CONTRABANDĂ. CONFISCARE SPECIALĂ. SITUATIA TAXELOR VAMALE Şl MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE.


în cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev.de art.175 din Legea nr.141/1997 şi confiscării speciale a bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii, acesta nu mai poate fi obligat la plata taxelor vamale aferente şi a majorărilor de întârziere.

Prin sentinţa penală nr.1062/2.11.1999, Judecătoria Giurgiu i-a condamnat pe inculpaţii B.G. şi T.E. la câte 2 ani închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepselor, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev.de art.175 din Legea nr.141/1997.

Au fost confiscate în folosul statului 2710 pachete ţigări şi 7 kg.cafea, toate în valoare de 7.595.000 lei, aflate în camera de corpuri delicte.

S-a reţinut că, la data de 3.02.1998, cei doi inculpaţi s-au deplasat în Bulgaria, independent unul de altul, de unde au cumparat ţigări şi cafea, pe care intenţionau să le comercializeze în România.

La întoarcerea, în Gara Giurgiu-Nord, înainte de controlul vamal, inculpaţii au coborât din tren şi au ascuns ţigările şi cafeaua în spatele gării, de unde au fost ridicate de poliţie, în vederea confiscării şi predate la camera de corpuri delicte.

Apelul declarat de partea civilă Direcţia Generală a Vămilor Giurgiu a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.8/12.01.2000 a Tribunalului Giurgiu.

împotriva acestor hotărâri a declarat recurs aceeaşi parte civilă, solicitând ca şi în apel, obligarea inculpaţilor la taxe vamale şi majorări de întârziere, aferente valorii bunurilor introduse ilegal în România.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:

Inculpaţii B.G. şi T.E. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev.de art.175 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României.

Articolul 83 din aceeaşi lege, prevede ca atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului în bani.

Per a contrario, rezultă că atunci când bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă sunt găsite, devin aplicabile dispoziţiile legii generale, respectiv art.118 lit.d C.pen., care stabilesc că sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Prin urmare, dispunându-se în mod legal confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă, inculpaţii nu mai pot fi obligaţi la plata de taxe vamale şi majorări de întârziere, întrucât nu au rămas în proprietatea acestor bunuri.

De altfel, art.165 lit.f din Codul Vamal al României prevede că datoria vamală se stinge prin confiscarea definitivă a mărfurilor. (Judecator Viorel-Adrian Podar)

(Secţia a ll-a penală, decizia nr.415/2000)