Potrivit alin. 3 al art. 255 din Codul penal, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.
Recunoaşterea faptei în faţa organului de cercetare penală nu echivalează cu denunţarea care înlătură sancţionarea făptuitorului.
(Decizia nr. 438/A din 5 iulie 2001 – Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 178 din 15.03.2001, pronunţată în Dosarul nr. 3390/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a dispus următoarele:
în baza art. 208 alin. 1 din Codul penal a condamnat pe inculpatul R.P. la 2 ani închisoare.
în baza art. 255 alin. 1 din Codul penal a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
în baza art. 255 alin. 1 din Codul penal a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) – 34 lit. b) din Codul penal a contopit pedepsele aplicate, a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare,’ sporită cu 1 an, respectiv 5 ani închisoare.
Prima instanţă a reţinut că în perioada martie – aprilie 2000, inculpatul R.P. a sustras din magazinul aparţinând S.C. “S.” S.R.L. o baterie de lavoar, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1.000.000 lei.
La începutul lunii iunie 2000, inculpatul R.P. împreună cu inculpatul B.I.N., agent de pază la S.C. “B.” S.R.L., care asigura paza unui depozit aparţinând S.C. “S.” S.R.L., au sustras din acest depozit două seturi de baie compuse din bideu, vas WC, bazin WC, lavoar cu picior, cauzând un prejudiciu de 12.000.000 lei.
S-a reţinut că inculpatul B.I.N. este angajat al S.C. “B.”, conform Contractului individual de muncă nr. 2495, începând cu 25.05.1999, şi, conform consemnului particular şi consemnului general al postului, avea obligaţia “să asigure paza obiectivului, a bunurilor existente în depozit”, “să păzească obiectivul, bunurile şi valorile primite în pază şi să asigure integritatea acestora”. Avea, de asemenea, obligaţia ca în situaţia săvârşirii unei infracţiuni să anunţe conducerea unităţii şi lucrătorii de poliţie.
S-a constatat că inculpatul B.I.N. nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, în schimbul promisiunii la împărţirea bunurilor sustrase împreună cu inculpatul R.P. (în valoare totală de 6.000.000 lei).
Inculpatul R.P. a vândut prin intermediul numitului A.M., unei persoane rămasă neidentificată, setul de baie contra sumei de 12.000.000 lei, din care a primit doar suma de 250 dolari SUA.
în noaptea de 30.06.2000/1.07.2000, inculpatul R.P., folosind fără drept cheile de la una din magaziile S.C. “S.” S.R.L., a sustras un număr de 48 cutii de gresie şi 11 cutii cu faianţă împreună cu inculpatul B.I.N., care asigura paza depozitului în calitate de lucrător al S.C. “B.” S.R.L., şi împreună cu învinuitul S.M.
Ei au transportat bunurile sustrase într-o magazie aparţinând S.C. “M.” S.R.L., situată lângă depozitul S.C. “S.” S.R.L., magazie a cărei pază era asigurată de inculpatul S.G., urmând ca, din bunurile sustrase, şi acesta din urmă să primească cutii cu gresie şi faianţă.
Anterior acţiunii de sustragere inculpatul R.P. s-a înţeles cu inculpatul S.G., paznic al S.C. “M.” S.R.L., pentru a le permite să depoziteze temporar gresia şi faianţa, într-o magazie, până ce vor găsi un mijloc de transport.
în urma înţelegerii stabilite, în noaptea de 1/2 iulie 2000, inculpatul R.P. s-a deplasat la depozitul S.C. “S.” S.R.L., unde inculpatul T.l. (lucrător al S.C. “B.” S.R.L. cu Contractul individual de muncă nr. 4315/2000) asigura paza în acea noapte, şi care a fost de acord să-i permită scoaterea bunurilor sustrase din incinta depozitului, încălcându-şi atribuţiile de serviciu.
Pentru aceasta urma să primească o parte din gresia sustrasă sau o sumă de bani.
în prezenţa inculpatului R.P. inculpatul T.l. a luat legătura telefonic cu învinuitul V.V., care era şofer la S.C. “B.” S.R.L., care a fost de acord ca în timpul nopţii de 1/2.07.2000 să transporte, în două rânduri, un număr de 36 cutii cu gresie, care pe 6.07.2000 au fost ridicate de la domiciliul său de către lucrătorii de poliţie şi restituite administratorului S.C. “S.” S.R.L.
Urma ca, după efectuarea transportului, inculpatul V.V. să primească o sumă de bani, rezultată din valorificarea bunurilor sustrase.
în apelul declarat de inculpatul R.P. se critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu şi, în consecinţă, aplicarea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal, în sensul că inculpatul a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat.
Se arată că sesizarea organului de poliţie s-a făcut numai cu privire la furtul unor cantităţi de gresie, în data de 5.07.2000, şi în aceeaşi zi a fost audiat şi inculpatul R.P., care a recunoscut fapta şi a adus la cunoştinţa organelor de poliţie modul în care a sustras cantitatea de gresie şi numele persoanelor care au fost implicate în săvârşirea faptei, respectiv numele inculpatului T.l.
Motivul de apel formulat de inculpat, în sensul de a i se aplica dispoziţiile art. 255 alin. 3 din Codul penal întrucât a denunţat autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat cu referire la inculpatul T.I., nu este fondat.
în speţă, sesizarea organelor de poliţie s-a făcut în data de 5.07.2000; chiar dacă s-a reclamat efectiv furtul este o sesizare “in rem”, iar recunoaşterea faptei în faţa organelor de cercetare, cu prilejul audierii inculpatului, nu echivalează cu denunţarea care înlătură sancţionarea făptuitorului.
Situaţia prevăzută în art. 255 alin. 3 din Codul penal este o cauză specială de înlăturare a răspunderii penale şi este aplicabilă atunci când există, neechivoc, o voinţă a mituitorului de a aduce la cunoştinţa autorităţii fapta unui funcţionar complice. în speţă nu ne aflăm în această ipoteză, întrucât ceea ce apărarea inculpatului R.P. pretinde a fi un “denunţ” nu este altceva decât simpla recunoaştere şi descriere a faptelor aşa cum s-au petrecut, cu prilejul audierii acestuia la organele de poliţie sesizate cu activitătile ilicite care au avut loc la S.C. “S.” S.R.L.
Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins apelul declarat de inculpatul R.P. ca nefondat.
NOTĂ:
Această decizie a rămas definitivă prin nerecurare.
