Decizia penală nr. 29 din 06.03.2009 pronunţată în dosarul nr. 672/232/2007 de către Tribunalul Dâmboviţa.
Prin sentinţa penală nr.293/12.12.2007 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 672/232/2007, s-a dispus, în baza art.97 alin.1 şi 3 din Legea nr.26/1996, art.37 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului O.I., la 2 ani închisoare, iar în baza art. 98 alin.1 şi 3 din Legea nr. 26/1006 cu art. 37 lit. a şi art. 33 lit.a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la 2 ani închisoare şi în baza art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare dispusă prin decizia penală nr.114/21.03.2006 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 458/ 06.06.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-a dispus interzicerea inculpatului a exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepsei, de asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.352,4 lei daune materiale către Direcţia Silvică Dâmboviţa şi la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei soluţii, a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că nu el a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă ci martorii audiaţi în apel, M. M. şi M.M. aceştia fiind persoanele care au sustras materialul lemnos şi abandonat la apariţia organelor de poliţie, solicitând achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod proc.pen.
Examinând cauza, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de motivele de apel şi de disp. art.371, 378 Cod proc.pen., tribunalul apreciază ca fiind fondat apelul declarat de inculpat, potrivit considerentelor mai jos expuse:
Instanţa de fond a stabilit corect şi complet situaţia de fapt, a reţinut, în mod just, vinovăţia inculpatului, a dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor comise de acesta – acelea de a tăia şi sustrage 6 arbori de pe terenul cu vegetaţie forestieră aparţinând Ocolului Silvic Găeşti şi părţii vătămate N.D., însă, a aplicat greşit, la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, circumstanţa agravantă a recidivei postcondamnatorii (art.37 alin.1 lit.a Cod penal), deşi , în mod corect, a aplicat disp. art.83 Cod penal (revocând suspendarea condiţionată a executării unei pedepse de 3 luni închisoare).
Sub acest aspect, hotărârea primei instanţe este nelegală şi urmează a fi îndreptată astfel:
Pedeapsa anterioară de 3 luni închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr.204/4.04.2005, pronunţată în dosarul nr.1780/2004 de Judecătoria Găeşti, modificată prin decizia penală nr.114/21.03.2006, pronunţată în dosarul nr.3514/2005 de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr.458/6.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – nu constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, nefiind mai mare de 6 luni închisoare, aşa cum impun dispoziţiile art.37 alin.1 lit.a Cod penal.
Însă, săvârşirea cu intenţie, în cursul termenului de încercare prev. de art.82 alin.1 Cod penal, a unei alte infracţiuni, obligă instanţa la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei respective şi care se va executa alăturat de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În speţă, după descontopirea pedepselor stabilite de prima instanţă, se va înlătura greşita aplicare a art.37 alin.1 lit.a Cod penal, şi se vor aplica disp. art.13 Cod penal, întrucât legea anterioară (art.97 alin.1 şi 3 şi art.98 alin.1 şi 3 din Legea nr.26/1996), este mai favorabilă inculpatului, faţă de legea nouă, art.108 alin.1 lit.d, respectiv art.110 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008, care este mai represivă (limitele pedepselor sunt mai mari).
Este de reţinut că, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă – în prezenta cauză – fiind comise la data de 29.08.2006, deci în interiorul termenului de încercare stabilit la 2 ani şi 3 luni şi care curge de la 5.06.2006, în mod corect şi obligatoriu, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, urmând a fi efectiv executate.
Aşadar, apreciindu-se ca fiind just individualizate de către prima instanţă, pedepsele aplicate – de câte 2 ani închisoare, în raport de circumstanţele reale şi personale ale cauzei şi de disp. art.72 Cod penal, considerate în integralitatea lor, în scopul prev. de art.52 Cod penal, ele vor fi din nou contopite, urmând să se execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, evident, alături de pedeapsa revocată, de 3 luni închisoare, în final inculpatul O.I., urmând să execute 2 ani şi 3 luni închisoare, în condiţiile art.71,64 alin.1 lit.a teza a II şi lit.b Cod penal.
Totodată, instanţa de control judiciar trebuie să ţină cont şi de disp. art.372 alin.1 Cod proc.pen., conform cărora „instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel”.
În speţă, apelul a fost declarat numai de inculpat, iar instanţa de fond a aplicat o pedeapsă nelegală, de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prev. de art.98 alin.1 şi 3 din Legea nr.26/1996, fără a reţine circumstanţe atenuante, deşi limita minimă a pedepsei prevăzute de această infracţiune era la data judecăţii în fond, de 3 ani ( minim de pedeapsă menţinut şi în noul Cod Silvic – Legea nr. 46/2008 ).
Aşadar, instanţa de apel, soluţionând cauza, nu a putut crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apelul (inculpatul), adică nu a putut aplica acestuia o pedeapsă mai mare (3 ani închisoare), deoarece i-ar fi agravat situaţia acestuia în propria cale de atac, ceea ce ar fi contravenit principiului „non reformatio in pejus”.
Referitor la vinovăţia/nonvinovăţia inculpatului, s-a constatat din probatoriul administrat în cauză – procesul-verbal încheiat la 29.08.2006, de agenţii Postului de Poliţie Vişina, judeţul Dâmboviţa, procesele-verbale, încheiate de acelaşi organ judiciar, de cercetare la cioată din 29 şi 31.08.2006, de percheziţie la domiciliul inculpatului din 29.08.2006, de custodie şi de predare-primire din 31.08.2006, de îmbinare a cioatelor din 31.08.2006, alături de planşele fotografice privind această reconstituire, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.41143 din 8.09.2006, întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J Dâmboviţa, procesul-verbal întocmit de Poliţia oraşului Găeşti la 5.09.2006 privind constatările vizionării CD-ului, pe care au fost descărcate înregistrările video efectuate de agenţii Postului de Poliţie Vişina, vizând aspecte din prinderea în flagrant a inculpatului, adresele părţii civile Direcţia Silvică Târgovişte, de la urm.pen. şi din apel , raportul de expertiză tehnico-judiciară, întocmit de expert-inginer silvic V.N., declaraţiile inculpatului (inclusiv cea menţionată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală), ale martorilor M.M., M.I., N.M.A., M.M., I.M., N.C., procesul-verbal încheiat în instanţa de apel la termenul de judecată din 12.12.2008 privind rezultatul vizionării şi audierii CD-ului mai sus descris – rezultă, în mod cert, săvârşirea de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în data de 29.08.2006, în jurul orelor 12, 30, agenţi ai Postului de Poliţie Vişina, judeţul Dâmboviţa – aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând prevenirea sustragerii de material lemnos din pădurea C. din comuna Vişina, judeţul Dâmboviţa, l-au surprins pe inculpat când ieşea din această pădure cu un atelaj hipo tras de doi cai albi şi în care se aflau 6 arbori, proaspăt tăiaţi, iar la vederea agenţilor, inculpatul a fugit în pădure, iar poliţiştii au mers cu atelajul hipo spre Postul de Poliţie.
La un moment dat a inculpatul, cerând să ducă el lemnele la postul de poliţie, întrucât caii sunt obosiţi şi ar putea crea accidente, poliţiştii au fost de acord, însă inculpatul a luat-o la fugă cu căruţa şi cu materialul lemnos, nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase, intrând în domiciliul său, nepermiţând şi accesul poliţiştilor, după care, cu o drujbă a secţionat arborii respectivi, evident pentru a împiedica reconstituirea lor.
Secvenţe din această desfăşurare faptică a fost înregistrată cu telefonul personal de către un poliţist, descărcată pe un CD-ROM şi vizionată atât la urmărire penală, cât şi în instanţa de apel, evidenţiindu-se o căruţă încărcată cu lemne trasă de doi cai albi, în fugă, condusă de o persoană de sex masculin, şi urmărită de maşina poliţiei, care emitea semnale strident sonore, apoi glasul unui poliţist pronunţând numele inculpatului.
În aceeaşi zi, s-a obţinut autorizaţie de percheziţie, s-a pătruns în domiciliul inculpatului, rezultatele cercetării, fiind consemnate în procesul-verbal încheiat la orele 16,45, iar materialul lemnos a fost preluat la 31.08.2006, executându-se operaţiuni de îmbinare/reconstituire a lui cu cioatele respective, stabilindu-se prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, că există identitate între fragmente din materialul lemnos găsit la domiciliul inculpatului şi cioatele din arborii tăiaţi ilegal din pădurea C.
Din declaraţia inculpatului, de la urmărirea penală ( inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală şi din prima instanţă ) rezultă că acesta, asistat de apărător ales, a susţinut că lemnele găsite în domiciliul său au fost cumpărate de la persoane necunoscute, de pe drum, că alte probe nu are de administrat şi, deci, nu recunoaşte faptele de care este acuzat.
În faza procesuală a apelului, inculpatul asistat de apărător ales, a declarat că nu mai menţine depoziţiile date anterior, fiindcă nu corespund adevărului susţinând că faptele pentru care este acuzat au fost comise de martorii M. Marius şi M. Mihai, cărora, la cererea acestora, le-a împrumutat căruţa, proprietatea tatălui său şi care i-au spus, ulterior, că au părăsit căruţa încărcată cu lemne fiind urmăriţi de poliţişti.
În dovedirea acestei variante propuse de inculpat, apărarea sa a solicitat şi instanţa i-a încuviinţat proba cu martori, fiind audiaţi Mihai M., Mihai I., N. M. Adrian, Mihai M., I.M. şi N.C., depoziţiile acestora confirmând, în general, susţinerile din apel ale inculpatului.
Însă, instanţa de control judiciar nu poate primi apărările inculpatului – în sensul că nu el a tăiat şi sustras materialul lemnos respectiv, ci alte persoane, eventual, cei doi martori – fraţii Mihai M. şi Marius, pentru următoarele considerente:
Probele administrate de-a lungul procesului penal, în diferite faze, nu au o valoare prestabilită, conform art.63 Cod penal, astfel încât, în urma unei analize temeinice, organul judiciar poate reţine, ca reflectând realitatea, pe oricare dintre acestea, fie că au fost administrate la urmărirea penală, fie în instanţă.
Retractarea totală sau parţială a unor declaraţii anterioare, nu este de natură, prin ea însăşi, să înlăture acea depoziţie, căci, astfel, s-ar lipsi de efecte judiciare, o probă administrată în mod legal.
În speţă, declaraţiile din apel ale inculpatului – care retractează pe cele date în faza de urmărire penală şi în primă instanţă, şi ale martorilor M.M., Mihai I., N.M.A., Mihai M., I.M. şi N. Costin – propuşi de apărare, în premieră în apel, nu sunt temeinic motivate (inculpatul afirmând că datorită apărătorului său nu a declarat în primă fază adevărul), sau, sunt contradictorii, nu se coroborează cu alte probe (cele tehnico-ştiinţifice administrate la urmărire penală şi în apel), iar circumstanţele reale şi personale cauzei formează convingerea că aceste probe tehnico-ştiinţifice reprezintă realitatea.
Astfel, martorii Mihai M. şi M. Marius declară că ei au condus căruţa încărcată cu lemne şi la vederea poliţiştilor au fugit, susţineri infirmate de procesul-verbal de constatare a flagranţei, coroborat cu înregistrările video consemnate în procesul-verbal din 12.12.2008 şi din care rezultă în mod cert că inculpatul este cel care a fost surprins de poliţişti conducând atelajul hipo.
De asemenea, aceiaşi martori declară că de la bar au plecat spre domiciliul inculpatului pentru a împrumuta căruţa, însoţiţi fiind de tatăl lor ( martorul M.I.) şi martorul N.M.A., ultimii doi martori declarând diferit, în sensul că inculpatul împreună cu M. M. au plecat de la bar să ia căruţa, ei rămânând la bar, martorul I. M. declarând şi el altfel, anume, că inculpatul împreună cu cei doi fraţi M. au plecat de la bar pentru a lua căruţa, în final martorul N.C. declarând şi el în mod diferit, privitor la aceeaşi secvenţă faptică, anume că, el împreună cu inculpatul şi cu martorii I.M. şi Mihai M. au plecat de la bar pentru a lua căruţa.
Aşadar, aceste declaraţii contradictorii, privind atât persoanele care au plecat de bar la domiciliul inculpatului pentru a închiria căruţa, cât şi persoana care a dus căruţa încărcată cu lemne acasă la inculpat ( de exemplu, martorul N.C. a afirmat că el a adus-o acasă la inculpat, iar acesta l-a infirmat pe martorul său, susţinând că s-a furişat de poliţişti şi a dus lemnele acasă la el, aspect ce s-a coroborat cu probele acuzării ), nu au putut fi reţinute ca reflectând adevărul, ele necoroborându-se cu alte probe administrate în cauză (cele tehnico-ştiinţifice mai sus examinate), aşa încât, prezentarea de către inculpat şi martorii săi, a mai multor şi contradictorii versiuni asupra aceloraşi împrejurări, a reprezentat temeiul concluziei că depoziţiile acestora din apel nu pot servi la aflarea adevărului, necorespunzând realităţii.
Faţă de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt temeiuri de admitere a apelului declarat de inculpat (şi deci, de achitare a sa), fiind nefondat.
