Inculpaţii, redactor şi redactor-şef ai unui cotidian, au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. 1 C. pen., reţinându-se că primul a scris un articol în care a afirmat că avocatul U. a primit pentru asistenţa juridică prestată, un imobil pe care nu 1-a trecut prin actele contabile ale baroului de avocatură, prejudiciind bugetul de stat cu suma ce ar fi fost datorată drept impozit pe venit, iar al doilea a făcut o adresă la Ministerul Justiţiei şi a cerut informaţii despre acest caz, respectiv, dacă s-au întreprins cercetări împotriva avocatului sub aspectul săvârşirii vreunei fapte penale.
Prin sentinţa penală nr. 111 din 24.01.2000, Judecătoria Suceava i-a achitat pe inculpaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 245 din 12.11.2001, Tribunalul Suceava a admis apelurile declarate de procuror şi de partea vătămată, a desfiinţat sentinţa şi i-a condamnat pe inculpaţi la 6 luni şi, respectiv, 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepselor, pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. 1 C. pen., obligându-i la 20 milioane lei daune morale către partea civilă.
Prin decizia penală nr. 304 din 17.04.2002, Curtea de Apel Suceava a admis recursurile inculpaţilor şi a casat decizia tribunalului, menţinând sentinţa.
Curtea a reţinut că nu este dată latura obiectivă a infracţiunii, întrucât dispoziţiile art. 259 alin. 1 C. pen. prevăd ca modalitate de realizare învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoană.
In art. 221 C. proc. pen. se prevede că denunţul sau plângerea (în formele de redactare arătate în art. 222 şi 223 C. proc. pen.) se adresează organului de urmărire penală. In speţă, inculpaţii nu s-au adresat vreunui organ de urmărire penală din cele enumerate în art. 201 C. proc. pen. şi nici nu au redactat vreun denunţ sau vreo plângere, în formele prevăzute de art. 222 şi 223 C. proc. pen.
Articolul publicat în ziar prezenta o situaţie de fapt ce interesa opinia publică, iar adresa făcută Ministerului Justiţiei viza confirmarea sau infirmarea acelei situaţii de fapt, despre care ziaristul a obţinut informaţii de la persoane particulare.
Nici latura subiectivă nu este dată.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se săvârşeşte cu intenţie directă, ceea ce presupune, în cazul ziaristului, că acesta publică o informaţie deşi ştie că nu este adevărată sau inventează el însuşi o asemenea informaţie falsă.
In speţă, însă, înainte de publicarea articolului, cei doi inculpaţi au făcut investigaţii, în limitele permise de profesie, care le-au creat convingerea că informaţiile sunt reale.
Cât timp dreptul ziaristului de a primi şi comunica informaţii nu lezează dreptul la intimitatea vieţii private a persoanei avocatului este exclusă tragerea la răspundere penală a celui care comunică asemenea informaţii, ceea ce a făcut ca instanţa să nu reţină nici existenţa infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen.
C.A. Suceava, decizia penală nr. 304 din 17.04.2002
