Prin sentinţa penală nr. 1215 din 11 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Brăila, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal.
S-a dispus condamnarea inculpatei C.A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 213 Cod penal, iar conform art. 81 şi 82 Cod penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
In virtutea unei relaţii de prietenie, partea vătămată i-a zis inculpatei că trebuie să schimbe în dolari suma de 10.500.000 lei, valută ce era necesară desfăşurării unei afaceri de către fiul său; inculpata s-a oferit să o ajute pe partea vătămată, precizând că în perioada imediat următoare venea în ţară o rudă a sa din Grecia şi astfel va intermedia schimbul valutar.
La data de 26 octombrie 1997, inculpata s-a întâlnit cu partea vătămată şi soţul acesteia pentru a se deplasa la locul unde urma să sosească cu autocarul din Grecia, ruda inculpatei.
La sugestia inculpatei, partea vătămată a acceptat să nu fie însoţită de soţul său Ia locul unde urma să se facă schimbul valutar.
Părţile s-au deplasat împreună în centrul oraşului iar partea vătămată a acceptat să nu asiste la schimbul valutar, ci să se ducă acasă la inculpată unde să o aştepte până ce aceasta din urmă va intermedia schimbul. Partea vătămată i-a înmânat inculpatei suma de 10.500.000 lei după care s-a deplasat la domiciliul acesteia, unde a aşteptat-o trei ore (de la ora 16,00 până la ora 19,00).
întrucât inculpata întârzia, partea vătămată s-a deplasat la domiciliul său unde, în jurul orelor 21,00, a primit un telefon de la inculpată care a asigurat-o că a rezolvat schimbul valutar.
Ulterior mama inculpatei a asigurat-o pe partea vătămată că va primi banii proveniţi din schimbul valutar după ce inculpata se va întoarce din Bulgaria unde a fost nevoită să se deplaseze în noaptea respectivă.
întrucât inculpata nu i-a mai înmânat părţii vătămate suma de bani în discuţie şi nici nu a putut fi contactată, partea vătămată a sesizat organele de poliţie la data de 11 noiembrie 1997.
A mai reţinut prima instanţă că inculpata a obţinut banii de la partea vătămată în virtutea relaţiilor existente între ele, bazate pe încrederea ce şi-au acordat-o cu mult timp înaintea săvârşirii faptei, încredere încălcată în mod abuziv şi păgubitor de inculpată şi nu obţinută prin amăgire.
Prin decizia penală nr. 496 din 5 octombrie 2001 Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de Parchet.
A desfiinţat în parte sentinţa şi în rejudecare, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea
de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
Conform art. 81 şi 82 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele :
Inculpata a profitat de vârsta şi de starea precară a sănătăţii părţii vătămate şi, prin afirmaţia că doreşte să se întâlnească singură cu persoana care urma să facă schimbul valutar, a determinat-o să-i înmâneze sacoşa în care se aflau banii pe care şi-a însuşit-o.
Intenţia inculpatei de a induce în eroare pe partea vătămată s-a manifestat încă din momentul în care a convins-o să nu fie însoţită şi de soţul său în locul unde urmau să se întâlnească cu persoana care va efectua schimbul valutar.
Acţiunea inculpatei s-a realizat prin inducerea în eroare sub formă de amăgire, înşelare a părţii vătămate pe care a reuşit să o convingă că interesul ei de a face schimbul valutar nu se poate materializa decât dacă inculpata merge singură la întâlnirea cu persoana respectivă.
Inculpata a prezentat astfel ca adevărată o faptă mincinoasă.
Prin decizia penală nr. 867 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpată împotriva deciziei penale nr. 496 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului Brăila.
S-a constatat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.
Modalitatea în care a fost comisă fapta şi conduita ulterioară a inculpatei, care după primirea sumei de bani a evitat să se întâlnească cu partea vătămată, relevă faptul că aceasta a urmărit să-şi însuşească suma de bani şi, în acest scop, a indus-o în eroare pe partea vătămată, promiţându-i în mod mincinos că va efectua schimbul valutar şi-i va preda în aceeaşi zi echivalentul în valută al sumei încredinţate.
( decizia penală nr. 867/R/l5.11.2001)
Notă
Soluţia instanţei de apel, menţinută în recurs este corectă, sub aspectul încadrării juridice a faptei comisă de inculpată în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.
Considerăm însă că modalitatea în care s-a pronunţat Tribunalul Brăila, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal este greşită.
Conform art. 334 Cod procedură penală „dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărare”.
în cauza de faţă, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei dată de instanţa de fond, în infracţiunea reţinută prin actul de sesizare.
Considerăm că în cauză, nu mai erau incidente disp. art. 334 Cod procedură penală, tribunalul procedând greşit sub acest aspect.
în condiţiile în care, aşa cum opinăm şi noi, încadrarea juridică corectă a faptei era cea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal (respectiv cea reţinută prin actul de sesizare) s-ar fi impus ca după desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate – doar sub aspectul laturii penale, să se dispună condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, faptă pentru care a fost trimisă în judecată.
