Contravenţie. Proces verbal de constatare a contravenţiei. Prezumţie relativă de adevăr şi legalitate a procesului verbal


Procesul-verbal de constatare a contravenţiei întocmit în condiţiile art.16 din O.G. nr.2/2001 se bucură de o prezumţie relativă de adevăr. Această prezumţie este o prezumţie relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de probaţiune.Prin sentinţa civilă nr.1337 din 15 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. 3073/2005, s-a admis plângerea contravenţională formulată de petenta contestatoare S.C. LAWRIN S.R.L. Constanţa şi s-a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. 0016458 din 27 aprilie 2005 întocmit de intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri S.A. Constanţa.Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit probelor administrate în cauză, a rezultat că, în raport de cele înscrise în procesul-verbal de contravenţie comparat cu datele tehnice rezultate din cartea de identitate a autovehiculului, nu s-a dovedit că acesta a depăşit înălţimea legală ce ar fi impus deţinerea unei autorizaţii speciale, astfel încât situaţia de fapt neconfirmându-se procesul-verbal de constatare a contravenţiei este netemeinic şi nelegal.Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri S.A. Constanţa, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii plângerii contravenţionale.Recursul a fost respins ca nefondat.În procesul-verbal de constatare a contravenţiei, la descrierea faptei constatate nu s-a precizat şi căror împrejurări se datorează depăşirea gabaritului maxim de înălţime de 4 m.În cauză intimata a administrat proba cu cartea de identitate a autovehiculului din care rezultă că potrivit datelor tehnice ale acestuia, înălţimea este de3,7 m.În lipsa unei precizări privind împrejurările care au determinat depăşirea gabaritului maxim sau a altor probe din partea recurentei, raportat la datele tehnice ale autovehiculului aşa cum rezultă din cartea de identitate a autovehiculului, prezumţia de adevăr a procesului verbal de contravenţie nu mai subzistă, motiv pentru care soluţia instanţei de fond de anulare a acestuia este temeinică şi legală.