Corupţie sexuală. Element material. Jurisprudență Corupţie sexuală


Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 233 din data de 30.01.2014

Prin sentința penală nr. 233/30.01.2014 a Judecătoriei Iași s-au dispus următoarele:

“Condamnă pe inculpatul X., arestat preventiv în Penitenciarul Iași, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, recidivist, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, precum și a dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 teza I Cod procedură penală.

În temeiul și în condițiile art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 88 alin. 1 Cod penal, deduce din durata pedepsei stabilite pentru inculpatul X. timpul reținerii și al arestării preventive, de la 19.12.2013 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a inculpatului Timofte Mihai.”;

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 02.12.2013, în jurul orei 14.30, inculpatul, deplasându-se pe jos din zona supermarketului Selgros în direcția Bisericii Catolice, pe trecerea de pietoni din apropierea magazinului Vascar Nicolina, a observat un tânăr despre care și-a dat seama că are în jur de 15 ani și față de care a luat decizia de a-l urmări. Astfel, inculpatul a intrat după minorul P. în magazinul Vascar din Nicolina Iași, unde l-a umărit printre rafturi, după care a ieșit și l-a așteptat în fața unității. Ulterior, minorul a ieșit din magazin, îndreptându-se spre domiciliu. Inculpatul l-a urmărit, reușind să intre în scara blocului imediat după partea vătămată. Minorul urca scările spre etajul IV iar inculpatul a reușit să urce scările înaintea minorului, iar la etajul doi acesta a profitat de faptul că minorul a trecut pe lângă el, moment în care inculpatul l-a atins în zona organelor genitale și i-a propus să întrețină un raport sexual oral. Minorul a făcut un pas înapoi și a fugit pe scări reușind să intre în locuința sa și să-și apeleze tatăl căruia i-a povestit ce s-a întâmplat.

Ulterior, inculpatul, ieșind din scara blocului părții vătămate, s-a deplasat spre Aleea Tudor Neculai, unde i-a observat pe minorii C. și S.. La un moment dat, tinerii s-au despărțit, iar partea vătămată s-a îndreptat spre domiciliu. Inculpatul l-a urmărit pe acesta din urmă, iar în momentul în care minorul a deschis ușa, inculpatul venind din spate, a prins ușa cu mâna și a atins partea vătămată în zona organelor genitale. La acest moment, inculpatul l-a întrebat dacă vrea să întrețină un raport sexual oral. Partea vătămată speriată a răspuns că nu și a intrat în scara blocului.

C. și-a anunțat părinții cu privire la cele întâmplate și discutând cu partea vătămată P., aceștia fiind colegi, au aflat că amândoi au fost victimele aceluiași agresor.

P., tatăl primei părți vătămate, s-a adresat reprezentanților magazinului Vascar, reușind să obțină înregistrările camerelor de supraveghere din interiorul magazinului. Ulterior, acesta înaintat organelor de poliție inamginile astfel obținute.

În urma vizionării acestor înregistrări, organele de poliție l-au identificat pe X. ca fiind autorul faptelor.

De asemenea, minorii-părți vătămate și martorul S. l-au recunoscut pe inculpat din planșele foto, fără ezitare.

Din certificatul de încadrare în grad de eliberat inculpatului de către CJ Iași, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, reiese că inculpatul a suferă de boli psihice, fiind încadrat în grad de handicap accentuat pentru boli psihice, iar din actele medicale eliberate de Spitalul de Psihiatrie Socola Iași rezultă că inculpatul a suferit mai multe internări la Spitalul Socola.

De asemenea, din raportul de expertiză medico-legală nr. 4491 din 09.01.2014 efectuată în timpul urmăririi penale rezultă că inculpatul prezintă “deficiență ușoară cu tulburări de comportament, epilepsie grad mal și pedofilie”; și că faptele au fost comise cu discernământ.