Contravaloarea alimentaţiei părţii vătămate în perioada în care aceasta a fost scoasă din mediul său familial şi obligată de împrejurările deduse judecăţii să consume altfel de alimente decât o făcea în mod obişnuit se impune a fi suportată de inculpat, cel căruia i se poate imputa situaţia specială a părţii vătămate, cu atât mai mult cu cât alimentaţia este una comună (biscuiţi, sucuri, cornuri, apă minerală, iaurt, napolitane, fructe, etc.) şi nu este una exagerată, în valoare mai mare decât cea consumată în mod obişnuit de orice persoană aflată într-o situaţie similară cu cea a părţii vătămate.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 131/A/21 decembrie 2010, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 45 din 1 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Năsăud a fost condamnat inculpatul SV pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184, alin. 2 şi 4, Cod penal, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi „c” Cod penal, raportat la art. 76 lit. „e” Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71- 64, lit. „a” teza a II-a (teza finală) Cod penal, privind pedepsele accesorii, corelat cu pedepsele complementare de interzicere a unor drepturi pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 şi 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71, alin. 5 Cod penal, privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 Cod penal.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă RM şi în consecinţă, inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii civile suma de 17.000 lei, cu titlul de daune materiale, 40.000 lei, cu titlul de daune morale şi 600 lei lunar, cu titlul de prestaţie periodică lunară, începând cu luna mai 2009 şi până la încetarea stării de nevoie (invaliditate) sau noi dispoziţii.
Inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – Clinica Neurochirurgie Cluj-Napoca suma de 1.985,77 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru perioada 10.07.2008-21.07.2008, conform FO nr. 39566, aferente internării părţii civile RM, precum şi majorări de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală, începând din prima zi, ulterioară datei externării părţii vătămate şi până la data achitării plăţii integrale a debitului.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă Spitalul clinic de urgenţă „profesor dr. Octavian Fodor” – clinica de ortopedie Cluj suma de 5.852,51 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru perioada 21.07.2008 – 19.08.2008, conform FO nr. 23730, aferente internării părţii civile RM, cu dobânda legală aferentă începând din prima zi, ulterioară datei externării părţii vătămate (20.08.2008) şi până la data achitării plăţii integrale a debitului .
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă Spitalul orăşenesc „dr. George Trifon” Năsăud suma de 1.537,28 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare în perioada 01.10.2008-10.10.2008, conform FO nr. 5554/1011/2008, în Secţia de chirurgie, aferente internării părţii civile RM.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurator Societatea Reasigurare Ardaf SA – Agenţia Sângeorz-Băi.
În fine, inculpatul a fost obligat să plătească statului 300 lei, cheltuieli judiciare, iar părţii civile RM suma de 1.390 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul SI.
Tribunalul, analizând sentinţa atacată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului în care s-a pronunţat, a motivelor de apel formulate de către inculpat, susţinerilor părţilor, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat apelul inculpatului ca fiind întemeiat, în parte, în măsura şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sentinţa apelată s-a criticat în primul rând sub aspectul laturii penale, respectiv al culpei părţilor în producerea accidentului de circulaţie dedus judecăţii, de la 9 iulie 2008, susţinându-se că vinovaţi de comiterea accidentului se fac atât inculpatul cât şi partea vătămată (culpa fiind de câte 50% a fiecăruia).
Sub acest aspect, în baza probaţiunii administrate în cauză, s-a apreciat ca temeinică şi legală sentinţa instanţei de fond.
Astfel, starea de fapt reţinută prin hotărâre este în concordanţă cu probele ce s-au administrat: declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, a martorilor şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Însuşi inculpatul în declaraţia dată la instanţă precizează să partea vătămată se deplasa cu bicicleta pe mijlocul drumului şi nu era semnalizat, că drumul era marcat şi el însuşi conducea aproape de axul drumului, că a observat târziu biciclistul şi că a încercat să-l ocolească prin stânga sensului său de deplasare, în momentul impactului maşina inculpatului se afla pe partea stângă a drumului potrivit sensului său de deplasare (pe contrasens) spre marginea drumului şi că în momentul ciocnirii a frânat şi apoi s-a mai deplasat câţiva metri.
Atât potrivit expertizei întocmite în cauză cât şi declaraţiei martorului GI rezultă că frânarea s-a produs după ce conducătorul auto a depăşit impactul şi şocul psihic generat de impact, respectiv urmele de frânare începeau de pe partea stângă spre dreapta pe direcţia de mers Parva-Năsăud şi frânarea a avut loc nu anterior impactului, ci ulterior.
De altfel, starea de fapt care se reţine referitor la modalitatea în care s-a petrecut accidentul nu este contestată de către inculpat, lucrarea de specialitate întocmită în cauză consemnând şi susţinerile acestuia.
Concluziile raportului de expertiză răspund obiectivelor stabilite de către organul de urmărire penală, obiective care sunt apreciate ca absolut utile, pentru stabilirea stării de fapt (modalităţii de producere a accidentului) şi soluţionarea temeinică şi legală a cauzei.
Potrivit concluziilor lucrării de specialitate ce s-a întocmit, cauza producerii accidentului din 9.07.2008 a fost pătrunderea pe contrasens a autoturismului condus de către inculpat, apreciindu-se că încălcările părţii vătămate cu privire la regulamentul OUG nr.195/2002 (lipsa farului şi a vestei reflectorizante) nu a avut legătură directă de cauzalitate cu producerea accidentului.
În ciuda susţinerilor apelantului, în stabilirea culpe cu privire la accidentul de circulaţie, instanţa s-a bazat nu doar pe lucrarea de specialitate întocmită în cauză (ale cărei concluzii nu aveau cum să fie ignorate de aceasta, fiind concluziile unui specialist), ci şi pe celelalte probe administrate (procesul-verbal de verificare auto, buletinele de analiză toxicologică, depoziţiile martorilor audiaţi).
În ce priveşte latura civilă a cauzei, apelul s-a apreciat ca fiind întemeiat, în parte, cu precizarea că instanţa de apel s-a raportat în analiza temeiniciei soluţionării din acest punct de vedere doar la ceea ce efectiv s-a contestat de către inculpatul apelant.
În primul rând, se reţine că s-a contestat soluţia dată cu privire la daunele materiale în cuantum de 17.000 lei, astfel cum acestea au fost solicitate de către partea vătămată. Din aceste cheltuieli solicitate de către partea vătămată,, detaliate la f.120 şi urm., s-au contestat, în primul rând, cheltuielile legate de alimentaţia acesteia, cu motivarea că ea nu a constituit o alimentaţie specială, prescrisă de un medic, ci o alimentaţie obişnuită, pe care partea vătămată ar fi consumat-o oricum şi în afara acestui accident.
Sub acest aspect, al împrejurării că alimentaţia este una obişnuită şi nu una prescrisă de un medic, apelul s-a apreciat ca nefondat. Pentru a aprecia în acest sens, instanţa s-a raportat şi la leziunile suferite de partea vătămată, la perioadele în care aceasta a fost internată, corect reţinute prin hotărârea atacată sau la perioadele (zilele) când partea vătămată a necesitat deplasări pentru efectuarea unor analize, investigaţii, tratamente, etc. precum şi la împrejurarea că, potrivit art. 998 şi urm. Cod civil, se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de partea vătămată în urma accidentului de circulaţie. Contravaloarea alimentaţiei părţii vătămate în perioada în care aceasta a fost scoasă din mediul său familial şi obligată de împrejurările deduse judecăţii să consume altfel de alimente decât o făcea în mod obişnuit se impune a fi suportată de inculpat, cel căruia i se poate imputa situaţia specială a părţii vătămate, cu atât mai mult cu cât alimentaţia este una comună (biscuiţi, sucuri, cornuri, apă minerală, iaurt, napolitane, fructe, etc.) şi nu este una exagerată, în valoare mai mare decât cea consumată în mod obişnuit de orice persoană aflată într-o situaţie similară cu cea a părţii vătămate.
Referitor la bonul nr. BF 618087, în cuantum de 27,30 lei se observă că acest este emis la 6.08. 2008 şi nu la 8.06.2008, astfel că susţinerea apelantului în sensul că acesta este anterior datei accidentului (9 iulie 2008) este neîntemeiată, în precizarea de constituire de partea civilă fiind greşit indicată data acestui bon de către apărătorul intimatului.
Cu toate acestea, s-a apreciat că nu se impunea acordarea tuturor cheltuielilor solicitate de partea vătămată cu titlu de alimente (în sumă totală precizată de 255,11 lei), deoarece cheltuielile de pe bonul fiscal 624711 din 16.08.2008 cuprind şi bunuri nealimentare (săpunuri, pastă de dinţi, şerveţele, pungi), în valoare totală de 26,00 lei, sumă ce se va scădea din totalul cheltuielilor alimentare; totodată bonul fiscal (în copie), în valoare de 9, 00 lei nu este lizibil în ce priveşte anul şi numărul acestuia, astfel că şi suma de 9,00 lei va fi dedusă din cheltuielile alimentare, apreciindu-se că nu s-a făcut, cu certitudine, dovada că acesta este din anul 2008; bonul fiscal aflat la fila 129 din 12.08.2008, nr.621222 cuprinde şi un aparat de ras în valoare de 3,60 lei, sumă care se va deduce, de asemenea, cheltuiala nefiind una alimentară, în plus, aparatul de ras fiind un bun folosit de partea vătămată indiferent de starea sa de sănătate; bonul fiscal nr.618087 din 6.08.2008 cuprinde bunuri nealimentare sau care nu erau compatibile cu starea de sănătate a părţii vătămate (era indicat să nu fie stresată, agitată, prescriindu-se calmante prin prisma traumatismului cranian suferit – exemplu f.136 – diagnostic – Agitaţie psihomotorie), astfel că, din totalul sumei de 27,30 lei de pe acest bon s-a scăzut contravaloarea Nestea 3,80 lei, cola 2,50 lei, Winston 5,40 lei, aparat ras 1,50 lei şi o gumă orbit 1,5 lei, bunuri în valoare totală de 14,70 lei; identic bonul fiscal 620596 din 11.08.2008 cuprinde bunuri incompatibile cu tratamentul şi starea de sănătate a părţii vătămate sau care nu sunt indispensabile pentru hrănirea sa: Coca cola în valoare de 4,50 lei, Nestea în valoarea de 5,00 lei şi gumă Orbit în valoare de 1,50 lei, valoarea acestor bunuri fiind scăzută din totalul alimentelor consumate de partea vătămată (în total 11,00 lei); bonul fiscal aflat în copie la f.135, în valoare de 17,00 lei nu este lizibil în ce priveşte anul, numărul bonului şi cu privire la o parte din cumpărăturile pe care bonul le evidenţiază, astfel că şi valoarea acestuia va fi scăzută din suma totală solicitată pentru alimentaţia părţii vătămate.
În concluzie, din suma totală de 255,11 lei se va scădea suma de 81,30 lei, rezultată din adiţionarea contravalorii bonurilor despre care s-a făcut vorbire anterior (26 lei; 3,60 lei; 9,00 lei; 11,00 lei; 14,70 lei şi 17,00 lei), rămânând a se acorda pentru alimentaţia părţii vătămate pe perioada internării şi a tratamentului suma de 173,81 lei (255,11 lei minus 81,30 lei), apreciindu-se că pentru diferenţa rămasă s-a făcut dovada atât cu privire la contravaloarea alimentelor consumate cât şi la perioada când acestea s-au consumat. Unele din bonurile depuse la dosar ( incluse în suma solicitată) se referă la produse indispensabile, legate de situaţia părţii vătămate, cum ar fi şerveţele, hârtie igienică, pastă de dinţi, săpun, etc., apreciindu-se, de asemenea, că se impunea acordarea acestor cheltuieli, în situaţia părţii vătămate acestea fiind consumate mai mult decât într-o situaţie normală şi fiind determinate de starea sa de internare în spital.
În al doilea rând, s-a contestat acordarea de către instanţă a contravalorii bicicletei distruse în urma accidentului de circulaţie în care a fost implicată partea vătămată, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada contravalorii acesteia.
La fila 240 vol.1 dos. fond s-a depus în copie bonul fiscal cu privire la bicicleta Eurobike Vento, în valoare de 2.400.000 lei vechi (240 lei RON) şi s-a precizat ca dată a chitanţei 19.08.2003, iar ca şi cumpărător figurează RF. Pe cale de consecinţă, dispoziţia de obligare a inculpatului la plata contravalorii bicicletei în favoarea părţii vătămate RM, în cuantum de 2.400 lei RON, astfel cum s-a dispus de către instanţa de fond este netemeinică, deoarece, pe de o parte, valoarea acesteia era de 240 lei RON, şi nu de 2.400 lei RON, astfel cum s-a solicitat de către partea vătămată şi s-a şi acordat de către instanţă, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că partea vătămată este proprietarul bicicletei, aceasta nefiind achitată de RM, ci de RF sau că exista vreun act de transmitere a proprietăţii bicicletei către RM. De asemenea, în dosarul dedus judecăţii nu s-a făcut dovada valorii efective a bicicletei la 9.07.2008, având în vedere că bicicleta valora la data achiziţiei – 19.08.2003, 240 lei, ori de la achiziţie la incident s-au scurs 5 ani.
Se apreciază însă că în cauză s-a făcut dovada că bicicleta implicată în accident a fost distrusă, fiind ruptă în două.
Pe cale de consecinţă, date fiind cele de mai sus, se impune şi scăderea contravalorii bicicletei, astfel cum aceasta a fost reţinută şi acordată de către instanţa de fond, din totalul cheltuielilor materiale (17.000 lei) solicitate de către partea vătămată – parte civilă.
În al treilea rând, prin motivele de apel s-a contestat şi acordarea unei rente în valoare de 600 lei lunar, prin prisma veniturilor pe care le avea partea vătămată anterior accidentului, precum şi acordarea contravalorii veniturilor şi beneficiilor nerealizate ca urmare a accidentului.
Şi acest motiv de apel s-a găsit întemeiat, deoarece din actele dosarului rezultă că partea vătămată s-a angajat la 13 septembrie 2007 la S.C.BP” S.R.L. unitate la care a lucrat până în iunie 2008 (data producerii accidentului fiind 9.07.2008).Pentru calcularea eventualei rente la care partea vătămată ar fi fost îndreptăţită, se impunea ca instanţa să ia în calcul veniturile efective (nete) certe şi stabile pe care aceasta le-ar fi obţinut dacă nu ar fi fost accidentată. În perioada iunie 2008 – ianuarie 2008 (cu şase luni anterior comiterii accidentului) partea vătămată a obţinut potrivit statelor de plată aflate la dosar, un net de 389 lei pe lună. Ori, partea vătămată a beneficiat în perioada iulie 2008 – aprilie 2009 de o de invaliditate în cuantum de 443 lei lunar, plătită de Casa de Asigurări de Sănătate şi începând cu 1.05.2009 de o de invaliditate de 394 lei lunar, pensii care au fost în cuantum mai mare decât venitul net obţinut de partea vătămată anterior accidentului ( de389 lei lunar).
Pentru stabilirea cuantumului acestei rente nu se pot lua în calcul nici veniturile rezultate din orele suplimentare efectuate de partea vătămată (din actele dosarului rezultând că partea vătămată a efectuat ore suplimentare pentru perioada octombrie 2007 – iunie 2008 pentru care a fost plătită cu câte 500 lei lunar), deoarece efectuarea acestor ore suplimentare depinde de dispoziţia şi posibilitatea angajatului de a efectua astfel de ore, precum şi de posibilitatea angajatorului de a achita banii pentru astfel de ore.
Nici suma de 2.000 lei anual, reprezentând lemne de foc, nu poate fi apreciată ca un venit constant şi sigur pe care partea vătămată l-ar fi obţinut dacă ar fi continuat să lucreze la societatea la care a fost angajat anterior accidentului, cu atât mai mult cu cât acesta nu a beneficiat în anul 2008 de un astfel de ajutor, după cum rezultă din adeverinţa de la f.141 din dosar. Logic, dacă aceste venituri aveau un caracter permanent, de regularitate, s-ar fi impus ca în 2008 partea vătămată să beneficieze de un ajutor în lemne, în cuantum de aprox.1.000 lei (pentru că a lucrat aproximativ ? de an).
În aceeaşi modalitate, faptul că unitatea la care partea vătămată lucra i-a acordat la finele anului 2007 un premiu de 500 lei, nu înseamnă obligatoriu că şi pe viitor acesta ar fi beneficiat de un astfel de premiu, în cazul în care ar fi continuat să lucreze la aceeaşi unitate, cu atât mai mult cu cât unitatea S.C.”BP” S.R.L. nu i-a mai acordat acestuia premii la finele anului 2008, chiar şi într-un cuantum redus, eventual la jumătate, având în vedere că partea vătămată a muncit jumătate de an până la accident.
Ori aceste venituri, luate în calcul de instanţa de fond pentru stabilirea rentei, nu au un caracter cert şi ele depind de posibilitatea unităţii angajatoare de a plăti astfel de sume sau de a acorda anumite beneficii (lemne), nefiind stipulate în contractul de muncă (cel puţin nu s-a făcut o astfel de dovadă). Ele nu au fost luate în calcul nici la stabilirea pensiei stabilite pentru partea vătămată, RM, nu sunt evidenţiate nici de statele de plată depuse la dosar, probabil că nu au fost supuse nici impozitării.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că la stabilirea rentei lunare trebuia a se avea în vedere doar venitul net salarial obţinut de partea vătămată pentru o perioadă de 6 luni anterior accidentului, nu şi celelalte sume ce s-au avut în vedere, sume cu caracter incert, sporadic şi a căror obţinere depindea atât de atitudinea angajatului cât şi a angajatorului.
Aşa fiind, s-a apreciat că nu se impunea nici acordarea sumei de 8.770 lei solicitată de partea vătămată cu titlu de venituri şi beneficii nerealizate de aceasta pentru perioada iulie 2008 – aprilie 2009, acordarea acestora fiind neîntemeiată şi nu se impunea nici acordarea rentei de 600 lei lunar începând cu 1 mai 2009 până la încetarea stării de nevoie (invaliditate), pensia obţinută de partea vătămată fiind la nivelul venitului salarial net obţinut de acesta anterior accidentului de circulaţie.
Adiţionând sumele ce se impun a fi scăzute din cuantumul despăgubirilor civile materiale solicitate, de 17.000 lei, prin prisma argumentelor anterioare, acestea se ridică la suma de 9091,3 lei (81,30 lei alimente, 240 lei contravaloarea bicicletei şi 8.770 lei venituri şi beneficiu pretins nerealizate), astfel că în urma scăderii acestei sume de 9.091,3 lei din suma de 17.000 lei se ajunge la suma de 7.908,7 lei, care se impune a fi acordată cu titlul de despăgubiri materiale pentru partea vătămată.
Trebuie reţinut că sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale şi care reprezintă contravaloare medicamente, contravaloare combustibil, transport, taxe medicale, cheltuieli de cazare şi pierderi rezultând din restituirea împrumutului valutar, nu au fost contestate prin motivele de apel formulate de inculpat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de inculpatul SI, s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în latura civilă şi rejudecând în aceste limite: s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7.908,7 lei către partea vătămată-parte civilă cu titlul de despăgubiri materiale şi s-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata unei rente lunare de 600 lei, începând cu 1 mai 2009, în favoarea părţii vătămate, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului şi în temeiul art.193 alin.6 Cod procedură penală, partea vătămată intimată, RM, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea inculpatului-apelant, SI, în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariul de avocat justificat cu chitanţa depusă la dosar.
