Contopire. Spor aplicat în urma contopirii pedepselor concurente


C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36

Instanţele sesizate cu judecarea cererilor de contopire nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale a căror contopire s-a solicitat, cu privire la cuantumul condamnărilor ori al sporurilor de pedeapsă stabilite.

Dimpotrivă, instanţele, pornind de la sporurile deja stabilite au datoria de a aprecia dacă în urma contopirii, acestea mai sunt satisfăcătoare sau se impune majorarea lor în condiţiile legii.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1609 din 7 martie 2005

Prin sentinţa penală nr. 1354 din 25 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul condamnat R.C.

S-a constatat că faptele pentru care R.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 1 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.

A fost decontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 57/2001, în pedepsele de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi 0 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen. şi 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu înlăturarea sporului de 2 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 57/2001, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 746/2000, dispunându-se ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute 13 ani închisoare.

In baza art. 71 C. pen., s-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )

In baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de condamnat de la 27 aprilie 2000 la 16 noiembrie 2000 şi de la 30 iunie 2000 la zi.

Au fost anulate M.E.P.I. nr. 65/2001 şi M.E.P.I. nr. 955/2001 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

In baza art. 35 alin. (4) C. pen., au fost menţinute măsurile de siguranţă aplicate prin sentinţa penală nr. 746/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

In baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare s-a stabilit că rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Petentul condamnat R.C. a solicitat contopirea pedepselor de 12 ani închisoare, respectiv 11 ani închisoare, aplicate prin sentinţele penale nr. 57/2001 şi nr. 746/2000, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că aceste fapte sunt concurente.

S-a depus la dosar copia sentinţei penale nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, însoţită de referatul Biroului Executări Penale, din care rezultă că sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi nu a suferit modificări în căile de atac, fiind respinse atât apelul cât şi recursul inculpatului. S-a emis M.E.P.I.

nr. 65/2001, pedeapsa urmând a fi executată de la 30 iunie 2004 la 29 iunie 2012.

Din conţinutul sentinţei penale rezultă că petentul condamnat a săvârşit la datele de 17 mai 1999, 21 iulie 1999 şi 29 iulie 1999 trei infracţiuni de tâlhărie şi două infracţiuni de violare de domiciliu.

Prin sentinţa penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 1 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost condamnat petentul la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. şi alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), rcţinându-se că în perioada 31 martie 2000-23 aprilie 2000 a comis un număr de şase furturi din locuinţe.

Analizând sentinţele penale depuse la dosar, tribunalul a constatat că cererea petentului este întemeiată.

Astfel, faptele comise la datele de 17 mai 1999, 21 iulie 1999 şi 29 iulie 1999 pentru care R.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 57/2001 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă la 31 ianuarie 2002, prin decizia penală nr. 555 a Curţii Supreme de Justiţie sunt concurente cu faptele comise în perioada 31 martie 2002-23 aprilie 2000, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 746/2000 a Tribunalului Bucureşti, definitivă la 01 noiembrie 2001, prin decizia penală nr. 4673 a Curţii Supreme de Justiţie.

Pentru aceste motive, tribunalul a decontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 57/2001 în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, înlăturând sporul de 2 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 C. pen., a contopit pedepsele astfel repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 746/2000, dispunând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în final urmând să execute 13 ani închisoare.

împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi condamnatul R.C., care au criticat-o sub aspectul greşitei contopiri a pedepselor, arătând că pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 746/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost redusă în căile de atac, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi trebuit să fie de 12 ani închisoare, în loc de 13 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 924/A din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, au fost admise apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de condamnatul R.C. împotriva sentinţei penale nr. 1354 din 25 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5382/2004.

A fost desfiinţată în parte sentinţa şi în rejudecare:

A fost decontopită pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, în pedepsele componente.

S-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului R.C. prin sentinţa penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4673 din 01 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, este de 9 ani închisoare şi nu de 11 ani închisoare .

In baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 C. pen., s-a dispus ca petcntul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, sporită de 2 ani, în final 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )

S-a dispus emiterea unui nou mandat de a pedepsei, în baza prezentei decizii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Din referatul Biroului Executări Penale rezultă că pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 746 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost redusă în căile de atac, de la 11 ani, la 9 ani închisoare şi, ca atare, pedeapsa rezultantă ca urinare a contopirii se impune a fi de 10 ani, sporită cu 2 ani, deci 12 ani închisoare şi nu 13 ani închisoare, aşa cum a rezultat ca urmare a operaţiunii greşite de contopire.

împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul R.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând înlăturarea sau reducerea sporului aplicat la contopirea pedepselor pentru fapte concurente.

înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385y alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

In operaţiunea de contopire a pedepselor pentru fapte concurente, instanţa arc facultatea de a aplica un spor corespunzător gradului de periculozitate socială prezentat de condamnat, precum şi în raport cu necesitatea asigurării îndeplinirii cerinţelor art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei.

Legislaţia penală română nu a adoptat principiul cumulului aritmetic al pedepselor şi, în consecinţă, singura limitare a sporului este nedepăşirea acestui cumul, respectiv a însumării pedepselor aplicate, conform art. 34 alin. ultim. C. pen.

Cu toate acestea, potrivit normelor generale de individualizare, instanţa este obligată să aprecieze fiecare element al pedepselor ce urmează a fi contopite şi să aibă în vedere ca sporul acordat să nu apară ca o sancţiune distinctă, ci ca o materializare a necesităţii unui plus de severitate, determinată de stăruinţa infracţională a condamnatului.

Pedeapsa şi implicit sporul de contopire nu trebuie să fie percepute de condamnat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, ci ele trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic şi să conducă în final, la redarea lui societăţii.

Pedeapsa poate fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ţine seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.

Pe de altă parte, instanţele sesizate cu judecarea cererilor de contopire nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale a căror contopire s-a solicitat, cu privire la cuantumul condamnărilor ori al sporurilor de pedeapsă stabilite.

Rolul lor se limitează doar la a constata posibilitatea aplicării regulilor privind contopirea pedepselor, în caz de concurs, recidivă, revocare, liberare condiţionată etc. şi a le da eficienţă, fară a crea prin aceasta o situaţie mai favorabilă inculpatului, prin diminuarea cuan-tumurilor pedepselor ori a sporurilor deja stabilite prin hotărâri definitive.

A admite contrariul ar însemna să se pună la îndemâna condamnaţilor o cale de atac neprevăzută în legea procesuală penală privind legalitatea ori temeinicia unor hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat.

Dimpotrivă, instanţele, pornind de la sporurile deja stabilite, au datoria de a aprecia dacă în urma contopirii, acestea mai sunt satisfăcătoare sau se impune majorarea lor în condiţiile legii.

Cu privire la sporul de pedeapsă, de 2 ani închisoare, aplicat de

prima instanţă pentru infracţiuni concurente, înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, instanţa de fond, constatând că cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul R.C. este admisibilă, dând efi

cienţă dispoziţiilor art. 36 alin. (2) C. pen., avea obligaţia de a aplica un spor de pedeapsă cel puţin egal sau mai mare faţă de cel de 2 ani închisoare, stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 555 din 31 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.

Deşi avea posibilitatea majorării sporului, respectiv de a aplica un spor peste cel de 2 ani închisoare, instanţa de fond l-a menţinut, astfel că solicitarea recurentului condamnat R.C. de a se reduce sporul de pedeapsă, sub cel stabilit cu putere de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 57 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, este nelegală.

Faţă de cele menţionate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 924/A din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-con-damnat la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.