SENTINŢA PENALĂ NR.43
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Prin cererea adresată iniţial Judecătoriei Tulcea şi înregistrată cu nr. 4089/327/2008, petentul ……… a solicitat contopirea pedepselor de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 236/2007 a Judecătoriei Tulcea; 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 518/2001 a Judecătoriei Tulcea şi 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 230/2004 a Judecătoriei Tulcea
Prin sentinţa penală nr. 1141 din 21.10.2008, Judecătoria Tulcea a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, unde dosarul a fost înregistrat cu nr. 2371/88/2008
În cauză au fost ataşate sentinţele de condamnare şi fişa copiei de judiciar a condamnatului ……….
Analizând cererea, tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente :
Astfel, prin sentinţa penală nr. 21 din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă la 18.04.2008 prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Constanţa, a fost descontopită pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului ……… prin sentinţa penală nr. 126 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Tulcea în cele 6 pedepse componente, cuprinse între 3 ani şi 7 ani închisoare, fiind înlăturat sporul de 1 an închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost descontopită pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 236/2007 în pedepsele componente de 10 luni închisoare şi 8 luni închisoare
Totodată s-a descontopit pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 96/2005 a Tribunalului Tulcea în pedepsele componente de 8 ani , 4 ani şi 147 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 230/2004.
De asemenea, Tribunalul Constanţa a contopit toate pedepsele enumerate mai sus în cea mai grea de 8 ani închisoare fiind menţinută revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 147 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 230/2004 a Judecătoriei Tulcea, pedeapsă sporită cu un an, urmând ca ……… să execute rezultanta de 9 ani închisoare.
S-a dedus perioada executată de la 13.10.2004 la zi, fiind anulate mandatele de a pedepsei.
Tribunalul Tulcea constată că prin sentinţa penală nr. 21/15.01.2008 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă la 18.04.2008, prin respingerea recursului s-au avut în vedere pedepsele de 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 236 /2007 a Judecătoriei Tulcea şi 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 230/2004 a Judecătoriei Tulcea.
Nu poate fi admisă cererea petentului de contopire a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 518/2001 a Judecătoriei Tulcea, deoarece acesta a fost arestat la 12.01.2001 şi liberat condiţionat la 7.05.2003 cu un rest de 431 zile, pedeapsă care constituie un prim termen al recidivei cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 236 din 9.02.2007 a Judecătoriei Tulcea.
Se constată cu privire la sentinţa penală nr. 230 din 26 ianuarie 2004 a Judecătoriei Tulcea că, prin sentinţa penală nr. 21 din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanţa, s-a avut vedere doar restul de 147 zile rămas neexecutat, astfel încât nici măcar această faptă nu este concurentă cu infracţiunile care au generat condamnarea aplicată prin sentinţa penală nr. 236/2007 a Judecătoriei Tulcea.
În aceste condiţii, se reţine că cererea petentului de contopire a pedepselor de 3 ani şi 6 luni respectiv 1 an şi 3 luni închisoare aplicate prin sentinţele penale nr. 518/2001 şi nr. 230/2004 ale Judecătoriei Tulcea cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 236/2007 a aceleaşi instanţe este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 al. 2 Cod pr. penală, va fi obligat petentul la plata sumei de 140 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariu apărător oficiu în sumă de 100 ei se va deconta din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Tulcea pentru av. ……