Contopirea unor pedepse în privinţa cărora s-a dispus, prin hotărâri judecătoreşti definitive, suspendarea condiţionată a executării. Aplicarea prevederilor art. 81 din C.pen. şi pentru pedeapsa rezultantă. Data de la care începe să curgă termenul de reab


Prin sentinţa penală nr. 64/06.01.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 762/28.06.2011 a Curţii de Apel Iaşi, petentul a fost condamnat la câte o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 10.07.2008, a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86, alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 şi a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, făcându-se aplicarea art.81 C.pen., în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Având în vedere că faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţele menţionate anterior au fost săvârşite înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanţa constată că acestea sunt concurente, fiind săvârşite în condiţiile concursului ideal de infracţiuni (faptele din 10.07.2008, respectiv 01.08.2008), şi ale concursului real, faptele din 10.07.2008 şi cele din 01.08.2008, fiind comise prin acte materiale diferite.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite cererea formulată, de contopire a pedepselor aplicate prin sentinţele penale anterior menţionate.

Având în vedere că pentru fiecare din cele două pedepse rezultante s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru a repune în individualitate pedepsele componente este necesară, mai întâi, anularea suspendării condiţionate, astfel încât, în baza art.85 din C.pen., va anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an, aplicată prin penală nr. 363/29.01.2009, pronunţată de Judecătoria Iaşi şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 64/06.01.2011, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

Va repune în individualitate pedepsele componente ale fiecăreia din cele două pedepse rezultante, pedepse pe care, în conformitate cu prevederile art. 36, alin.2, raportat la art.33, lit.a,b, 34, lit.b C.pen.le va contopi, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an.

Ţinând cont de multitudinea faptelor săvârşite de petent, instanţa apreciază ca fiind necesară aplicarea unui spor, în cuantum de 3 luni, care se va adăuga pedepsei rezultante, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă totală de 1 an şi 3 luni închisoare.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 din C.pen., apreciind că natura infracţiunilor săvârşite atrage o nedemnitate în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a 2-a, lit.b C.pen., va interzice condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II-a, lit.b C.pen.

În baza art.81 din C.pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, apreciind că scopul pedepsei, represiv şi educativ poate fi atins şi fără privarea de libertate a petentului.

În temeiul art.71, alin.5 din C.pen., pe durata termenului de încercare va suspenda executarea pedepselor accesorii.

În ceea ce priveşte data de la care va începe să curgă termenul de încercare, instanţa va face aplicarea art.85, alin.3, teza a II-a, în conformitate cu care termenul se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Având în vedere că sentinţa penală nr. 363/29.01.2009, a Judecătoriei Iaşi a rămas definitivă la data de 15.12.2009, anterior sentinţei penale nr. 64/06.01.2011 a aceleiaşi instanţe, care a rămas definitivă la 28.06.2011, instanţa va constata că termenul de încercare în prezenta cauză a început să curgă de la data de 15.12.2009.