Contrafacerea unei marci – produs Proprietate intelectuală


Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpaţii:

G.P., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.83 lit. a din Legea nr. 84/1998 şi punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prevăzută de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

şi

B.P.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de contrafacere, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 83 lit. a din Legea nr.84/1998 şi complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal se prezintă consilierul juridic al SC — SA Târnăveni, lipsă fiind inculpaţii G.P. şi B.P.M., precum şi reprezentantul părţii vătămate SC — SRL..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-au înaintat la dosar concluzii scrise formulate de inculpatul G.P., prin avocat.

De asemenea, s-au înaintat la dosar relaţiile solicitate Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I. P. J. Mureş referitoare la cantitatea de cafea ridicată în vederea cercetărilor de la depozitul aparţinând SC —- SRL.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale d-lui procuror, precum şi ale apărătorilor inculpaţilor au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 25 martie 2011, când s-a dispus amânarea pronunţării asupra soluţiei la data de 07 aprilie 2011, apoi la data de 20 aprilie 2011, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, înregistrat la data de 25 august 2008, s-a dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpaţilor:

1. G.P., fiul lui A. şi M., născut la data de 07.08.1965, în Târnăveni, jud.Mureş, domiciliat în localitatea Târnăveni, str.Şoimilor, nr.23, jud.Mureş, , stagiul militar satisfăcut, studii liceul, căsătorit, fără antecedente penale, posesor al actului de identitate, C.I., seria MS, nr.229702, având CNP 1650807267398, pentru comiterea infracţiunilor de:

a.) – participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998 şi

b.) – punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prev. şi ped. de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. şi

2. B.P.M., fiul lui Matei şi M., născut la data de 19.08.1977, în Târnăveni, jud.Mureş, domiciliat în localitatea Târnăveni, str.1 Decembrie 1918, bloc 46, scara E, ap.6, jud.Mureş, cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, studii licenţiat, fără antecedente penale, căsătorit, 1 copil minor, posesor al actului de identitate, C.I., seria MS, nr.330863, având CNP 1770819267404 pentru săvârşirea infracţiunilor de:

a.) – complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prev. şi ped. de art.26 C.pen., raportat la art.83 lit.b din Legea nr. 84/1998,

b.) – participaţie improprie la infracţiunea de contrafacere, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2, raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen..

În actul de sesizare, în esenţă, se reţine faptul că inculpatul G.P. a determinat şi ajutat cu intenţie, prin punerea la dispoziţia celor 9 angajate aparţinând SC — SRL Târnăveni a unui nr. de 40320 de pachete de cafea Mocca şi a blanchetelor inscripţionate cu marca Amaroy, solicitându-le acestora să aplice blanchetele pe pachetele de cafea Mocca, folosind fără drept marca Amaroy în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor la care se referă marca şi a pus în circulaţie fără drept, prin vânzarea către mai multe a unui număr de 25698 pachete de cafea contrafăcută ce poartă o marcă similară cu marca înregistrată Amaroy pentru produse identice, respectiv pentru cafea, faptă de natură să prejudicieze pe titularul mărcii înregistrate.

Se mai reţine că inculpatul B.P.M., a ajutat la punerea în circulaţie fără drept, prin vânzarea de către acuzatul G.P. către mai multe societăţi comerciale a unui număr de 25698 pachete de cafea contrafăcută ce poartă o marcă similară cu marca înregistrată Amaroy pentru produse identice, respectiv pentru cafea, faptă de natură să prejudicieze pe titularul mărcii înregistrate, ajutor ce a constat în depozitarea produselor, întocmirea formalităţilor de achiziţie a cafelei Mocca, totodată acesta a ajutat cu intenţie, prin punerea la dispoziţia celor 9 angajate aparţinând SC — SRL Târnăveni, pe care le-a contactat, a depozitului în care se aflau un număr de 40320 de pachete de cafea Mocca şi a blanchetelor inscripţionate cu marca Amaroy, permiţându-le acestora să aplice blanchetele pe pachetele de cafea Mocca, folosind fără drept marca Amaroy în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor la care se referă marca.

În acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus, în temeiul art.262 pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la art.10 lit.b1 C.pr.pen., cu aplicarea art.91 C.pen., art.262 pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la art.10 lit.d C.pr.pen., art.228 al.6 C.pr.pen., raportat la art.10 lit.d C.pr.pen.:

– scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.P. de sub acuza săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 290 C.pen., participaţie improprie la fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 31 alin.2 C.pen., raportat la art.289 C.pen., uz de fals, faptă prev. şi ped. de art.291 C.pen.,

– scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.P.M. de sub acuza săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art.290 C.pen., instigare la infracţiunea de contrafacere, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, faptă prev. şi ped. de art.25 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998, evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, precum şi revocarea măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 27.11.2007,

– scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B. L. L., de sub acuza săvârşirii infracţiunii prev. de art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998 şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 400 RON.

– neînceperea urmăririi penale faţă de numitele M. A.S., P. Cornelia, B. C. Mihaela, L. Susana, B. A. Ramona, C. Nora, B. R. Eliza, Csiki I., D.Viorica Violeta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.83 lit.a din L.nr.84/1998.

Pe parcursul desfăşurării procesului penal, nici unul dintre inculpaţii G.P. şi B.P.M. nu a recunoscut participarea lui la ilicitul penal pentru care, fiecare dintre ei, a fost deferit justiţiei (filele 160-162, 165, 172-174, 176-178, 180-182; 133-134, 171-172).

Analizând materialul probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal, vom reţine următoarele.

În fapt:

La data de 07.05.2007, în baza unor informaţii operative, lucrători din cadrul IPJ Mureş – Serviciul de Investigare a Fraudelor împreună cu angajaţi ai DGFP Mureş – Activitatea de Inspecţie Fiscală au efectuat un control în incinta depozitului situat în Târnăveni str.Republicii nr.76 jud.Mureş ce aparţine SC —- SRL Târnăveni, al căruia director general era inculpatul G.P..

Din primele investigaţii s-a stabilit că începând cu data de 15.04.2007 acel depozit fusese închiriat către SC — SRL Târnăveni, societate condusă – în baza procurii administratorului B. Eniko Ilona autentificată prin încheierea nr.317/2007 la BNP Ştefan Corina – Târnăveni de către inculpatul B.P.M..

La momentul controlului, la sediul depozitului a fost identificat inculpatul G.P..

În incinta spaţiului mai sus-amintit, au fost identificate un număr de 5.425 pachete a câte 500 g fiecare, învelite într-o hârtie cerată de culoare albă, pe care era aplicată data de 04.10.08 – 094/7 – 10:37; 6.276 pachete a câte 500 g fiecare, ambalate în vid în folie de culoare argintie; 372 pachete ambalate în blanchete de culoare galbenă cu inscripţia Kaiser S Kaffee Unser Bester Light; 13.625 pachete a câte 500 g fiecare ambalate în blanchete de culoare vişinie cu inscripţia Amaroy Premium Rostkaffee; 10.567 blanchete de culoare vişinie cu inscripţia Amaroy Premium Rostkaffee, precum şi 9.211 capace de culoare vişinie cu aceeaşi inscripţie Amaroy Premium Rostkaffee.

Într-o cameră a depozitului au fost identificate mai multe hârtii cerate deteriorate, posibil scoase de pe pachete de tip similar cu cele 5.425 identificate. De asemenea, s-a constatat că în incinta spaţiului se aflau un nr. de 8 persoane de sex feminin, despre care s-a stabilit că sunt angajate ale SC — SRL Târnăveni şi care aplicau în momentul sosirii organelor de control, pe pachetele învelite în folie de aluminiu, blanchete de culoare vişinie cu inscripţia Amaroy Premium Rostkaffee. S-a stabilit că angajatele SC — SRL Târnăveni prestează aceste servicii în baza unui contract încheiat cu SC — SRL.

Toate aceste aspecte au fost consemnate într-un proces verbal semnat fără obiecţiuni în prezenţa unui martor asistent şi de inculpatul G.P. (filele 18-21).

Din primele declaraţii şi din examinarea documentelor prezentate s-a stabilit faptul că în baza facturii externe nr.1661/10.04.2007 SC — SRL a achiziţionat de la Kaffee Rosterei Viersen GMBH Germania cantitatea de 40.320 pachete „cafea Mocca a 500 g albă”, însoţită de un certificat de conformitate în care este înscrisă această denumire. Plata întregii cantităţi de cafea s-a făcut prin dispoziţie de plată din contul SC — SRL alimentat în acest sens prin ordinul de plată din 28.03.2007 în cuantum de 207.153,27 RON (aproximativ 61.000 EURO) de către SC —- SRL.

Marfa a fost preluată după transportul efectuat de un transportator român de SC —- SRL, fapt ce rezultă din procesul verbal de custodie încheiat la data de 16.04.2007 (fila 127), din care rezultă că SC —- SRL în calitate de predator a lăsat în custodie cantitatea de 40.320 pachete de cafea către SC — SRL în calitate de primitor-custode.

Din analiza acestor prime înscrisuri rezultă faptul că marfa a fost plătită încă de la început de SC —- SRL care a preluat-o după transportul internaţional efectuat de un transportator român şi a lăsat-o în custodie la SC — SRL care a depozitat-o chiar în depozitul închiriat la data de 15.04.2007 de către proprietarul SC —- SRL.

Prin contractul de vânzare-cumpărare comercială din data de 15.04.2007 SC — SRL s-a obligat să vândă către SC —- SRL cafea Amaroy însoţită de certificatul de calitate. În baza acestui contract a fost emisă la data de 24.04.2007 factura nr. 6579310, care confI. vânzarea de către SC — SRL către SC —- SRL a cantităţii de 40.320 pachete a câte 500 g de cafea Amaroy, pentru suma de 229.028,35 RON. Aceeaşi factură consemna şi vânzarea unui nr. de 40.000 blanchete Amaroy în valoare de 2553,6 RON.

În contextul în care, plata cafelei a fost efectuată din fondurile aparţinând SC —- SRL, care a şi preluat-o şi lăsat-o apoi în custodie la SC — SRL, rezultă că SC — SRL a avut doar un rol formal în operaţiunea comercială, înţelegerea dintre cei doi inculpaţi fiind ca de la început, cumpărător al cafelei să fie G.P., inculpatul B.P.M. urmând doar să apară în mod oficial în documente ca şi cumpărător al produselor, în numele societăţii pe care o conducea.

Anterior achiziţiei de cafea, la data de 02.04.2007, SC — SRL a încheiat contractul nr.86 cu o tipografie aparţinând SC M&V Company SRL Timişoara pentru tipărirea a 40.000 etichete cafea a 500 g Amaroy, acestea fiind achiziţionate în baza facturii nr.9014076/23.04.2007.

Tot anterior recepţiei cafelei, la data de 15.04.2007 SC — SRL a încheiat un contract de prestări servicii cu SC — SRL, respectiv pentru prestarea activităţii de ambalare de cafea.

SC — SRL nu a respectat procedurile prevăzute de art.209 pct.3 din Codul fiscal, obligatorii în cazul exportului intracomunitar de produse supuse accizării, motiv pentru care, ca urmare a neînregistrării în a acestei operaţiuni comerciale, s-a constatat că societatea s-a sustras de la plata accizelor datorate statului în sumă de 64.159 RON ( fiind o achiziţie intracomunitară între două societăţi comerciale, aceasta nu era supusă plăţii de TVA către statul român).

Organele de poliţie au identificat pe titularul mărcii de cafea – marca Amaroy din România şi au solicitat poziţia în legătură cu cafeaua identificată în urma controlului efectuat şi în legătură cu operaţiunile efectuate cu această cafea.

Din adresele emise de SC — SRL Alba Iulia – titularul mărcii Amaroy – a rezultat faptul că societatea nu şi-a dat consimţământul terţilor să folosească în activitatea lor comercială marca Amaroy, precizând şi faptul că nu este de acord cu reintroducerea în circuitul economic a cafelei identificată.

Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că în perioada 24.04 – 07.05.2007 SC —- SRL Târnăveni a comercializat cantitatea de 20.220 pachete de cafea a câte 500 g fiecare, la mai multe societăţi comerciale. Organele de urmărire penală au efectuat verificări la societăţile cumpărătoare, fiind identificate diferite cantităţi de cafea ce nu fuseseră vândute către P.ulaţie, acestea fiind ridicate şi împreună cu cantitatea identificată la depozitul închiriat de SC — SRL, întreaga cantitate de cafea a fost depozitată conform proceselor verbale aflate la dosar, din care rezultă următoarele:

– 25.584 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, ridicată de la depozitul aparţinând SC —- SRL din Târnăveni, a fost lăsată în custodie la SC —– SA Tg.Mureş, în incinta Uzinei de materiale fotosensibile, situată în Tg.Mureş, str.Plopilor, nr.9, jud.Mureş, conform contactului de depozit încheiat la data de 20.11.2007, între această societate şi I.P.J.Mureş;

– 1.200 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, ridicată de la SC ADRANDI SRL Sighişoara, potrivit procesului verbal aflat la fila 30, precum şi 579 pachete de cafea ridicată de la SC IL VEL COM SRL Cluj Napoca, potrivit procesului verbal aflat la filele 430-431, deci în total 1.779 de pachete din care 2 pachete au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate în vederea întocmirii raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.75749 din 13.08.2007, iar restul rămas de 1.777 de pachete a fost depozitat la sediul I.P.J.Mureş şi

– 1.215 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, din care 2 pachete au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate în vederea întocmirii raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.75749 din 13.08.2007, iar restul rămas de 1.213 de pachete a fost lăsat în custodia SC —– SRL Reghin, conform procesului verbal încheiat la data de 08.05.2007 şi aflat la filele 477- 477 bis, din dosarul de urmărire penală.

IGPR – Institutul de Criminalistică – Serviciul Expertize Fizico-Chimice a efectuat raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.75749 din 13.08.2007, care a avut ca obiect examinarea probelor ridicate din depozitul închiriat de SC — SRL, a probelor ridicate de la unii dintre cumpărătorii subsecvenţi ai cafelei (SC —– SRL Reghin şi SC Il Vel Com SRL Cluj Napoca), precum şi a probei furnizate de titularul mărcii SC — SRL Alba Iulia, probă reprezentând produsul original. Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă faptul că probele de cafea aflate în proprietatea SC —- SRL, precum şi cele vândute de această societate, prezintă din punctul de vedere al aspectului, granulaţiei şi compoziţiei chimice caracteristici fizico-chimice asemănătoare, diferite însă faţă de cele ale cafelei originale.

Din interpretarea materialului probator administrat în cauză rezultă cu certitudine faptul că înţelegerea iniţială a inculpaţilor Ghirucă Petru şi B.P.M. a fost ca SC —- SRL să comercializeze pe teritoriul României o cafea comandată în Germania de la o societate producătoare, în baza unei reţete neînregistrată în patrimoniul vreunui titular de drepturi, pe care ulterior s-o comercializeze pe teritoriul României sub marca Amaroy, respectiv sub o marcă cunoscută, care să permită prin vânzarea la un preţ superior obţinerea unui profit substanţial, ca urmare a inducerii în eroare a clienţilor cu privire la calitatea şi marca produsului vândut. Înţelegerea dintre cei doi învinuiţi a fost şi ca achiziţia intracomunitară de cafea să se facă prin intermediul SC — SRL, pentru ca în eventualitatea unor controale, inculpatul G.P. să fie exonerat de orice răspundere.

Această înţelegere rezultă atât din interpretarea datelor rezultate din procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală şi din toate documentele întocmite de cei doi inculpaţi, în numele societăţilor pe care le reprezentau, precum şi din coroborarea declaraţiilor acuzaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, din procesul verbal de control întocmit de organele de urmărire penală (fila 18) a rezultat faptul că la sediul depozitului situat în Târnăveni, str.Republicii nr.76, aflat în baza unui contract de închiriere în folosinţa SC — SRL se afla inculpatul Ghirucă Petru, în timpul prezenţei sale la acel depozit angajatele SC — SRL efectuând operaţiunile de etichetare cu blanchetele Amaroy a pachetelor de cafea Mocca.

La acea dată, cafeaua se afla în proprietatea SC —- SRL, jumătate din cantitatea achiziţionată fiind deja comercializată de această societate.

Din acelaşi proces verbal de control semnat fără obiecţiuni de către inculpatul G.P., a rezultat faptul că SC —- SRL achiziţionase cantitatea de 40.320 pachete cafea de la SC — SRL, pe bază de factură, împreună cu 40.000 blanchete de culoare vişinie cu sigla Amaroy. Astfel, acuzatul G. a recunoscut că a achiziţionat separat cafeaua şi separat blanchetele, care, după cum s-a reţinut, erau aplicate în prezenţa sa la acel depozit de către angajatele SC — SRL.

După cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC — SRL (filele 113-116), produsul vândut, respectiv cafeaua urma să fie însoţită de certificatul de calitate. După cum s-a stabilit de la terţii cumpărători ai cafelei purtând fără drept marca Amaroy, a rezultat faptul că aceasta fusese achiziţionată de la SC —- SRL, respectiv de la societatea condusă de inculpatul G.P., cafeaua fiind însoţită de un certificat din care rezulta expres că în cauză nu este vorba despre cafea Amaroy, ci despre cafea Mocca albă, 500 g. Rezultă astfel că inculpatul G.P. a intrat în posesia certificatului în cauză şi a recunoscut faptul că vinde clienţilor o altă cafea decât cafea Amaroy.

După cum rezultă din procesul verbal întocmit de organele de control fiscal (fila 23), marfa inventariată şi ambalajele cu inscripţia Amaroy aparţine SC —- SRL, în timpul verificărilor, mai multe femei aplicând pe pachetele vidate în folii de aluminiu ambalaje cu inscripţia Amaroy. Rezultă astfel că, contrafacerea produselor prin utilizarea fără drept a unor blanchete purtând marca Amaroy s-a făcut după ce cafeaua intrase în proprietatea societăţii condusă de inculpatul G.P., care nu putea să nu cunoască această activitate.

Din nota explicativă dată în faţa organelor de control fiscal de către inculpatul B.P.M. (fila 82), a rezultat faptul că acesta a recunoscut faptul că operaţiunea celor 8 persoane de sex feminin ce îndepărtau hârtia albă cerată de pe pachetele de cafea şi aplicau în locul acesteia blanchetele de culoare vişinie având inscripţia Amaroy, se executa deoarece el şi inculpatul G.P., respectiv reprezentantul proprietarului doreau să comercializeze produsul sub acea denumire.

Aşadar rezultă că, în faza incipientă cercetărilor în această cauză, inculpatul B.P.M. a recunoscut înţelegerea avută cu acuzatul G.P. de a contraface cafeaua şi de a o comercializa sub marca Amaroy.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC — SRL şi SC —- SRL, precum şi actele adiţionale apar ca fiind formale şi din prisma faptul că se prevede că plata preţului va fi efectuată de către cumpărător vânzătorului, în baza facturilor emise de acesta, deşi, aşa cum am mai arătat, plata întregii cantităţi de cafea achiziţionată din Germania a fost făcută efectiv de către SC —- SRL (fila 118), înainte de emiterea facturii către SC —- SRL

Întocmirea formală a unor înscrisuri justificative rezultă şi din interpretarea procesului-verbal de custodie (f.117) şi a contractului de închiriere (f.130-132). Astfel, deşi proprietarul depozitului era SC —- SRL, aceasta închiriază spaţiul la un preţ deosebit de scăzut (100 Euro/lună), pentru ca apoi să preia de la transportator cafeaua şi s-o lase în custodie în acelaşi spaţiu închiriat, custodia fiind conform procesului verbal gratuită. Ar rezulta astfel că SC — SRL ar fi închiriat un spaţiu de la SC —- SRL, pentru ca apoi să folosească acelaşi spaţiu tot în favoarea SC —- SRL, dar în mod gratuit.

În acelaşi sens, constatăm că factura de vânzare între cele două societăţi comerciale este una formală, întrucât, deşi vânzarea cafelei s-ar fi realizat la 24.04.2007, SC —- SRL intrase în posesia ei direct de la transportator şi înaintea SC — SRL, încă din data de 16.04.2007.

Din adresa DGFP Mureş (f.34) rezultă că achiziţia intracomunitară de cafea efectuată de SC — SRL s-a făcut la preţul unitar de 1,52 Euro (în acesta nefiind inclusă TVA, produsul fiind purtător doar de accize). Înmulţind preţul unitar la numărul de 40320 de pachete de cafea, rezultă că valoarea întregii cantităţi a fost de 61.286,4 Euro. Rezultă astfel că, avansul plătit de reprezentantul legal al SC —- SRL – inculpatul G.P., care a fost de 61.371 Euro, este chiar puţin mai mare decât valoarea totală a mărfii achiziţionate.

Cu toate că din facturile întocmite a rezultat că SC — SRL şi-ar fi asumat şi plata blanchetelor (1.487,9 RON – conform facturii de la fila 149), respectiv a transportului (8.016,14 RON – conform facturii de la fila 139), dacă adăugăm aceste sume la valoarea iniţială a întregii cantităţi de cafea achiziţionată şi comparând suma rezultată cu suma obţinută în urma vânzării cafelei de SC — SRL către SC —- SRL, din care rezultă conform calcului efectuat de DGFP Mureş (f.60), un preţ unitar de 5,28 RON – inclusiv TVA faţă de preţul de achiziţie de 5,08 RON – fără TVA, constatăm faptul că dacă operaţiunile ce rezultă din aceste facturi ar fi fost reale şi nu doar simulate, SC — SRL ar fi efectuat o operaţiune comercială în pierdere, în contextul în care, imediat după vânzarea fictivă către SC —- SRL şi după ce aceasta a reambalat produsul, preţul practicat către clienţi a fost de 11 RON/pachet – inclusiv TVA –(fapt ce rezultă din aceeaşi adresă a DGFP Mureş – fila 60).

În acelaşi context, constatăm că factura de vânzare-cumpărare a întregii cantităţi de cafea din data de 24.04.2007 nu face nici o referire la avansul plătit iniţial şi specifică doar numărul de unităţi şi valoarea/unitate, respectiv suma totală de plată, la aceeaşi dată fiind stornat avansul conform facturii nr.6579311, pentru ca doar cu mult ulterior după data controlului şi în cursul urmăririi penale să se întocmească o altă factură privind plata unei diferenţe de preţ pentru cafeaua achiziţionată, care în contextul celor mai sus precizate, apare fără dubii ca fiind fictivă, respectiv ca un mijloc de justificare în faţa organelor de urmărire penală, plata efectivă a diferenţelor de preţ nefiind înregistrată în conturile SC — SRL. Dacă am lua ca adevărată această factură de plata unei diferenţe de preţ, calculând avansul plătit şi împărţind suma la numărul de pachete de cafea achiziţionată, ar rezulta un preţ unitar plătit de SC —- SRL de 9,08 RON/pachet, respectiv un preţ aproximativ dublu faţă de valoarea achiziţiei intracomunitare, fapt neplauzibil în contextul în care toate formalităţile au fost efectuate, aşa cum va rezulta şi din examinarea declaraţiilor luate în cauză de către acuzatul G.P., care a contactat telefonic furnizorul german şi a plătit întreaga sumă solicitată de acesta.

Tot în sensul coordonării întregii activităţi infracţionale de către inculpatul G.P., vine şi împrejurarea că achiziţia de către SC — SRL a celor 40.000 de blanchete de la SC M&V Company SRL Timişoara a fost plătită prin girarea unei file cec emisă de SC —- SRL (filele 303-305).

Aceeaşi stare de fapt rezultă şi din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor audiaţi în cauză.

Amintim în acest sens, declaraţia pe care inculpatul B.P.M. a dat-o în faza actelor premergătoare. Astfel, acuzatul a precizat că la sfârşitul lunii februarie 2007 inculpatul G.P. i-a propus să achiziţioneze pe societatea pe care o conducea, respectiv pe SC — SRL cafea măcinată vidată din Germania, pe care s-o aducă la Târnăveni în depozitul SC —- SRL, unde să dezlipească ambalajul original şi să lipsească blanchete cu inscripţia Amaroy.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul a arătat că G.P. s-a angajat să poarte discuţii cu furnizorul străin, să-i alimenteze contul bancar cu banii necesar achitării furnizorului şi să-i confecţioneze blanchete cu inscripţia Amaroy ce vor fi aplicate de persoane pe care el le va angaja, toate acestea în schimbul unei sume de bani pe care urma s-o primească pentru ajutorul dat.

Inculpatul B.P.M. a mai arătat în declaraţia sa că, a fost de acord cu propunerea acuzatului G.P. care, la sfârşitul lunii martie 2007, l-a anunţat că a găsit furnizorul din Germania, căruia i-a solicitat să livreze cafeaua în hârtie cerată de culoare albă, urmând ca după sosirea mărfii, angajate ale SC — SRL să dezlipească hârtia cerată şi să aplice blanchetele cu inscripţia Amaroy. Totodată a menţionat că, la data de 26.03.2007 Ghirucă Petru l-a anunţat că-i va vira în cont suma necesară pentru plata externă a cafelei, pe care ulterior el a efectuat-o.

Tot din aceeaşi declaraţie mai rezultă şi faptul că inculpatul G.P. l-a anunţat că s-a înţeles cu o tipografie din Timişoara să-i producă blanchetele cu inscripţia Amaroy, sens în care l-a pus să semneze un pretins contract încheiat între SC — SRL şi acea tipografie, după care i-a înmânat factura fiscală de achiziţionare a celor 40.000 de blanchete.

Acuzatul B.P.M. a recunoscut faptul că el a semnat documentele de transport puse la dispoziţia sa de către G.P., fiind informat de acesta că întreaga cantitate de cafea a fost depozitată în depozitul pentru care a încheiat un contract fictiv de închiriere.

Relativ la procesul verbal de custodie din 16.04.2007 inculpatul B.P.M. a declarat că nici el, nici soţia lui nu au semnat acel proces verbal.

Inculpatul a mai recunoscut faptul că factura nr.6579310/24.04.2007 care confI. vânzarea către SC —- SRL a 40.320 pachete de cafea nu corespunde realităţii, întrucât el nu a vândut cafea Amaroy, ci cafeaua importată din Germania.

În cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit, B.P.M. a revenit asupra declaraţiei anterioare, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru activitatea infracţională desfăşurată în cauză (filele 173-174).

Astfel, acuzatul a precizat că el personal a făcut demersuri în Germania în vederea achiziţionării de cafea prin intermediul unui prieten vorbitor de limba germană. Intermediarul a fost identificat în persoana martorului Maurer Kurth, care, aşa cum vom detalia ulterior, a precizat faptul că a fost contactat de G.P. şi a intermediat discuţiile dintre acesta şi furnizorul german fără ca B.P.M. să aibă vreo implicare în negocieri.

De asemenea, inculpatul a recunoscut faptul că plata blanchetelor s-a făcut cu o filă cec primită de la SC —- SRL ca o garanţie pentru plata ce urma să fie efectuată pentru blanchetele cu sigla Amaroy.

Acuzatul a confI.t astfel faptul că plata blanchetelor s-a făcut de către G.P., contrazicând aspectele arătate în aceeaşi declaraţie în care spunea că el personal a achiziţionat blanchetele de la societatea din Timişoara. În rest, acuzatul îşi recunoaşte participaţia la ambalarea cafelei cu blanchetele Amaroy, confirmând faptul că a contactat SC — SRL în vederea aplicării acestor blanchete pe pachetele de cafea, activitate ce a fost controlată de gestionarul SC —- SRL – numitul B. L..

În faţa noastră, în declaraţia dată la termenul de judecată din data de 07.07.2010 (filele 171-172), inculpatul B.P.M. a menţionat că datorită unor motive personale nu-şi mai menţine declaraţiile date în cursul urmării penale şi în legătură cu învinuirile care i se aduc a menţionat că în cursul lunii februarie 2007 a avut o discuţie cu G.P. care i-a relatat că este titularul mărcii Amaroy în România şi că intenţionează să facă un import cafea. Prin intermediul martorului Kurt Maurer, acuzatul G.P. a purtat discuţii cu cineva din Germania, iar la o asemenea discuţie a asistat şi inculpatul B.P.M.. După o anumită perioadă de timp inculpatul G.P. l-a chemat şi i-a adus la cunoştinţă că intenţionează să efectueze importul de cafea şi deoarece avea ceva probleme cu fI. SC —- SRL, l-a întrebat dacă nu este de acord să-i ofere sprijin, în sensul ca importul de cafea să se facă pe SC — SRL. Acuzatul a fost de acord, cu condiţia ca suma de bani necesară achiziţionării cafelei, în jur de 60.000 Euro, să fie avansată de inculpatul G., care nu i-a comunicat data la care urmează să sosească cafeaua. Cu aceeaşi ocazie inculpatul G. i-a mai spus că va suporta toate taxele referitoare la acest import şi care ar cădea în sarcina SC — SRL.

Inculpatul B. a mai arătat că, din câte îşi aduce aminte, importul de cafea s-a făcut la data de 17.04.2007, dată care este menţionată pe scrisoarea de trăsură, însă în aceea perioadă de timp inculpatul era plecat la Braşov. Când a revenit la Târnăveni, inculpatul G. i-a spus că a adus un transport de cafea. Cafeaua a fost depozitată în Târnăveni, str.Republicii nr.76 sau 78, unde erau nişte depozite care aparţineau de SC —- SRL.

În privinţa blanchetelor cu inscripţia Amaroy în care au fost reambalate pachetele de cafea, inculpatul B. a precizat că nu ştie de către cine şi de unde au fost comandate, el personal nu a făcut nicio comandă şi nici nu a achitat contravaloarea acestora.

În ceea ce priveşte contractul de prestări servicii (fila 139 dosar de u.p.), de închiriere de spaţiu (filele 130-132, dosar de u.p.) şi de custodie (fila 127 dosar de u.p.), încheiate între SC — SRL şi SC — SRL şi respectiv SC —- SRL, inculpatul B. a declarat că nu a semnat nici un fel de asemenea contract, cu menţiunea că la dosarul de urmărire penale aceste acte juridice au fost depuse în copie xerox.

La termenul de judecată din 05.01.2011, apărătorul ales al inculpatului G., respectiv dl. avocat Fintoc Mihai a depus la dosarul cauzei, în original, contractul de prestări servicii încheiat la data de 15.04.2007, între SC — SRL şi SC — SRL (fila 263) şi contractul de închiriere încheiat la data de 15.04.2007, între SC —- SRL şi SC — SRL (filele 264-266), inculpatul B.P.M., arătând că semnătura aflată pe contractul de închiriere la poziţia „locatar” este semnătura lui, însă semnătura aflată pe contractul de prestări servicii la rubrica „beneficiar” nu este semnătura lui.

De asemenea, cu aceeaşi ocazie acuzatul B. a mai arătat că nici semnătura de pe scrisoarea de trăsură (CMR), aflată în copie xerox la dosarul de urmărire penală la fila 144 nu este semnătura lui.

Analizând originalele contractelor depuse la acest termen de judecată (filele 263, 264-266), precum şi copiile xerox aflate la dosarul de urmărire şi care vizează aceleaşi contracte (filele 133, 130-132), observăm – dacă ne raportăm la locul şi poziţia în care s-au aplicat ştampilele şi semnăturile reprezentanţilor părţilor contractante – că acestea din urmă nu au fost efectuate după exemplarele originale prezentate în faţa noastră penală, ci probabil după cel de al doilea exemplar original, în condiţiile în care în conţinutul acestor acte juridice se menţionează că acestea au fost întocmite „în 2 (două) exemplare originale”.

În declaraţia dată în faza actelor premergătoare de către acuzatul G.P., acesta a recunoscut faptul că blanchetele comandate de SC — SRL de la Timişoara au fost plătite de el printr-o filă cec emisă în favoarea SC — SRL şi ulterior girată de aceasta. Inculpatul a mai recunoscut şi faptul că în momentul achiziţionării cafelei de la SC — SRL a primit un certificat de calitate a mărfii emis de fI. din Germania, din care rezulta faptul că era vorba despre cafea Mocca albă de 500 g.

În finalul primei declaraţii, acuzatul consideră nelegitimă utilizarea mărcii Amaroy, întrucât nu a avut nici un contract cu titularul mărcii.

Inculpatul G.P. şi-a modificat declaraţia iniţială cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit, negând orice cunoştinţă despre contrafacerea cafelei. Astfel, despre fila cec girată către tipografia din Timişoara, G.P. a arătat că fila cec a fost emisă către SC — SRL pentru contravaloarea accizelor, a TVA-ului şi a adaosului comercial aferente cafelei achiziţionate, fapt neplauzibil în contextul în care doar accizele – aşa cum au fost stabilite de organele fiscale – depăşeau suma de 64.000 RON, în contextul în care fila cec în discuţie era emisă pentru suma de cca. 1.400 RON. De asemenea, în această nouă declaraţie G.P. contestă şi faptul că ar fi primit de la B.P.M. certificatul de calitate al produsului achiziţionat, precizând că a intrat în posesia sa doar după data controlului, fapt nereal, întrucât cafeaua vândută de el la diverşi clienţi era însoţită de acest certificat, împrejurare care rezultă şi din procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală în urma controalelor efectuate la cumpărătorii subsecvenţi a unor diferite cantităţi de cafea.

În faţa noastră inculpatul G.P. a arătat că la data de 25.06.2006 a formulat o cerere care a fost înregistrată la O.S.I.M., prin care a solicitat înregistrarea mărcii „Amaroy”. Fără să poată preciza în ce an, a menţionat că a avut o discuţie cu inculpatul B.P.M., căruia i-a propus să pornească o afacere, spunându-i că intenţionează să aducă cafea din Germania pe care să o eticheteze în România şi să o vândă sub denumirea de „Amaroy”. A discutat cu inculpatul B. şi cei doi au convenit ca marfa, respectiv cafeaua să fie adusă pe fI. acestuia, adică pe SC „Blitz Trans” SRL, urmând ca după plata tuturor cheltuielilor profitul să fie împărţit în părţi egale. La momentul la care au fost aduse cele 40.320 de pachete de cafea, deoarece de la O.S.I.M. nu a primit nici un refuz, a considerat că este titularul produsului. Înainte ca aceste pachete de cafea să fie aduse în ţară, inculpatul G. a menţionat că a fost de mai multe ori în Germania, unde a discutat cu mai mulţi prăjitori de cafea, iar în urma discuţiilor purtate le-a adus la cunoştinţa acestora că intenţionează să cumpere cafea cu reţeta arabica 100 % , iar cafeaua achiziţionată a fost pregătită în baza reţetei şi solicitărilor acuzatului.

Inculpatul a mai menţionat că în momentul în care a iniţiat afacerea nu a avut intenţia să comită ilegalităţi şi deşi ştia că produsul „Amaroy” era înregistrat în Germania şi aparţinea firmei „Aldi”, însă a considerat că nu este nici un impediment privind înregistrarea acestui produs şi la noi, în ţară.

La rândul său, martorul B. L. L., audiat în calitate de învinuit, în etapa prealabilă judecăţii, a confI.t activitatea infracţională a inculpatului G.P.. Astfel, acesta a arătat că G.P. i-a solicitat să recepţioneze transportul din Germania, după ce, în prealabil, tot el s-a ocupat cu găsirea unui mijloc de transport.

De asemenea, tot G.P. a fost cel care a trimis mai mulţi zilieri pentru descărcarea cafelei. Conform lui B. L. L., el avea ca şi atribuţii – în calitatea sa de gestionar al SC —- SRL supravegherea activităţii de ambalare a cafelei cu blanchetele cu sigla Amaroy, activitate ce era realizată de mai multe angajate de la SC — SRL, pe care tot G.P. le-a adus. B. L. L. a concluzionat într-una din declaraţiile sale (filele 188-189) că B.P.M. nu a fost niciodată în incinta depozitului, singurul care dispunea asupra activităţilor de efectuat fiind G.P..

Din declaraţia dată de numitul B. L. L. în faţa procurorului (filele 525-526) mai rezultă şi faptul că G.P. i-a solicitat lui B.P.M. să semneze şi ştampileze documentele primite după recepţia mărfii, că l-a încunoştinţat pe G.P. că transportul era constituit din cafea aflată în pungi vidate, precum şi din blanchete cu marca Amaroy, sens în care G.P. i-a solicitat să-l caute pe martorul Suciu Emil – angajat al SC — SRL, pentru a fi contactate mai multe femei ce urmau să ambaleze pungile de cafea în cutii şi să aplice blanchete cu marca Amaroy, activităţi de curmau a fi desfăşurate la depozitul SC —- SRL.

A mai precizat faptul că, după cunoştinţele sale, Suciu Emil era în fapt un angajat al lui G.P. şi că şi SC — SRL Târnăveni este neoficial tot fI. lui G.P., fapt cunoscut de mulţi oameni din mun. Târnăveni. În acelaşi sens, a fost depusă la dosarul cauzei copie după declaraţia numitului Bălţatu Gheorghe, declaraţie dată în dosarul nr.548/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, din care rezultă acelaşi lucru, respectiv că, a auzit că SC — SRL i-ar aparţine în fapt lui G.P.. Există astfel indicii certe că activitatea de ambalare a fost efectuată de o societate controlată în fapt tot de către inculpatul G.P., fapt ce confirmă cu atât mai mult rolul său în desfăşurarea activităţii infracţionale.

Din aceeaşi declaraţie a d-lui B. L. L. mai rezultă faptul că B.P.M. nu a avut nici o implicare în contactarea SC — SRL, respectiv a femeilor ce urmau să aplice blanchetele, acestea venind însoţite – în prima lor zi de muncă la sediul depozitului – inclusiv de contabila SC —- SRL, precum şi de numitul Deak Geza despre care are cunoştinţe că este de mulţi ani un angajat al lui G.P..

Conform celor menţionate, Deak Geza le-a prezentat celor 9 femei nişte matriţe de lemn pe care el le-ar fi fabricat anterior şi care au fost folosite pentru aplicarea blanchetelor cu sigla Amaroy. Acest fapt este confI.t şi de cele 9 angajate ale SC — SRL.

B. L. L. a mai arătat că el era cel are se ocupa şi de vânzarea către clienţi a cafelei, din discuţiile purtate cu G.P. a înţeles – deşi nu i s-a zis în mod expres – că urma să vândă doar cafeaua pe care erau aplicate blanchetele Amaroy, nu şi cea care era în curs de ambalare. Inculpatul G.P. i-a spus, din glumă, că de fapt cafeaua aparţine tot lui SC — SRL până în momentul în care este ambalată cu blancheta Amaroy, doar din acest moment ea devenind proprietatea SC —- SRL, care o va vinde direct ca şi cafea Amaroy.

Potrivit celor declarate de B. L. L., acesta a fost atenţionat de G.P. că a dat în cauză declaraţii greşite în prezentul dosar şi că trebuie să le îndrepte.

În faţa noastră martorul B. L. L. (filele 131-132) a declarat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi a relatat aceeaşi stare de fapt pe care a descris-o şi în declaraţiile mai sus menţionate.

Esenţială pentru lămurirea stării de fapt privitoare la iniţierea operaţiunilor care au fost continuate prin comiterea unor fapte de natură penală este şi declaraţia martorului Maurer Kurth (filele 192-193, 528-529).

Astfel, acesta a arătat că datorită cunoştinţelor de limbă germană, a fost contactat în primăvara anului 2007 de G.P. pentru a discuta cu reprezentanţii unei firme din Germania achiziţia unei cantităţi de cafea. Societatea germană a fost aleasă de către G.P., care mai colaborase cu aceasta în perioada anilor 1992-1994. Martorul a precizat că în total au avut loc 5-6 discuţii telefonice, în care el a transmis reprezentantului german doleanţele lui G.P., căruia i-a tradus toate răspunsurile primite, doar la una din aceste discuţi asistând şi B.P.M..

Martorul a declarat faptul că G.P. i-a relatat de la început că doreşte să achiziţioneze o reţetă de cafea şi cafeaua aferentă acestei reţete, urmând ca apoi să decidă sub ce marcă va comercializa acea cafea în România. Întrucât martorul este şi cetăţean german şi a avut mai multe afaceri în Germania, el i-a explicat lui G.P. că în acel stat există mai multe fabrici de cafea care au mai multe reţete de cafea, unele dintre ele fiind reţinute de mărcile renumite în domeniu, motiv pentru care nu se comercializează, celelalte fiind disponibile în vederea achiziţionării de oricine este interesat, vânzarea lor făcându-se în pachete ambalate în vid, fără a purta vreo marcă sau altă indicaţie şi însoţite întotdeauna de certificatul de calitate pe care este scris şi tipul de reţetă.

Martorul Maurer Kurth a arătat faptul că o astfel de cafea intenţiona să achiziţioneze şi G.P., acesta alegând una din reţetele disponibile comunicate telefonic din Germania, în acele discuţii neaducându-se vorba la marca sub care urma să fie vândută cafeaua. Martorul nu a cunoscut modul în care a fost comercializată în România cafeaua a cărei achiziţie a intermediat-o telefonic, aflând totuşi, la sfârşitul anului 2007, de la G.P. că întreaga cantitate de cafea le-a fost confiscată de Garda Financiară, întrucât el a ambalat-o în ambalaje cu marca Amaroy.

Audiat în faţa noastră martorul Maurer Kurth a declarat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi a relatat aceleaşi împrejurări pe care le-a redat şi în conţinutul declaraţiilor anterior arătate (filele 163-164).

Martorul Suciu Emil, angajat al SC — SRL Târnăveni în calitate de gestionar, în declaraţiile date a arătat că, în perioada analizată, într-o zi a fost contactat de administratorul firmei martorul Dobrin Daniel care l-a rugat să anunţe angajatele să se prezinte pe str.Republicii, unde erau depozitele şi să se ocupe de împachetarea cafelei (filele 209-210; 166).

Martorele M. A.S. (fila 213, 215, 216; 214), P. Cornelia (filele 217-219; 167), Bîrcea C. Mihaela (filele 220-221), L. Susana (filele 223-225; 168), B. A. Ramona (filele 226-228), Kozak Nora (filele 229-232; 215), Bikazs R. Eliza (filele 235-237; 216), Csiki I. (fila 238-243; 169), D.Viorica Violeta (fila 244-246; 170), în declaraţiile date pe parcursul desfăşurării procesului penal au declarat că în primăvara anului 2007 erau angajate la SC — SRL Târnăveni şi au fost anunţate de martorul Suciu Emil că urmează să lucreze la ambalarea cafelei. S-au prezentat la un depozit din centru de pe str.Republicii unde era prezent şi martorul B. L. L. care le-a explicat ce au de făcut, respectiv trebuiau să desfacă hârtia albă în care era ambalată fiecare pachet de cafea, iar peste staniolul rămas lipeau o nouă etichetă cu menţiunea Amaroy.

Din coroborarea declaraţilor mai sus arătate rezultă astfel, că cel ce a avut iniţiativa achiziţiei cafelei şi ulterior, punerii sale în circulaţie prin utilizarea fără drept a mărcii Amaroy, a fost inculpatul G.P., martorul Maurer Kurth subliniind în acest sens că toate discuţiile telefonice pe care le-a purtat au reprezentat ale indicaţiilor date de G.P., nefiind adevărat faptul că ar fi fost contactat pentru a intermedia ca traducător această tranzacţie de către B.P.M., acesta – cu ocazia singurei discuţii telefonice la care a asistat şi el – neformulând nici o întrebare pentru reprezentantul firmei din Germania.

Starea de fapt expusă se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (filele 11-13), proces verbal de constatare (filele 18-21), proces verbal – control inopinat (filele 22-23); raport de inspecţie fiscală (filele 41-50), proces verbal DGFP (filele 63-66, 69-72), notă explicativă B.P.M. (filele 80, 81-83, 84-86), situaţia facturilor fiscale la SC — SRL pentru perioada iunie 2005-mai 2007 (filele 89-90), situaţia privind impozitul pe profit în perioada martie 2005-martie 2007 (fila 91), situaţia de calcul a accesoriilor bugetare pentru impozitul pe profit la SC — SRL (fila 92), situaţia privind TVA la SC — SRL în perioada ianuarie 2006-mai 2007 (fila 93), situaţia de calcul a accesoriilor bugetare pentru TVA la SC — SRL (fila 94), punctul de vedere al contribuabilului cu privire la constatările inspecţiei fiscale efectuate de organele de inspecţie ale Activităţii de Inspecţie Fiscală, în perioada 21-29 iunie 2007 (fila 96), adresă (fila 98), certificat de înregistrare „Amaroy Kaffee” (fila 99), anexă – clasele de produse/servicii pentru care s-a înregistrat marca (fila 100); decizie (OSIM) (filele 102-107), factură fiscală nr. 4682110 (furnizor – Rohoter SRL, cumpărător – SC Total SRL) (fila 108), contract de vânzare-cumpărare comercială (SC — SRL – SC —- SRL) (filele 113-116), proces verbal de custodie (fila 117), ordin de plată nr. 136 SC —- SRL/SC — SRL (fila 118), factură fiscală: SC — SRL/SC —- SRL (fila 119-122), notă explicativă B. L. (fila 123), declaraţie de sfârşit de inventar B. L. (fila 124), certificat de calitate (filele 125,126, 134,135), proces verbal de custodie între SC —- SRL şi SC — SRL (fila 127), notă de recepţie: SC —- SRL (filele 128, 129), contract de închiriere între SC —- SRL şi SC — SRL (filele 130-132), contract de prestări servicii între SC — SRL şi SC — SRL (fila 133), confI.re livrare (fila 136, 137), factură transport în limba germană (fila 139), factură în limba germană (filele 140-143), scrisoare de transport internaţional (fila 144-145), factură proformă în limba germană (filele 146-148), contract de vânzare-cumpărare nr. 86/02.04.2007 între SC M&V Company SRL şi SC — SRL (fila 149), factură fiscală: SC M&V Company SRL/SC — SRL (fila 151), SC — SRL/SC —- SRL (filele 152-156), borderou de încasare Alpha Bank SC M&V Company/SC —- SRL (fila 153), factură fiscală SC — SRL/SC —- SRL (fila 158), ordin de plată SC — SRL/SC —- SRL (fila 159), declaraţiile inculpatului G.P. (filele 160-162, 165; 133-134), hotărârea asociatului unic G.P. (fila 168), declaraţiile inculpatului B.P.M. (filele 172-174, 176-178, 180-182, 418,419; 171-172), declaraţiile martorului B. L. L. (filele 186-188, 189, 524-526); declaraţie martor Maurer Kurth (filele 191-193, 527-529; 163), declaraţie martor Baciu Mirela Anca (filele 194, 195; 164-165); proces verbal (declaraţie telefonică) Kurt Maurer (fila 197); declaraţie martor Dobrin Daniel (filele 199-203; 211); contract de prestări servicii între SC — SRL şi SC — SRL (fila 204), declaraţie martor Degerat M.n (filele 205-207; 212), declaraţie specială a SC — SRL – împuternicire Degerat M.n (fila 208), declaraţie martor: Suciu Emil (filele 209, 210; 166), Badea Adrian Mihai (filele 211, 212; 213), M. A.S. (fila 213, 215, 216; 214), P. Cornelia (filele 217-219; 167), Bîrcea C. Mihaela (filele 220-221), L. Susana (filele 223-225; 168), B. A. Ramona (filele 226-228), Kozak Nora (filele 229-232; 215), Bikazs R. Eliza (filele 235-237; 216), Csiki I. (fila 238-243; 169), D.Viorica Violeta (fila 244-246; 170), proces verbal (martor asistent) (fila 234), raport de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 249-254, 259-269), factură (fila 273), scrisoare de transport internaţional (fila 274), buletin de analiză a produsului contrafăcut (filele 281-284), proces verbal de constatare Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (filele 285-286, 290-291), raport de expertizare (fila 295), CEC Banca Transilvania Cluj-Napoca SC —- SRL (fila 304), girant SC — SRL (fila 305), extras de conturi: SC —- SRL (filele 307-308), SC — SRL (filele 310, 312, 313, 314, 316, 317, 319, 320), ordin de cumpărare valută SC — SRL (fila 321), poziţie de plată externă SC — SRL (fila 322), extras de cont intermediar SC — SRL-Raiffeisen Bank (filele 324-350), adresă SC Transcom SRL privind transportul produsului din Germania în Târnăveni la SC — SRL (fila 360), comandă transport Stemmer Spedition & Zollservice (filele 362-363), scrisoare de transport internaţional (fila 364), factură fiscală transport internaţional (fila 365), aviz de recepţie/livrare Stemmer Spedition & Zollservice/SC Transcom SRL (fila 366), proces verbal sancţiune contravenţională accize SC — SRL (filele 370, 371), documentaţie autorităţi vamale maghiare cu privire la infracţiunea la regimul accizelor (filele 373-383), proces verbal de identificare şi ridicare a produselor contrafăcute (filele 400-405), adresă control inopinat DGFP Mureş la SC —- SRL şi la SC — SRL (filele 413-414), sesizare penală control la SC — SRL (fila 415), declaraţie administrator SC IL VEL COM SRL Velcherean Letiţia (fila 428), proces verbal de custodie SC IL VEL COM SRL (filele 430-431), facturi fiscale SC —- SRL/SC IL VEL COM SRL (filele 432, 493-494), note de recepţie SC IL VEL COM SRL (fila 433), proces verbal control inopinat SC IL VEL COM SRL (filele 483-486, 434-437), proces verbal de constatare SC ILM COM-SRL (filele 442-444), factură fiscală SC —- SRL/SC ILM-COM SRL (filele 445-503), notă de intrare recepţie şi constatare de diferenţă (fila 445), fişă de magazie SC ILM-COM SRL (filele 446-449), declaraţie Izsac L. (fila 450), proces verbal SC Adina Com SRL (fila 451), proces verbal SC KONSTA SPLENDID SRL (filele 452-454), fişă de magazie SC KONSTA SPLENDID SRL (filele 455-457), proces verbal de prelevare SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 459), notă de SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 460), notă de recepţie SC —- SRL/SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 461), factură fiscală SC —- SRL/SC KONSTA SPLENDID SRL (filele 461-502), proces verbal de custodie SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 462), factură fiscală SC —- SRL/SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 463), notă de recepţie SC —- SRL/SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 464), situaţia stocului pe articole SC KONSTA SPLENDID SRL (fila 465), proces verbal SC KONSTA SPLENDID SRL (filele 466-467), proces verbal SC PAUL COM SRL (fila 468), certificat Cafea Moca (filele 469, 490-491), notă de recepţie şi constatare de diferenţe SC —- SRL/SC PAUL COM SRL (fila 470), factură fiscală SC —- SRL; SC PAUL COM SRL (filele 470-501), proces verbal SC PAUL COM SRL (fila 472), factură fiscală SC —- SRL/SC —– SRL (fila 473, 482, 503), notă de recepţie şi constatare de diferenţe SC —- SRL/SC —– SRL (filele 474-482), factură fiscală SC —- SRL/SC —– SRL (fila 500, 475, 482), proces-verbal SC —– SRL (filele 477, 479-481), fişă de magazie SC —– SRL (fila 478), certificat de înregistrare SC IL VEL COM SRL (fila 487), ordin de plată SC IL VEL COM SRL/ SC —- SRL(fila 488), fişa furnizorului SC —- SRL/SC IL VEL COM SRL (fila 489), notă de recepţie SC —- SRL/SC IL VEL COM SRL (fila 492), listing ORC SC IL VEL COM SRL (fila 495-497), fişa de magazie SC IL VEL COM SRL (filele 497-499), factură fiscală SC —- SRL/SC ADRANDI SRL (fila 501), factură fiscală SC —- SRL/SC LAS INVEST SRL (fila 502), declaraţie Bălţatu Gheorghe (fila 510-511), declaraţiile martorilor Unchiaş Roland Iosif (fila 261), Benyovszky Lorand (fila 262) şi procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 535-536).

În drept:

Aşa cum rezultă din economia art.4 din Legea nr.84/1998, în forma aflată în vigoare la momentul comiterii activităţii infracţionale, dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Potrivit art.29 din acelaşi act normativ, înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani. Din actele anexate la dosar (filele 99-107) rezultă faptul că marca Amaroy pentru clasa de produse 30, respectiv pentru cafea şi derivaţi de cafea, a fost înregistrată şi a obţinut protecţia pe teritoriul României pe termen de 10 ani de la data de 20.03.2000 pentru titularul Kraft Foods Schweiz AG Elveţia care a cesionat pentru România drepturile în favoarea SC — SRL Alba Iulia la data de 25.04.2006.

Prin urmare, rezultă că pe teritoriul României singura entitate în drept să utilizeze marca Amaroy este SC — SRL Alba Iulia.

Din adresa emisă de această societate rezultă faptul că nici un alt terţ nu a fost autorizat în baza unui contract de licenţă să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acesteia, în baza art.42 din Legea nr.84/1998. Ca atare, remarcăm faptul că nici SC — SRL Târnăveni şi nici SC —- SRL Târnăveni nu erau îndrituite să folosească marca Amaroy pe teritoriul României.

Conform art.35 din Legea nr.84/1998, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii, fiind interzis terţilor să folosească în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului, un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor ce li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.164061/2007 al IPJ Mureş – Serviciul Criminalistic rezultă următoarele: caracteristicile de individualizare de pe ambalajul pachetului de cafea, respectiv cele de pe blanchetele ridicate în baza procesului de constatare a infracţiunii flagrante şi cele de pe ambalajul pachetului de cafea original, respectiv de pe certificatul de înregistrare la OSIM prezintă ca şi caracteristici de asemănare forma şi plasamentul siglei Amaroy în contextul suprafeţei ambalajului, aceleaşi inscripţii, acelaşi plasament al desenului ceştii, respectiv a boabelor de cafea de pe aversul probelor supuse comparaţiei.

În contextul deosebirilor minore constatate în acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică, respectiv a unor majuscule diferite, a grosimii unor caractere sau a diferenţei de nuanţă, observăm faptul că în sensul art.35 alin.1 lit.b din Legea nr.84/1998 ne aflăm în prezenţa utilizării unui semn asemănător cu marca înregistrată Amaroy pentru o identitate de produse, respectiv pentru produse de tip cafea, semn de natură să producă în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii Amaroy cu semnul utilizat de inculpaţi.

În contextul în care, conform art.35 alin.3 lit.a şi b din Legea nr.84/1998, este interzis terţilor de a aplica semnul distinctiv al mărcii pe produse sau ambalaje, respectiv de a oferi aceste produse, a le deţine sau comercializa, apreciem că, vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită, relativ la acuzele care i-au fost aduse, raportată la starea de fapt descrisă şi reţinută în considerente şi prin urmare solicitarea apărătorilor acestora constând în achitarea acuzaţilor de sub învinuirile aduse, în temeiul art.10 lit.a, sau art.10 lit.c sau art.10 lit.d C.pr.pen., sunt neîntemeiate şi nu le vom primi.

O singură precizare, considerăm că se impune să mai facem şi aceasta se referă la împrejurarea că Legea nr.84 din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, după adoptare a suferit mai multe modificări şi textele legale mai sus invocate reprezintă conţinutul articolelor cuprinse în acest act normativ aflat în vigoare la momentul comiterii activităţii infracţionale de către cei doi inculpaţi, respectiv primăvara anului 2007.

Aşadar, din probele administrate şi mai sus analizate, coroborate între ele, în opinia noastră, putem concluziona că sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care cei doi inculpaţi au fost deferiţi justiţiei, vinovăţia acestora este pe deplin dovedită.

În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea inculpatului G.P. au fost audiaţi martorii Unchiaş Roland Iosif şi Benyovszki Lorand, care au arătat că au achiziţionat din piaţa agroalimentară din Târnăveni, câteva pachete de cafea „Amaroy”, despre care vânzătorii le-au spus că este distribuită de inculpatul G. şi au constatat că această cafea avea calităţi superioare cafelei de aceeaşi marcă distribuită de partea vătămată SC — SRL Alba Iulia.

În aprecierea noastră, punctul de vedere exprimat de aceşti doi martori nu are relevanţă juridică asupra stabilirii vinovăţiei acuzaţilor şi nici asupra încadrării juridice a faptelor analizate.

Prin urmare, în drept:

1. a.) fapta inculpatului G.P. care a determinat şi ajutat cu intenţie, prin punerea la dispoziţie celor 9 angajate aparţinând SC — SRL Târnăveni a unui nr. de 40.320 de pachete de cafea Mocca şi a blanchetelor inscripţionate cu marca Amaroy, solicitându-le acestora să aplice blanchetele pe pachetele de cafea Mocca, folosind fără drept marca Amaroy în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor la care se referă marca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, faptă prev. şi ped. de art.31 alin. 2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr. 84/1998.

b.) fapta aceluiaşi inculpat, care a pus în circulaţie fără drept, prin vânzarea către mai multe societăţi comerciale a unui nr. de 25.698 pachete de cafea contrafăcută ce poartă o marcă similară cu marca înregistrată Amaroy pentru produse identice, respectiv pentru cafea, faptă de natură să prejudicieze pe titularul mărcii înregistrate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prev. şi ped. de art.83 lit. b din Legea nr.84/1998.

2. a.) fapta inculpatului B.P.M. care a ajutat la punerea în circulaţie fără drept, prin vânzarea de către acuzatul G.P. către mai multe societăţi comerciale a unui număr de 25698 pachete de cafea contrafăcută ce poartă o marcă similară cu marca înregistrată Amaroy pentru produse identice, respectiv pentru cafea, faptă de natură să prejudicieze pe titularul mărcii înregistrate, ajutor ce a constat în depozitarea produselor, întocmirea formalităţilor de achiziţie a cafelei Mocca întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prev. şi ped. de art.26 C.pen., raportat la art.83 lit.b din Legea nr.84/1998.

b.) fapta aceluiaşi inculpat, care a ajutat cu intenţie, prin punerea la dispoziţie celor 9 angajate aparţinând SC — SRL Târnăveni, pe care le-a contactat, a depozitului în care se aflau un nr. de 40320 de pachete de cafea Mocca şi a blanchetelor inscripţionate cu marca Amaroy, permiţându-le acestora să aplice blanchetele pe pachetele de cafea Mocca, folosind fără drept marca Amaroy în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor la care se referă marca, constituie infracţiunea participaţie improprie la infracţiunea de contrafacere, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca, faptă prev. şi ped. de art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr. 84/1998.

La individualizarea pedepselor pe care le vom aplica, pentru faptele penale reţinute, vom urmări criteriile prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi anume:

– limitele pedepselor prevăzute în legea specială;

– dispoziţiile din Codul penal;

– gradul de pericol social concret al fiecărei infracţiuni, concretizat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al acestora, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt, în esenţă: acţiunile susţinute ale inculpaţilor în realizarea rezultatului dorit şi urmărit, locul săvârşirii acţiunii infracţionale, numărul participanţilor, contribuţia fiecăruia la comiterea activităţii deduse spre judecare, urmările cauzate, toate imprimând activităţii infracţionale un grad mediu de pericol social. În ceea ce priveşte, contribuţia celor doi inculpaţi la activitatea ilicită analizată, precizăm că, din probele administrate putem concluziona că aportul inculpatului G.P. la iniţierea şi desfăşurarea ilicitului penal dedus judecăţii, a fost mai semnificativ decât contribuţia inculpatului B.P.M..

– mediul familial şi social din care provin cei doi acuzaţi, care sunt integraţi în societate;

– persoana inculpaţilor care se află la prima confruntare cu legea penală.

Sintetizând aceste elemente de individualizare, vom condamna inculpaţii la următoarele pedepse:

1.) – pe inculpatul G.P.:

a.) În temeiul art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea, fără drept, a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca,

b.) În baza art.83 lit.b din Legea nr.84/1998, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar

2.) – pe inculpatul B.P.M.:

a.) În temeiul art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.83 lit.a din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art.13 C.pen., la pedeapsa de 1.500 (una mie cinci sute) lei amendă penală, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea, fără drept, a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca,

b.) În baza art.26 C.pen., raportat la art.83 lit.b din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art.13 C.pen., la pedeapsa de 1.500 (una mie cinci sute) lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate,

cu convingerea că aceste sancţiuni vor reprezenta tratamente penale juste, în contextul dat, în situaţia fiecărui inculpat, realizându-se totodată şi scopul sancţiunii penale înserat în economia art.52 C.pen., fiind respectat şi principiul proporţionalităţii, referitor la gravitatea faptelor penale oglindită în cuantumul pedepselor stabilite.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului B.P.M., la încadrarea juridică a faptelor am reţinut şi prevederile art.13 C.pen., privind instituţia legii penale mai favorabile, deoarece legea specială aflată în vigoare la momentul comiterii faptelor, pentru infracţiunile reţinute în sarcina acuzatului, prevedea sancţiunea închisorii alternativ cu amenda şi întrucât ne-am oprit asupra pedepsei amenzii a cărei cuantum, în actul normativ amintit, era în valoare de 15.000.000 lei (ROL), adică 1.500 lei (RON), iar în forma actuală a Legii nr.84/1998, pentru infracţiunile descrise în art.90 – corespunzătoare dispoziţiilor art.83 din vechea reglementare – limitele amenzii penale sunt cuprinse între 50.000 lei şi 150.000 lei (RON) şi prin urmare remarcăm că aceste limite se situează cu mult peste limita stabilită în vechea reglementare.

În baza art.33 lit.a Cod penal vom constata că fiecare inculpat a comis infracţiunile mai înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, adică în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în consecinţă în temeiul art.34 lit.b Cod penal, în cazul inculpatului G. şi în temeiul art.34 lit.c Cod penal, în situaţia inculpatului B., vom contopi pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul G.P. să execute pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, iar inculpatul B.P.M. pedeapsa rezultantă de 1.500 lei amendă penală.

În cazul acuzatului G.P., conform art.71 alin.2 C.pen., vom interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal, respectiv:

– a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi

– a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Referitor la modalitatea de a sancţiunilor aplicate inculpaţilor, în aprecierea noastră scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie în temeiul art.81 alin.2 Cod penal, vom dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata termenelor de încercare, prev. de art.82 C.pen., şi anume acelea de 2 ani şi 3 luni, în cazul acuzatului G.P. şi respectiv 1 an în situaţia inculpatului B.P.M..

În baza art.359 Cod procedură penală, vom atrage atenţia fiecărui inculpat asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, în acord cu art.83 Cod penal.

În situaţia inculpatului G., în baza art.71 alin.5 C.pen., pe durata termenului de încercare vom suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Pe parcursul desfăşurării procesului penal apărătorul inculpatului G.P. a invocat nelegalitatea rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr.164061 din 11.05.2007 şi nr.75749 din 13.08.2007, întocmite în cursul urmăririi penale (filele 247-248).

În opinia noastră punctul de vedere exprimat nu poate fi primit în condiţiile în care, analizând momentul la care s-a dispus efectuarea acestora, procedura urmată, precum şi conţinutul celor două rapoarte nu am identificat elemente care să ne conducă la concluzia că în cauză au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează procedura întocmirii unor astfel de rapoarte, înserate în economia art.112 C.pr.pen., motiv pentru care vom respinge excepţia invocată în acest sens.

De asemenea apărătorul inculpatului B. Petru Mihai la termenul de judecată din 25.03.2011 a invocat nulitatea dreptului asupra mărcii a SC — SRL, arătând că în cauză nu este lămurită problema proprietarului mărcii de cafea, întrucât în ipoteza în care această marcă nu aparţine SC — SRL ci firmei Aldi GMBH & Co.KG, lucrurile se schimbă radical prin prisma aspectului legat de protecţia unei mărci pe teritoriul României, în condiţiile în care organele de cercetare penală au reţinut că SC — SRL Alba Iulia are protejate drepturile pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte această solicitare, considerăm că cele relatate nu sunt confI.te de actele dosarului, în condiţiile în care potrivit înscrisurilor aflate la filele 99-107 din dosarul de urmărire penală, marca Amaroy pentru clasa de produse 30, respectiv pentru cafea şi derivaţi de cafea, a fost înregistrată şi a obţinut protecţia pe teritoriul României pe termen de 10 ani de la data de 20.03.2000 pentru titularul Kraft Foods Schweiz AG Elveţia care a cesionat pentru România drepturile în favoarea SC — SRL Alba Iulia la data de 25.04.2006.

Este adevărat că la dosarul cauzei s-a depus un exemplar dintr-o acţiune civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti şi care formează obiectul dosarului nr.49.753/3/2009 (filele 160, 194-204), prin care Aldi GMBH & Co.KG, în contradictoriu cu SC — SRL Alba Iulia şi O.S.I.M. a solicitat:

– decăderea ROHOFER din drepturile conferite de marca naţională combinată nr.042276 alcătuită din expresia AMAROY KAFEE scrisă cu alb pe fond negru cu chenar, pe motiv de nefolosire,

– anularea Mărcii Naţionale Amaroy nr.042276 pe motivul depunerii acesteia cu rea-credinţă,

– obligarea O.S.I.M. la radierea Mărcii Naţionale Amaroy nr.042276 din registrul naţional al mărcilor,

însă, considerăm că formularea unei asemenea acţiuni civile, nu schimbă datele juridice din prezenta cauză, în condiţiile în care la momentul comiterii activităţii infracţionale analizate, respectiv primăvara anului 2007 actele care au stat la cesionarea mărcii de cafea Amaroy de către titularul Kraft Foods Schweiz AG Elveţia în favoarea SC — SRL Alba Iulia, îşi produceau pe deplin efectele juridice şi nici în acest caz nu am identificat elemente care să ne conducă la concluzia că în cauză operează nulitatea dreptului asupra mărcii de cafea Amaroy a SC — SRL Alba Iulia, motiv pentru care vom respinge excepţia invocată de apărătorul ales al inculpatului B.P.M..

Măsuri de siguranţă.

Având în vedere soluţia asupra căreia ne-am oprit, în baza art.118 lit.c C. pen., vom lua măsura de siguranţă a confiscării speciale, în favoarea statului, a cantităţii de:

– 25.584 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, ridicată de la depozitul aparţinând SC —- SRL din Târnăveni, lăsată în custodie la SC —– SA Tg.Mureş, în incinta Uzinei de materiale fotosensibile, situată în Tg.Mureş, str.Plopilor, nr.9, jud.Mureş, conform contactului de depozit încheiat la data de 20.11.2007, între această societate şi I.P.J.Mureş;

– 1.777 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, depozitată la sediul I.P.J.Mureş şi

– 1.213 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, lăsată în custodia SC —– SRL Reghin, conform procesului verbal încheiat la data de 08.05.2007 şi aflat la filele 477- 477 bis, din dosarul de urmărire penală.

– 1.213 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, lăsată în custodia SC —– SRL Reghin, conform procesului verbal încheiat la data de 08.05.2007 şi aflat la filele 477- 477 bis, din dosarul de urmărire penală.

Latura civilă.

În condiţiile în care titularul mărcii Amaroy, KRAFT FOODS SCHWEIZ AG a cesionat marca de cafea Amaroy în favoarea SC — SRL Alba Iulia, iar această societate, prin reprezentant legal, a menţionat în cuprinsul adresei aflată la fila 97 bis că „nu este interesată a se constitui parte civilă într-un eventual proces”, vom lua act de această poziţie procesuală.

Cheltuielile judiciare.

Pornind de la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, în baza art.191 alin.1, 2 Cod pr.penală, vom obliga pe fiecare dintre inculpaţi, să plătească în favoarea statului, suma de câte 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

I. a.) Respinge, ca nefondată, excepţia invocată de apărătorul inculpatului G.P. referitoare la nelegalitatea rapoartelor de constatare tehnică-ştiinţifică nr.164061 din 11.05.2007 şi nr.75749 din 13.08.2007, întocmite în cursul urmăririi penale.

b.) Respinge excepţia invocată de apărătorul ales al inculpatului B.P.M., privind nulitatea dreptului asupra mărcii a SC — SRL Alba Iulia.

II. 1.) În baza art.345 alin.2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G.P., fiul lui A. şi M., născut la data de 07.08.1965, în Târnăveni, jud. Mureş, domiciliat în localitatea Târnăveni, str.Şoimilor, nr.23, jud. Mureş, cetăţean român, stagiul militar satisfăcut, studii liceul, căsătorit, fără antecedente penale, posesor al actului de identitate, C.I., seria MS, nr.229702, având CNP 1650807267398:

a.) În temeiul art. 31 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 83 lit. a din Legea nr. 84/1998, la pedeapsa de:

– 3 (trei) luni închisoare,

– 3 (trei) luni închisoare,

pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea, fără drept, a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca,

pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la contrafacerea, imitarea sau folosirea, fără drept, a unei mărci, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca,

b.) În baza art.83 lit. b din Legea nr. 84/1998, la pedeapsa de:

pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

În baza art. 33 lit. a Cod penal constată că inculpatul a comis infracţiunile mai înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, adică în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în consecinţă în temeiul art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

– 3 (trei) luni închisoare.

Conform art.71 alin.2 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, respectiv:

a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi

a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art.81 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.82 Cod penal şi anume acela de 2 ani şi 3 luni, termen care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval fix de timp de 2 ani.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, referitoare la cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, referitoare la cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

2.) În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.P.M., fiul lui Matei şi M., născut la data de 19.08.1977, în Târnăveni, jud. Mureş, domiciliat în localitatea Târnăveni, str.1 Decembrie 1918, bloc 46, scara E, ap.6, jud. Mureş, cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, studii licenţiat, fără antecedente penale, căsătorit, 1 copil minor, posesor al actului de identitate, C.I., seria MS, nr.330863, având CNP 1770819267404:

a.) În temeiul art. 31 alin.2 Cod penal, raportat la art. 83 lit. a din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art. 13 Cod penal, la pedeapsa de:

– 1.500 (una mie cinci sute) lei amendă penală,

– 1.500 (una mie cinci sute) lei amendă penală,

b.) În baza art.26 Cod penal, raportat la art.83 lit. b din Legea nr.84/1998, cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de:

pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

În baza art. 33 lit. a Cod penal constată că inculpatul a comis infracţiunile mai înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, adică în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în consecinţă în temeiul art.34 lit. c Cod penal contopeşte pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

– 1.500 (una mie cinci sute) lei amendă penală.

În baza art.81 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii penale pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 alin. 2 Cod penal şi anume acela de 1 an.

III. În baza art. 118 lit. c Cod penal, ia măsura de siguranţă a confiscării speciale, în favoarea statului, a cantităţii de:

– 25.584 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, ridicată de la depozitul aparţinând SC —- SRL din Târnăveni, lăsată în custodie la SC —– SA Târgu-Mureş, în incinta Uzinei de materiale fotosensibile, situată în Târgu-Mureş, str. Plopilor, nr.9, jud. Mureş, conform contactului de depozit încheiat la data de 20.11.2007, între această societate şi I. P. J. Mureş;

– 1.777 pachete de cafea ambalată în pungi (vidată), având 500 grame/pachet, depozitată la sediul I. P. J. Mureş şi

IV. Ia act că partea vătămată SC — SRL Alba Iulia, cu sediul în localitatea Alba Iulia, str. N. Bălcescu, nr.16, bloc D3A, ap.6, jud. Alba, prin reprezentant legal, nu a formulat pretenţii civile în cauză, sub forma daunelor morale sau materiale.

V. În baza art. 191 alin.1, 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpaţii şi partea vătămată şi de la pronunţare cu reprezentantul Ministerului Public.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2011.