de soluţionare în fond a unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri penale străine aparţine curţii de apel.

In ceea ce priveşte cererea de contopire pedepse, s-a susţinut că aceasta poate fi soluţionată numai după ce hotărârea prin care sentinţa penală nr. 24 kls 15/97 a Tribunalului regional Postdam a fost recunoscută a rămas definitivă.

In acest fel au fost invocate dispoziţiile art. 449 C. proc. pen., potrivit cărora pedeapsa poate fi modificată dacă existenţa concursului de infracţiuni a fost constatată pe baza unei hotărâri definitive.

Petentul, condamnat D.A. a criticat hotărârea pe motiv de nelegalitate, susţinând că la data sesizării instanţei erau incidente dispoziţiile art. 519-art. 521 C. proc. pen. şi deci recunoaşterea hotărârii penale străine se putea face.

Prin decizia penală nr. 595/ A din 29 octombrie 2004, Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de procuror şi de condamnat, a desfiinţat sentinţa atacată şi a constatat că, potrivit art. 120 din Legea nr. 302/2004, soluţionarea în fond a cererii de recunoaştere a hotărârii penale străine formulată de condamnat este de competenţa Curţii de Apel Galaţi.

După rămânerea definitivă a deciziei, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi ca dosar de fond, sub nr. 1870/2004.

La primul termen de judecată, din data de 29 noiembrie 2004, procurorul de şedinţă a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii formulate de condamnatul D.A., pentru motivul că instanţa nu a fost sesizată în condiţiile prevăzute de art. 115 – art. 121 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 519 – art. 521 C. proc. pen., care reglementau recunoaşterea hotărârilor penale străine.

Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa penală nr. 103/F din 29 noiembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recunoaştere a hotărârii penale străine şi de modificare a pedepselor, formulată de condamnatul D.A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

La data formulării de către condamnatul D.A. a cererii, recunoaşterea hotărârilor penale străine era reglementată prin dispoziţiile art. 519 – art. 521 C. proc. pen., texte care stabileau condiţiile de fond şi de formă, precum şi normele procedurale aplicabile.

Potrivit acestor reglementări legale, recunoaşterea putea fi făcută fie pe cale principală, caz în care competenţa revenea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află condamnatul, fie pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs.

Dispoziţiile legale mai sus-menţionate au fost însă abrogate în mod expres prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, lege care a intrat în vigoare la 28 august 2004.

Această lege reglementează, prin dispoziţiile art. 115 – art. 121 (cuprinse în Titlul V, Capitolul I) recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine.

Prin dispoziţiile art. 115 alin. (2) şi art. 119, coroborate cu art. 120 din aceeaşi lege, sunt reglementate norme speciale cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere şi executare a hotărârilor penale străine, precum şi cu privire la modalitatea de sesizare a instanţei, în sensul că:

– autorităţile competente ale statului de condamnare formulează o cerere de recunoaştere şi executare, pe care o transmit Ministerului Justiţiei, însoţită de actele prevăzute de art. 119 alin. (2) din lege; Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează controlul de regularitate internaţională a cererii, după care, după caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizării instanţei competente (curtea de apel în circumscripţia căreia, după caz, domici

liază, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul), ori o restituie, motivat.

Dispoziţiile legale mai sus-menţionate sunt în concordanţă cu normele privind recunoaşterea hotărârilor penale străine, cuprinse în Convenţia Europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive, adoptată la Haga, la 28 mai 1970 şi ratificată de România prin O.U.G. nr. 90/2000, precum şi în Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 şi ratificată de România prin Legea nr. 76/1996.

Faptul că atât legea română [art. 116 alin. (1) lit. d) şi respectiv art. 142 din Legea nr. 302/2004] cât şi Convenţiile europene mai susmenţionate prevăd obligativitatea consimţământului condamnatului nu poate conduce la concluzia că procedura de recunoaştere şi executare a hotărârii sau procedura de transferare a persoanei condamnate ar putea fi declanşate doar în baza unei cereri a condamnatului, fară a mai fi necesară o cerere a statului de condamnare, adresată autorităţii competente din statul de executare.

Această interpretare se impune, deoarece cooperarea internaţională în materie penală este determinată, în primul rând, de necesitatea de a se urma o politică penală comună, care să permită folosirea unor mijloace moderne şi eficiente în lupta împotriva criminalităţii, recunoscând însă şi necesitatea de a respecta demnitatea umană şi de a favoriza reintegrarea socială a persoanelor condamnate.

Întrucât Legea nr. 302/2004 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, normele procedurale cuprinse în dispoziţiile art. 115 – art. 121 din aceeaşi lege sunt aplicabile şi cererilor de recunoaştere a hotărârilor penale cu care instanţele au fost sesizate anterior datei intrării în vigoare a legii, potrivit principiului imediatei aplicări a legii procedural-penale.

In raport cu noile dispoziţii legale care stabilesc expres că titularul cererii de recunoaştere şi de executare a unei hotărâri străine este autoritatea competentă a statului de condamnare, iar instanţa poate fi sesizată de procurorul general competent numai după efectuarea de către Ministerul Justiţiei a controlului de regularitate internaţională a cererii, Curtea a constatat că nu este legal sesizată cu cererea formulată de condamnatul D.A. Pe cale de consecinţă, a reţinut că nu este administrată nici cererea de modificare a pedepsei formulate de condamnat în temeiul art. 449 C. proc. pen., deoarece soluţionarea acestei cereri este condiţionată de recunoaşterea hotărârii penale străine.

D.A., considerând că această ultimă hotărâre este netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, susţinând că, în cauză, erau aplicabile

dispoziţiile art. 519 – art. 521 C. proc. pen., şi în consecinţă se putea face recunoaşterea hotărârii penale străine şi contopirea pedepselor. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea cererilor aşa cum au fost formulate.

Recursul este nefondat.

Examinându-se lucrările dosarului se constată că la data formulării de către condamnatul D.A. a cererilor în discuţie erau în vigoare prevederile art. 519 – art. 521 C. proc. pen., care reglementau procedura de recunoaştere a hotărârilor de condamnare date în străinătate. Se constată, de asemenea, că, dispoziţiile legale sus-menţionate au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 302 care a fost adoptată la data de 1 iulie 2004 şi care a intrat în vigoare la 28 august 2004.

Totodată, se constată că dispoziţiile în materie de recunoaştere şi executare a hotărârilor străine au fost înlocuite de dispoziţiile art. 115 – art. 121 din Legea nr. 302/2004.

întrucât Legea nr. 302/2004 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, normele procedurale cuprinse în dispoziţiile art. 115 – art. 121 din aceeaşi lege, sunt aplicabile şi cererilor cu care instanţele au fost sesizate anterior datei intrării în vigoare.

Această soluţie constituie o aplicare a principiului că dispoziţiile procesuale noi sunt de imediată aplicare.

De altfel, acest principiu este absolut dominant în materie procesual-penală, astfel că toate activităţile procesuale se realizează numai în conformitate cu legea în vigoare la momentul efectuării actului.

Susţinerea condamnatului, în sensul că în condiţiile unei succesiuni de norme procedurale se aplică legea mai favorabilă, respectiv legea sub imperiu căreia a fost sesizată instanţa, nu poate fi reţinută, deoarece aplicarea legii penale mai favorabile, reglementată de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), se referă la dreptul substanţial, or dispoziţiile legii de procedură penală sunt de imediată şi strictă aplicare.

De aceea, în lumina celor învederate, în mod corect cererea condamnatului a fost examinată de către instanţa de fond, în raport cu prevederile noilor dispoziţii legale şi nu cu acelc ale legii anterioare (art. 519 – art. 521 C. proc. pen.).

In raport cu noile dispoziţii legale care arată expres că titularul cererii de recunoaştere şi de executare a unei hotărâri străine este autoritatea competentă a statului de condamnare, iar instanţa poate fi sesizată de procurorul general competent numai după efectuarea de către Ministerul Justiţiei a controlului de regularitate internaţională a

cererii, sunt justificate consideraţiile instanţei de fond, prin care aceasta reţine şi motivează că nu a fost legal sesizată cu judecarea cererii formulată de condamnatul D.A.

Aşa fiind, şi cum în conformitate cu art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar potrivit alin. (3) din menţionatul articol, această nulitate nu se înlătură în niciun mod, este corectă constatarea instanţei de fond că cererea de recunoaştere a hotărârii penale străine este inadmisibilă.

Pe de altă parte, şi cealaltă constatare a instanţei de fond – că cererea de modificare a pedepselor este inadmisibilă, este de asemenea, corectă, întrucât pentru a face aplicarea prevederilor art. 449 C. proc. pen., este necesar ca în prealabil să se obţină o hotărâre de recunoaştere a celei străine şi abia după rămânerea definitivă a acesteia să se procedeze la contopirea cu pedeapsa aplicată prin hotărârea pronunţată de către instanţa românească.

Pentru aceste motive, soluţia dată în cauză este temeinică şi legală, astfel că recursul s-a respins ca nefondat.