Astfel, din procesul-verbal de percheziţie domiciliară (d.u.p.), rezultă că la data de 24.01.2008 a fost ridicată suma de 440 lei aparţinând inculpatei I.A. şi consemnată la CEC.
De asemenea, în cursul percheziţiei domiciliare efectuate la 24.01.2008 a fost ridicată şi consemnată la CEC suma de 225 lei de la inculpatul Î.V. (d.u.p ).
Cum din probatoriul administrat în cauză rezultă în ceea ce o priveşte pe inculpata I.A. că numai suma de 200 lei provine din vânzarea heroinei, iar referitor la inculpatul Î.V., numai 150 lei provin din trafic de droguri, se poate concluziona că în
100 __CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
——- ——-—- ——-’
mod greşit s-a dispus confiscarea unor sume mai mari, respectiv 440 lei de la inculpata I.A. şi 225 lei de la inculpatul Î.V.
Aşa fiind, Curtea va admite numai apelurile acestor doi inculpaţi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. p. p., va desfiinţa în parte sentinţa atacată şi va dispune în temeiul art. 17 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 confiscarea sumei de 200 lei de la inculpata
I.A. şi a sumei de 150 lei de la inculpatul Î.V., iar în temeiul art. 357 alin. 2 lit. e) C. p. p., va dispune restituirea către inculpata I.A. a sumei de 240 lei, iar către inculpatul Î.V. a sumei de 75 lei.
De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi va menţine starea de arest a inculpatei I.A. şi î. şi va deduce prevenţia pentru fiecare de la 24.01.2008 la zi.
Cu privire la inculpaţii N.Z., I.N. şi I.G., în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. p. p., vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de aceştia, va fi menţinută starea de arest şi va fi dedusă pentru fiecare prevenţia de la 24.01.2008 la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 C. p. p.
3. Art. 5 par. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Cauza Matskus contra Rusiei
– Cod procedură penală: art. 155
Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Practica CEDO condamnă folosirea formulelor stereotipe care parafrazează temeiurile arestării preventive fără să explice aplicabilitatea lor în cauză sau să aibă în vedere măsuri preventive alternative.
(Decizia nr. 1803 din 11.12.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze
cu minori şi de familie)
cu minori şi de familie)
Prin încheierea de şedinţă din 3.12.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia l-a penală, în dosarul nr. 3064/3/2007, în baza art. 3002 C. p. p., s-a constatat legalitatea arestării preventive a inculpatului U.R.S.
în baza art. 139 alin. 1 şi 35 rap. la art. 1451 C. p. p., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
în baza art. 1451 C. p. p., a obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să se supună următoarelor obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei circumscripţie se află locuinţa ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
în baza art. 145 alin. 22 C. p. p., s-a atras atenţia inculpatului că în cauză de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin s-a luat faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. S-a respins ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: în prezent, la acest moment procesual, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului s-au schimbat, motiv pentru care se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
în acest sens, se are în vedere că s-a statuat cu valoare de principiu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că în cursul desfăşurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol grav (cauza Contrada c. Italiei, hotărârea din 14.01.1997, cauza Dinler c. Turciei, hotărârea din 31.05.2005), acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franţei, hotărârea din 26 iunie 1991).
Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenţie şi în situaţia în care instanţele naţionale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauţiune, interdicţia de a părăsi ţara sau oraşul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008, Kankowski c. Poloniei).
în cauza de faţă, Tribunalul constată că la finalul unei perioade de aproximativ 6 ani de zile de la data când se presupune că s-a comis fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi arestat preventiv, nu mai subzistă condiţia reglementată în art. 148 alin. 1 lit. f) C. p. p., conform căreia lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, sens în care temeiurile avute în vedere la luarea şi respectiv menţinerea până în prezent a acestei măsuri s-au schimbat, iar în speţă nu au intervenit elemente sau aspecte noi care să conducă la incidenţa altor temeiuri prevăzute în art. 148 C. p. p., ce ar impune menţinerea inculpatului în stare de arest. Se are în vedere împrejurarea că, prin trecerea acestui interval de timp, finalitatea măsurii arestării preventive s-a estompat, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate.
în cauză, nu se identifică date sau fapte concrete şi pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real şi actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea inculpatului în libertate.
Se constată aşadar că în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relaţiilor sociale.
în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 148 lit. a) C. p. p., Tribunalul a apreciat că nu este incident în cauză, avându-se în vedere că inculpatul U.R.S. nu a avut cunoştinţă despre existenţa urmăririi penale şi mandatului de arestare preventivă, acesta părăsind ţara la data de 13.04.2004 (conform procesului-verbal încheiat la data de 26.07.2004 de către organele de urmărire penală), iar începerea urmăririi
penale s-a dispus faţă de acesta la data de 17.06.2004 (dosar urmărire penală), deci ulterior părăsirii ţării.
în concluzie, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului U.R.S. nu se mai justifică, în cadrul măsurii preventive prev. de art. 145 C. p. p. fiind prevăzute suficiente obligaţii de natură să garanteze buna desfăşurare a procesului penal, precum şi sancţiunea neîndeplinirii acestor obligaţii, care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.
împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând casarea încheierii şi menţinerea stării de arest a inculpatului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat şi-l va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
în mod corect instanţa de fond, analizând dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a constatat că „în cauză nu se identifică date sau fapte concrete şi pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real şi actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea inculpatului în libertate”.
La stabilirea acestei concluzii se au în vedere, fără îndoială, că, de la arestarea preventivă a inculpatului (20.08.2004) până în prezent, acesta nu a mai săvârşit nicio faptă de natură a atrage incidenţa art. 148 lit. f) teza a ll-a C. p. p., dar şi, raportat la exigenţele CEDO, faptul că, deşi persistenţa unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune reprezintă o condiţie sine qua non pentru legalitatea luării şi menţinerii stării de arest, după o anumită perioadă de timp, această condiţie nu mai este suficientă.
Astfel, prelungirea de mai multe ori a privării de libertate prin utilizarea de fiecare dată de către instanţă a unor formulări identice (de exemplu, faţă de natura infracţiunii şi de probatoriul existent) constituie o încălcare a prevederilor art. 5 par. 3, deoarece există dubii cu privire la caracterul justificat al măsurii (a se vedea CEDO, hotărârea din 8.06.1995, în cauza Monsur c. Turciei, par. 55; CEDO, hotărârea din 22.11.2002 în cauza La ments c. Letoniei, par. 73).
Tot astfel, în mai multe hotărâri de condamnare a Rusiei, Curtea de la Strasbourg a arătat că nu sunt satisfăcute exigenţele art. 5 par. 3 din Convenţie dacă instanţele au prelungit privarea de libertate a reclamantului bazându-se în mod esenţial pe gravitatea infracţiunilor şi folosind formule stereotipe care parafrazau temeiurile arestării preventive, fără să explice aplicabilitatea lor în cauză sau să aibă în vedere măsuri preventive alternative (CEDO, hotărârea din 21.02.2008 în cauza Matskus c. Rusiei, pag. 59-65, CEDO, hotărârea din 2.03.2006 în cauza Dolgona c. Rusiei, par. 38).
Or, instanţa de control judiciar constată că, prin înlocuirea măsurii arestării
preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, s-a dat eficienţa cuvenită exigenţelor art. 5 par. 3 prin aplicarea unei „măsuri alternative” care să asigure nu numai prezentarea inculpatului la proces, dar şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie a acestuia, ca ripostă a autorităţii la constatarea existenţei unor indicii temeinice că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. p. p., cu
referire la art. 141 C. p. p., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
4. Când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani
– Cod penal: art. 34 alin. 1 lit. b) şi alin. 2
Prin aplicarea dispoziţiilor de mai sus nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
Persistenţa infracţională manifestată de condamnat în comiterea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social şi cuantumul pedepselor aplicate justifică pe deplin aplicarea sporului de pedeapsă.
(Decizia penală nr. 1143 din 29.07.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze
Prin sentinţa penală din 2009, Tribunalul a hotărât:
în baza art. 449 alin. 2 lit. a) C. p. p.:
A admis, în parte, cererea formulată de petentul-condamnat Ş.C., fiul lui G. şi C., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, recidivist, în prezent deţinut în penitenciar, privind contopirea pedepselor.
A constatat că faptele săvârşite de petentul-condamnat la data de 20 octombrie 2005 şi 17 octombrie 2007 sunt concurente.
A repus în individualitatea lor pedepsele cumulate în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală din 2007, pronunţată de Judecătorie, definitivă prin decizia penală din 2008, astfel:
– pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) C. p. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p.
– pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p.
– restul neexecutat de 351 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală din 2006, pronunţată de Judecătorie, definitivă prin decizia penală din 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a li-a penală.
în baza art. 36 alin. 2 C. p. raportat la art. 34 lit. b) C. p., art. 33 lit. a) C. p., contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) C. p. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p., cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p., cu restul neexecutat de 351 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală din 2006, pronunţată de Judecătorie şi cu pedeapsa de 8 ani şi 6 luni ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) şi alin. 21 lit. a) C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. p., aplicată prin sentinţa penală 1008 din 2007, a Tribunalului, definitivă prin decizia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 9 ani închisoare.
în baza art. 36 alin. 1 şi art. 35 alin. 1 C. p., petentul condamnat execută şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. p.
pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicată prin sentinţa penală nr. 1008 din 18 iulie 2007.
Condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 71 C. p., a interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) şi b)_C. p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.
în baza art. 36 alin. 3 C. p., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive şi perioada executată de la 18.10.2007 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului.
A anulat mandatele de a pedepsei închisorii din 2009 pentru pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi din 23.04.2008 emis de Judecătorie pentru pedeapsa de 4 ani închisoare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei.
în baza art. 192 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 de lei, va fi avansat din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătorie în 2008 petentul Ş.C. a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună contopirea pedepselor în a căror executare se află, respectiv pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni.
Prin sentinţa penală din 2008, Judecătoria a declinat competenţa de soluţionare a cauzei.
La termenul din 23.03.2009, Judecătoria, prin sentinţa penală nr. 398, a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul Ş.C., în favoarea Tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut că petentul Ş.C. se află în executarea pedepselor cu închisoare în cadrul penitenciarului, aplicate prin sentinţa penală nr. 1008 din data de 18.07.2007, definitivă prin decizia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală definitivă prin decizia penală C.A.B., conform datelor furnizate de locul de detenţie şi de către instanţele de executare.
Conform art. 449 alin. 2 C. p. p., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.
Analizând cererea formulată de petentul-condamnat Ş.C., în funcţie de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa^ penală nr. 1008 din 18 iulie 2007 a Tribunalului, definitivă prin decizia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, petentul Ş.C. – fiul lui G. şi C., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) şi alin. 21 lit. a) C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. p.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. p. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. p.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost emis MEPI nr. 1305 din 17.02.2009.
S-a reţinut că fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârşită la data de 20 octombrie 2005.
Executarea pedepsei a început la data de 14.12.2007 urmând să expire la 13.06.2016.
Prin sentinţa penală din 2007, pronunţată de Judecătorie, definitivă prin decizia penală din 2008 a C.A.B., Secţia I penală, petentul a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) C. p. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p.
în baza art. 61 C. p., s-a dispus revocarea liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 385/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 pentru restul neexecutat de 351 de zile.
în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p., a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. p., s-a dispus ca petentul să execute
pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. p. şi a art. 64 lit. a) şi b) C. p.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. p. şi a art. 64 lit. a) şi b) C. p.
în baza art. 88 C. p., s-a dedus prevenţia de la 18 octombrie 2007 la zi.
în baza art. 350 C. p. p., a fost menţinută starea de arest a petentului.
S-a reţinut că fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârşită la data de 17 octombrie 2007.
A fost emis MEPI din 2008 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
Pedeapsa începe la 14.06.2016 şi expiră la 17.04.2020 (se scad 57 de zile).
Prin sentinţa penală din 2006, pronunţată de Judecătorie, Secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală din 2006, Ş.C. a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) C. p. cu aplic. art. 37 lit. b) C. p.
în baza art. 88 C. p., s-a dedus prevenţia de la 22 noiembrie 2005 la zi.
Fapta a fost săvârşită în noaptea de 21/22 noiembrie 2005.
Pedeapsa a început la 22.11.2005 şi urma să expire la 21.05.2008. Petentul a fost liberat condiţionat la data de 05.06.2007, conform sentinţei penale nr. 1221/2007 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 351 de zile.
Potrivit art. 449 alin. 1 C. p. p., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
a) concursul de infracţiuni;
b) recidiva;
c) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Potrivit art. 33 C. p., concurs de infracţiuni există:
a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;
b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
Potrivit art. 36 alin. 1 lit. b) C. p., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35.
Alin. 2 prevede că dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
Potrivit art. 34 alin. 1 lit. b) din C. p., când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani, iar potrivit alin. 2, prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
în speţă, s-a constatat că faptele săvârşite de petentul-condamnat la datele din 2005 şi 2007 sunt concurente, fiind săvârşite înainte ca petentul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală din 2006, pronunţată de Judecătorie, definitivă prin decizia penală din 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a ll-a penală, nu sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală din 2007, pronunţată de Judecătorie, întrucât faptele pentru care petentul a fost condamnat prin această din urmă sentinţă au fost săvârşite la data de 17 octombrie 2007, deci ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale din 2006.
în consecinţă, cererea de contopire formulată de petentul Ş.C. va fi admisă, în parte, şi se va constata că doar faptele săvârşite de petentul-condamnat la data de 20 octombrie 2005 şi 17 octombrie 2007 sunt concurente.
Ca urmare, se vor descontopi şi vor fi repuse în individualitatea lor pedepsele cumulate în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală din 2007, pronunţată de Judecătorie, definitivă prin decizia penală din 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, astfel:
– pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) C. p. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. p.;
– pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute
de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C p.;
– restul neexecutat de 351 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare
aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 385 din 6 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală a C.A.B.
în baza art. 36 alin. 2 C. p. raportat la art. 34 lit. b) C. p., art. 33 lit. a) C. p.,
pedepsele astfel repuse în individualitatea lor şi restul neexecutat de 351 de zile se vor recontopi şi cu pedeapsa de 8 ani şi 6 luni ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b) şi alin. 21 lit. a) C. p., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. p. aplicată prin sentinţa penală nr. 1008 din 18 iulie
2007, a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, definitivă prin decizia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 9 ani închisoare.
Tribunalul a apreciat că sporirea pedepsei principale cu 6 luni se impune faţă de insuficienţa pedepsei celei mai grele aplicate, faţă de pericolul social al infracţiunii şi persoana infractorului care este recidivist.
în baza art. 36 alin. 1 şi art. 35 alin. 1 C. p., petentul-condamnat va executa şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. p.
pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicată prin sentinţa penală nr. 1008 din 18 iulie 2007, a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală.
în baza art. 71 C. p., s-au interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) C. p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.
în baza art. 36 alin. 3 C. p., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive şi perioada executată de la 18.10.2007 la zi şi se va menţine starea de arest a inculpatului.
S-a dispus anularea vechilor mandate de executare a pedepsei închisorii şi se va dispune emiterea unui nou mandat, potrivit prezentei.
în baza art. 192 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul Ş.C. care a solicitat să fie înlăturat sporul de 6 luni închisoare aplicat, motivând că faptele pentru care a fost condamnat sunt concurente şi nu se impune aplicarea vreunui spor de pedeapsă.
Curtea examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385 (3) C. p. p., constată nefondat recursul.
în raport de persistenţa infracţională manifestată de condamnat în comiterea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social şi de cuantumul pedepselor aplicate acestuia, se constată că în mod judicios pedeapsa rezultantă a fost majorată prin aplicarea unui spor de 6 luni închisoare.
Ca urmare, se constată că nu este întemeiată critica formulată de condamnat, pedeapsa rezultantă aplicată acesteia este, atât prin cuantum, cât şi prin modalitate de executare, de natură a realiza scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. p. p., considerente faţă de care recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. bj C. p. p.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 şi 3 C. p. p.
