JUDECĂTORIA MANGALIASENTINŢA CIVILĂ NR.1752 DIN DATA DE 8.11.2006Contravenţie la Legea nr. 61/1991. Temeinicia procesului-verbal.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data din 6.10.2006 petentul I. G. a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de din 20.08.2006 încheiat de Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa şi exonerarea de plata amenzii în sumă de 250 RON aplicată de agentul constatator.În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 25.07.2006 în timp ce se afla în staţia de taxiuri de la Halta Neptun a observat că unele dintre persoanele care se ocupau de intermedierea cazării turiştilor efectuau fără forme legale şi activităţi de taximetrie. Apreciind că îi sunt încălcate interesele, a arătat petentul, a sesizat cele constate unui agent de poliţie care se afla în zonă încă acesta din urmă i-a motivat că nu are atribuţiuni decât pe peronul gării şi i-a cerut petentului să-i prezinte actul de identitate. Petentul a arătat că nu a fost în măsură să prezinte actele întrucât se aflau în maşină şi i-a cerut agentului să îl însoţească la autoturism.S-a arătat că agentul de poliţie a refuzat şi a plecat ameninţându-l pe petent, identitatea i-a fost stabilită după numărul de înmatriculare al maşinii iar sancţionarea s-a dispus ulterior, procesul-verbal fiind semnat în calitate de martor chiar de către una dintre persoanele care practicau ilegal taximetria.Plângerea nu a fost motivată în drept.Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu disp.art.36 din O.G.2/2001.Plângerii i-au fost anexate copia procesului-verbal de contravenţie contestat şi declaraţia olografă a numitului P. D.Plângerea a fost înregistrată la I.P.T. Constanţa şi înaintată instanţei spre competentă soluţionare.Adresei de înaintare a plângerii i-a fost anexat raportul întocmit de agentul constatator.În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, probe pe care instanţa, apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile asoluţionării cauzei, le-a încuviinţat.Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru combaterea plângerii.Au fost audiaţi martorii Z. E. şi Z. P., declaraţiile fiind consemnate şi anexate la dosarul cauzei.
Din analiza materialului probator administrat în cauză instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.La data de 25.07.2006, în timp ce se aflau în apropierea Haltei Neptun, petentul şi ceilalţi taximetrişti din staţia de taxiuri au observat că unele dintre persoanele care se ocupau cu cazarea turiştilor practicau fără autorizaţie şi activităţi de transport în regim de taxi.Întrucât au apreciat că acest lucru contravine legii, taximetriştii s-au adresat prin intermediul petentului unui agent de poliţie aflat la Halta Neptun însă acesta le-a spus că nu poate dispune nici o măsură deoarece atribuţiile sale sunt limitate doar la evenimentele produse pe peronul gării.Deşi petentul s-a adresat organului de poliţie în termeni civilizaţi acesta din urmă i-a cerut să se legitimeze.Petentul i-a răspuns agentului de poliţie în sensul că actele de identitate se află în autoturismul parcat în staţia de taxiuri iar prin procesul-verbal de contravenţie contestat a fost sancţionat cu amendă în sumă de 250 RON pentru încălcarea prevederilor art.2 pct. 33 din Legea nr.61/1991.În sarcina petentului s-a reţinut că a refuzat să prezinte actul de identitate la cererea justificată a organului de poliţie şi a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii, aceasta fiind stabilită în urma verificării autoturismului taxi.Având în vedere situaţia de fapt reţinută instanţa a apreciat că sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea plângerii.În drept, potrivit art.2 pct.33 din Legea nr.61/1991, constituie contravenţie refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de menţinere a ordinii publice, aflate în executarea atribuţiilor de serviciu.Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere împrejurarea că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că petentul s-a adresat agentului de poliţie pentru sesizarea unor aspecte pe care le considera ilegale şi nu a tulburat liniştea şi ordinea publică, instanţa apreciază că invitaţia adresată acestuia de a se legitima cu actul de identitate nu era justificată.Mai mult, în condiţiile în care agentul de circulaţie a apreciat că soluţionarea sesizării formulate de petent nu intra în competenţa sa de a activitate, instanţa apreciază că invitaţia de legitimare a fost adresată petentului în afara exercitării de către agentul de poliţie a atribuţiilor sale de serviciu.
Menţiunile înscrise în raportul agentului constatator în sensul că petentul a fost invitat să se legitimeze întrucât părea că se ceartă cu altă persoană nu pot fi reţinute întrucât procesul-verbal nu poate fi completat cu înscrisuri sau alte probe extrinseci, au fost infirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză iar potrivit art.16 alin.1 şi art.17 din O.G. 2/2001 descrierea necorespunzătoare a faptei contravenţionale, fără indicarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită şi care pot conduce la aprecierea gravităţii acesteia este sancţionată cu nulitatea absolută expresă a procesului-verbal, nulitate ce poate fi constatată de instanţă şi din oficiu.Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse instanţa a apreciat că plângerea petentului este întemeiată şi a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea procesului-verbal contestat şi exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 250 RON.