Drept penalÎncheiere penalăLiberare provizorie
Cum în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 52 alin. 1 rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, prin pedeapsa prevăzută de lege” se înţelege o măsură de constrângere în limitele fixate prin textul incriminator, din Codul penal sau din legea specială aplicabilă, este evident că prin dispoziţiile art. 18 din Legea 508/2004, referitoare la cazul în care inculpatul beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu a fost instituit un alt cuantum legal de pedeapsă.(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., inch din 2 septembrie 2009, nepublicată)
Prin cererea înregistrată la această instanţă la dosarul cu numărul de mai sus, inculpatul S.V.D. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite condiţiile disp. art. 160/4 rap. la art. 160/2 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală.
Cererea petentului este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 160/2 alin. 1 C.pr.pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, inculpatul S.V.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 alin.1 Cod penal; art. 26 Cod penal, rap. la art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi respectiv art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2,3, şi 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Dacă în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 alin.1 Cod penal şi prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., cerinţa legală referitoare la limita maximă a pedepsei prevăzută de lege este îndeplinită – infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni fiind pedepsită cu închisoarea de la 3-15 ani – cea de a treia infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave nu mai realizează această condiţie.
În concret, inculpatul a fost trimis în judecată cu încadrarea prev. de art. 26 C.pen., rap. la art.215 al. 1,2,3 şi 5 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., faptă pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 10-20 ani închisoare.
Este real că prin actul de sesizare al instanţei în favoarea inculpatului s-au reţinut dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004, potrivit cărora persoana care a comis una din infracţiunile menţionate în lege, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege însă aceste dispoziţii nu sunt incidente în cazul discutării cererii de liberare provizorie.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale în materie, liberarea provizorie se poate acorda şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani iar în cazul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 C.pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Cum în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 52 alin. 1 rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, prin pedeapsa prevăzută de lege” se înţelege o măsură de constrângere în limitele fixate prin textul incriminator, din Codul penal sau din legea specială aplicabilă, este evident că prin dispoziţiile art. 18 din Legea 508/2004, referitoare la cazul în care inculpatul beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu a fost instituit un alt cuantum legal de pedeapsă.
În sensul celor de mai sus s-a pronunţat de altfel, cu titlu de principiu, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XVI/22.05.2006, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, chiar dacă prin aceasta s-a luat în dezbatere aplicarea disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 – referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a pedepselor prevăzute pentru infracţiunile cuprinse în art. 2-10 din această lege – în raport de dispoziţiile art. 81, 86/1 şi 86/7 Cod penal.
Prin decizia anterior menţionată instanţa supremă a statuat că din însăşi formularea că persoana care a avut atitudinea menţionată beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege” rezultă voinţa neîndoielnică a legiuitorului de a stabili că un asemenea caz constituie doar o împrejurare ce impune reducerea obligatorie a pedepsei, iar nu de natură a determina încadrarea faptei în alte limite de pedeapsă”.
Aşa fiind, pentru considerentele anterior precizate, în bata disp. art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală, cererea inculpatului va fi respinsă, fără a mai antama discuţia fondului cauzei.
