Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 633 din 25 noiembrie 2008
Dosar penal nr. 225/286/2007
Prin sentinţa penală nr. 223 din 12.10.2007, Judecătoria Răducăneni a dispus în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la dispoziţiile art. 10 lit. b ind.1 Cod procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 18 ind.1 Cod penal, achitarea inculpatului P.C., cu antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 271 alin.2 Cod penal.
În baza dispoziţiilor art. 18 ind.1 alin.3 raportat la dispoziţiile art. 91 lit. c Cod penal s-a aplică inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 700 lei.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 Cod procedură penală a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea vătămată G.I..
În baza dispoziţiilor art. 192 alin.1 pct.1 lit. d Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 75 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut pe deplin dovedită următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penala nr.366/18.06.2001 pronunţată de Judecătoria Răducăneni, inculpatul P.C. a fost condamnata la o pedeapsa de 3 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art.81-83 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 271 alin.2 şi 3 Cod penal, constând în aceea că a împiedicat prin ameninţare pe partea vătămată G.I. să folosească o suprafaţă de teren deţinută în baza sentinţei civile nr. 0056/21.07.1999 a Judecătoriei Iaşi.
Cu toate acestea, inculpatul, ulterior, a stăruit în activitatea infracţională, continuând să folosească terenul aparţinând parţii vătămate.
Audiat asupra situaţiei de fapt, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a recunoscut că ocupa din anul 1990 suprafaţa de 0,18 ha teren în punctul denumit Gardul Tărnii, pe care este ridicat un imobil în care locuieşte şi că şi-a exprimat totodată disponibilitatea de a cumpăra de la partea vătămata terenul respectiv.
Aspectul menţionat de către inculpat a fost confirmat şi de către partea vătămată care a declarat că într-adevăr s-a înţeles cu inculpatul cu privire la vânzarea acelei suprafeţe de teren, însă ulterior, acest acord nu s-a mai încheiat.
A mai susţinut inculpatul că imediat după condamnarea anterioară, a părăsit pentru o perioadă imobilul construit pe terenul în discuţie, propunând în acest sens proba cu martorul S.C..
Procedându-se la audierea martorului propus instanţa a reţinut ca intre parţi a existat o convenţie cu privire la vânzarea-cumpărarea acelui teren, insa, ulterior, acest acord nu s-a mai încheiat.
Cu privire la părăsirea de către inculpat a imobilului edificat pe terenul parţii vătămate, instanţa nu a putut retine acest aspect, întrucât martorul a relatat faptul ca inculpatul a părăsit imobilul şi a locuit pentru o perioada de timp la el în anul 2002, în condiţiile în care sentinţa penală anterioară a fost pronunţata şi a rămas definitiva în vara anului 2001.
Partea vătămata s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 6000 lei reprezentând beneficiul nerealizat pe ultimii 3 ani.
In susţinerea pretenţiilor civile formulate parte vătămata si-a propus proba cu înscrisuri şi a solicitat audierea martorului P.P.
Ulterior, partea vătămata a renunţat la audierea martorului propus şi nici nu a depus la dosar înscrisuri, instanţa apreciind în aceste condiţii că pretenţiile civile formulate, nu au fost dovedite.
Având în vedere împrejurările obiective în prezenta cărora s-a săvârşit fapta, modalitatea, mobilul şi scopul săvârşirii acesteia cât şi circumstanţele personale ale inculpatului care, deşi este cunoscut cu antecedente penale, a adoptat o poziţie sinceră şi cooperantă pe timpul cercetării judecătoreşti, a manifestat disponibilitate faţă de partea vătămată pentru a cumpăra terenul respectiv, are doi copii în întreţinere, instanţa a apreciat că, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul său concret fiind lipsită în mod vădit de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art.11 pct.1 lit. a raportat la dispoziţiile art. art.10 lit. b ind.1 Cod procedură penală, raportat la dispoziţiile art.18 ind.1 Cod penal, a dispus achitarea inculpatului P.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.271 alin.2 Cod penal.
În baza dispoziţiilor art. 18 ind.1 alin 3 raportat la dispoziţiile art. 90 lit. „c” a aplicat inculpatului sancţiunea administrativa a amenzii în cuantum de 700 lei.
În baza dispoziţiilor art.14 şi 346 Cod procedură penală, a respins ca nedovedită acţiunea civilă formulată de către partea vătămată G.I.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, motivele de apel invocate vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului P.C. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.271 Cod penal, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit. a) raportat la art.10 lit. b ind.1 Cod procedură penală raportat la art.18 ind.1 Cod penal.
În susţinerea căii de atac promovate s-a arătat că instanţa a evaluat greşit situaţia de fapt şi a stabilit nejustificat că, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite prin dispoziţiile art.271 Cod penal, fapta inculpatului este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în condiţiile în care – aşa cum rezultă din ansamblul probelor – inculpatul P.C. manifestă un dezinteres constant faţă de autoritatea hotărârii judecătoreşti ce face obiectul litigiului deşi a suferit o condamnare pentru acelaşi gen de fapte prin sentinţa penală nr.366/18.06.2001 a Judecătoriei Răducăneni.
Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin.2 Cod penal, a constatat neîntemeiat apelul promovat.
În termenul prevăzut de dispoziţiile art. 3855 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi fiind criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat s-a susţinut că potrivit art.181 al. 1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Conform alin.2 al aceluiaşi text de lege, la aprecierea con cretă a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana făptuitorului.
În speţă, raportat la criteriile prevăzute de art. 181 Cod penal, văzând şi criteriile la care s-a raportat instanţa în aprecierea pericolului, nu se poate spune că fapta inculpatului P.C. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Astfel, la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei inculpatului, instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, acesta fiind condamnat anterior, aşa cum rezultă din fişa de cazier, prin sentinţa penală 366/2001 a Judecătoriei Răducăneni, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 al. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal şi art. 76 lit. e Cod penal, pedeapsă suspendată condiţionat conform dispoziţiilor art. 81 -81 Cod penal. Instanţa trebuia să constate astfel că inculpatul a săvârşit practic aceeaşi infracţiune ca în cauza de faţă, manifestând o perseverenţă infracţională deosebită şi un dispreţ total faţă de autoritatea aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
Atât timp cât inculpatul a fost condamnat anterior practic pentru aceeaşi faptă, în cauză, nu se poate reţine, aşa cum a făcut instanţa de control judiciar, că inculpatul nu a avut reprezentarea faptului că prin săvârşirea acestei infracţiuni creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Dimpotrivă, s-a susţinut că, în modalitatea în care a acţionat inculpatul, având în vedere şi condamnarea anterioară, acesta a realizat exact atât consecinţele ce decurg din săvârşirea faptei sale cât şi din împrejurarea că prin acţiunea sa aduce o atingere gravă a autorităţii hotărârii judecătoreşti din prezenta cauză, manifestând, aşa cum am arătat un comportament sfidător la adresa activităţii de justiţie.
Nici comportamentul sincer al inculpatului nu ar putea fi reţinut în totalitate, întrucât, deşi inculpatul a recunoscut aparent fapta săvârşită, acesta a încercat să se exonereze de răspundere penală arătând faptul că, imediat după condamnarea anterioară, a părăsit pentru o perioadă imobilul în discuţie şi, de asemenea, faptul că partea vătămată nu i-a mai spus nimic despre părăsirea terenului până în anul 2006. Aceste aspecte nu au fost confirmate în cursul cercetării judecătoreşti întrucât, pe de o parte martorul propus de către inculpat, respectiv numitul S.C. a declarat că inculpatul a locuit la el într-o anumită perioadă de timp, alta decât cea în discuţie, iar pe de altă parte, partea vătămată a arătat că i-a cerut permanent inculpatului să părăsească imobilul ocupat de acesta.
S-a solicitat reaprecierea materialului probator administrat, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul promovat este întemeiat.
Din amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi reconfirmat în faza cercetării judecătoreşti rezultă că partea vătămată G.I. este proprietarul unei suprafeţe de 0,54 ha teren situat în intravilanul satului Prisăcani, judeţul Iaşi, împrejurare ce rezultă din titlul de proprietate nr. 108707 din 19.08.1994 eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Cu toate acestea, inculpatul încă din anul 1990 a ocupat o suprafaţă de 0,18 ha din terenul părţii vătămate, refuzând să-l elibereze la cererea acesteia şi începând construcţia unei case.
Partea vătămată a chemat în judecată pe inculpat pe cale civilă şi prin sentinţa civilă nr. 10056 din 21.07.1999, Judecătoria Iaşi a admis acţiunea reclamantului G.I. în contradictoriu cu pârâţii P.M., P.Pr. şi P.C., i-a obligat pe pârâţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 0,54 ha teren situat în comuna Prisăcani, cu vecinătăţile: E – drum: V – drum; N – I.Gh.; S – B.A.
Totodată, pârâţii au fost obligaţi să sisteze construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamantului.
Sentinţa a fost pusă în de către judecătoresc, întocmindu-se procesul verbal din 14.10.1999.
Cu toate acestea, inculpatul a continuat să deţină suprafaţa de 0,18 ha teren aparţinând părţii vătămate şi şi-a terminat construcţia începută pe terenul părţii vătămate.
Urmare a plângerii penale promovate de partea vătămată, inculpatul P.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 366 sin 18.06.2001 a Judecătoriei Răducăneni la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. 2 şi 3 Cod penal, instanţa dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei.
După pronunţarea hotărârii de condamnare, inculpatul a părăsit pentru câteva luni imobilul şi a încercat să discute cu partea vătămată posibilitatea cumpărării acelei suprafeţe de teren.
Ulterior, inculpatul s-a întors în imobilul construit pe terenul părţii vătămat, în care locuieşte şi în prezent şi nu i-a mai oferit acesteia nici o sumă de bani.
Din adresele eliberate de Comisia comunală de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei Prisăcani şi aflate atât la dosarul Judecătoriei Iaşi, cât şi a Tribunalului Iaşi rezultă că partea vătămată G.I. deţine suprafaţa de 0,54 ha teren agricol la punctul numit „Ciobîrcui” sau „Gardu Tărnii” din care 0,18 ha teren arabil şi 0,36 ha fâneţe, conform registrului agricol volumul IV, poziţia 22/1959 -1961.
I s-a întocmit titlul de proprietate cu numărul 108707 din 19.08.1994 pentru suprafaţa de 0,18 ha arabil şi pentru suprafaţa de 0,36 ha păşune în tarlaua 12/1 –parcela 311/1/4, indicându-se şi vecinii.
Se mai precizează că pe suprafaţa de 0,18 ha teren arabil şi-a construit ilegal casă de locuit numitul P.C. din aceeaşi comună.
Mama inculpatului P.C., pe nume P.M. a fost pusă şi ea în posesie pe o suprafaţă de 0,18 ha teren agricol care se învecinează cu cea a părţii vătămate G.I..
Faţă de această situaţie de fapt, Curtea constată că inculpatul a ocupat terenul aparţinând părţii vătămate G.I. şi a împiedicat-o pe aceasta să-l folosească, deşi era obligat printr-o hotărâre judecătorească să i-l lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, comiţând astfel infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal.
Faţă de perseverenţa inculpatului în înfrângerea dispoziţiilor date de hotărârile judecătoreşti şi de dispreţul manifestat faţă de lege, în mod greşit primele instanţe au apreciat că această ultimă faptă este lipsită în mod vădit de importanţă şi că nu întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pe cale de consecinţă şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. „d” Cod procedură penală a fost admis recursul declarat de parchet împotriva deciziei penale nr. 211 din 13 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi a sentinţei penale nr. 223 din 12.10.2007 pronunţată de Judecătoria Răducăneni, hotărâri ce au fost casate în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza, a fost înlăturată menţiunea vizând achitarea inculpatului P.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 şi aplicarea unei sancţiuni administrative, în cuantum de 700 lei.
S-a dispus condamnarea inculpatului P.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 Cod penal, la o pedeapsă cu închisoarea, dozată uşor peste minimul special, spre a fi de natură a asigura reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte, respectiv 6 luni închisoare.
Fiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, stabilindu-se termenul de încercare, potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal şi învederând inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal.
