Din maniera în care este redactat textul art. 28 din Legea nr. 176/2010 nu rezultă că legiuitorul, incriminând falsul în declaraţii în varianta specială a depunerii declaraţiilor de avere sau de interese care nu corespund adevărului, a înţeles ca, sub aspectul laturii subiective, să califice intenţia făptuitorului. În acest sens, art. 28 din Lege nu face trimitere la elementele constitutive ale falsului în declaraţii, aşa cum sunt reglementate de art. 292 C.pen., ci doar la tratamentul sancţionator aplicabil acestei infracţiuni. În plus, art. 28 din Lege impune totuşi, din punct de vedere subiectiv, ca fapta să fie săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei, care, în absenţa unui scop special, poate fi în modalitatea intenţiei directe sau indirecte.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 410 din 21 mai 2012
Prin sentința penală nr. 107/31.01.2012, Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., l-a achitat pe inculpatul C.B. pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C.pen.; a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că la data de 8.06.2011 organele de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita au dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul C.B. pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C.pen., reținându-se că la data de 3.11.2010, fiind angajat al D.G.F.B. Harghita în calitate de inspector asistent, a completat declarația de interese înregistrată sub nr. 570/03.11.2010 fără a menționa în aceasta că este asociat al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc.
în urma cercetărilor efectuate a rezultat că în perioada 2006 – aprilie 2011, inculpatul C.B. a fost angajat în cadrul D.G.F.B. Harghita în calitate de inspector asistent. în această calitate, conform prevederilor Legii nr. 176/2010, inculpatul a completat la data de 28.10.2010 declarația de avere și declarația de interese care au fost înregistrate sub nr. 570/03.11.2010.
în declarația de interese a inculpatului, acesta figurează la punctul 3 ca membru al Sindicatului Finanțelor Publice Harghita.
Din adresa nr. 6558/20.05.2011 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita rezultă că învinuitul are calitatea de asociat în SC H.S. SRL Miercurea Ciuc, însă în declarația de interese completată în data de 28.10.2011 înregistrată sub nr. 570/03.11.2011 inculpatul nu a făcut această mențiune.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că este asociat cu 25% din acțiuni la SC H.S. SRL, societate ce are ca obiect de activitate comerțul cu obiecte textile. în legătură cu declarația de interese completată în data de 28.10.2010, inculpatul a arătat că nu a declarat faptul că este asociat la SC H.S. SRL din eroare, deoarece nu s-a uitat bine pe formular. De asemenea, a mai arătat în declarația dată în faza de urmărire penală că, prin nedeclararea calității de asociat la SC H.S. SRL, nu a produs niciun prejudiciu.
Conform rechizitoriului întocmit în cauză, inculpatul a mai completat anterior, la data de 19.04.2010, o altă declarație de avere și interese în care a menționat că este asociat la SC H.S. SRL.
în declarația dată în fața instanței de judecată, acesta arată că în luna aprilie 2010 a menționat în declarația de interese faptul că este asociat al SC H.S. SRL din Miercurea Ciuc. De asemenea, a precizat că Agenția Națională de Integritate a efectuat cercetări cu privire la incompatibilitatea dintre funcția deținută în cadrul D.G.F.B. Harghita și calitatea de asociat al SC H.S. SRL din Miercurea Ciuc, rezultând că nu există niciun conflict de interese între cele două calități. Inculpatul a declarat că nu a comis cu intenție fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Din cele de mai sus rezultă că latura obiectivă a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, omisiunea declarării calității de asociat la SC H.S. SRL fiind dovedită prin copia declarației din 28.10.2010 aflată la dosar și prin declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală.
în acest sens, se remarcă faptul că declarația de interese completată de inculpat la data de 14.04.2010 a fost dată în temeiul art. 44 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 (republicată în 2009). în această declarație a menționat calitatea sa de asociat al SC H.S. SRL.
Declarația de interese completată de inculpat la data de 28.10.2010 a fost dată după promulgarea Legii nr. 176/2010, în temeiul art. 4 alin. (2) al acestei legi. în această declarație inculpatul a omis să menționeze calitatea sa de asociat al SC H.S. SRL, realizându-se astfel latura obiectivă a infracțiunii de fals în declarații pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la declarația din data de 14.04.2010, Agenția Națională de Integritate a efectuat cercetările ce au stat la baza raportului de evaluare din data de 27.09.2011 în care s-a concluzionat că inculpatul „… nu a acționat cu nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților…”. Concluzia raportului se întemeiază pe prevederile art. 10 lit. g) și art. 21 alin. (4) din legea nouă, respectiv Legea nr. 176/2010.
Raportul de evaluare a fost comunicat inculpatului înainte ca acesta să dea declarația de interese din 28.10.2010.
Astfel cum se menționează și în actul de sesizare a instanței, infracțiunea de fals în declarații se comite numai cu intenție și cu scopul producerii unor consecințe juridice a căror reprezentare trebuie să o aibă făptuitorul. Tot în actul de sesizare se precizează că este vorba despre reprezentarea stării de pericol pe care declarația mincinoasă o creează pentru relațiile sociale ce constituie obiectul juridic al infracțiunii.
în acest sens se precizează în actul de sesizare că scopul declarațiilor de interese impuse de Legea nr. 176/2010 este acela de a fi identificate acele situații în care persoanele la care legea se referă s-ar putea găsi într-un conflict de interese.
în consecință, cu privire la latura subiectivă a infracțiunii se constată următoarele:
Intenția ca formă se vinovăție ar trebui să rezulte din probele administrate care să poată dovedi că inculpatul a acționat în mod voit cu scopul de a produce consecința juridică prevăzută de art. 292 C.pen., consecință constând în neidentificarea unui posibil conflict de interese în care s-ar afla inculpatul datorită dublei sale calități de inspector la D.G.F.P. Harghita și asociat la SC H.S. SRL. Neidentificarea unui asemenea conflict de interese ar fi putut să creeze starea de pericol pentru relațiile sociale protejate în mod special de art. 28 din Legea nr. 176/2010. Intenția astfel calificată a inculpatului nu rezultă din probele administrate.
Din raportul de evaluare întocmit la data de 27.09.2011 de Agenția Națională de Integritate nu rezultă că inculpatul s-ar fi aflat într-un asemenea conflict de interese, iar raportul a fost adus la cunoștința inculpatului înainte ca acesta să completeze declarația de interese din 28.10.2010.
Drept urmare, scopul ascunderii unui conflict de interese nu putea exista la momentul completării declarației de interese din 28.10.2010. Nedeclararea calității de asociat la SC H.S. SRL nu a avut deci niciun efect juridic, indiferent dacă inculpatul a omis cu intenție sau din eroare să declare respectiva calitate de asociat. Pe de altă parte, sesizarea din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de către inculpat s-a făcut după ce acesta a fost destituit din funcția de inspector asistent, respectiv după data de 6.05.2011, moment până la care nu s-a dovedit că fapta comisă de inculpat ar fi produs vreo stare de pericol sau alte efecte juridice.
Nefiind îndeplinită condiția scopului urmărit prin fapta comisă, nu este îndeplinită o condiție prevăzută de lege pentru existența laturii subiective a infracțiunii de fals în declarații, sub forma intenției calificate prin scop.
Prin urmare, lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv latura subiectivă.
împotriva aceste sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.
în motivarea căii de atac promovate, este contestată legalitatea sentinței judecătoriei sub aspectul achitării inculpatului C.B. de sub acuza comiterii infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C.pen. Titularul recursului subliniază că fapta dedusă judecății există, a fost săvârșită de inculpatul C.B. și îndeplinește cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, astfel că prima instanță trebuia să dispună condamnarea inculpatului. în acest sens, scopul declarațiilor de avere și de interese este tocmai acela de a fi identificate acele situații în care persoanele s-ar putea regăsi în cazul unui conflict de interese. Pornind de la prevederile art. 1 pct. 39 din Legea nr. 176/2010, este greșită susținerea după care depunerea declarației de interese nu produce efecte juridice pe motiv că raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate nu a identificat un posibil conflict de interese, în condițiile în care acest raport are rolul unui denunț și nu este un criteriu de stabilire a existenței sau inexistenței faptei. Totodată, în ceea ce privește intenția infracțională a inculpatului, cât timp în formularul declarației de interese se arată încă de la pct. 1 că titularul trebuie să declare calitatea de asociat sau acționar la societățile comerciale, este greu de înțeles cum inculpatul a uitat să treacă acest aspect în declarația de interese.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 4137/258/2011 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale intimatului, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se rețin următoarele:
în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii penale deduse judecății, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.
Astfel, argumentele prezentate de Judecătoria Miercurea Ciuc în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentința penală nr. 107/31.01.2012 sunt pertinente și nu suportă, în principiu, corecturi sau adăugiri din partea instanței de recurs. Prin urmare, în lipsa oricărui motiv, care să fie reținut din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, recursul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc este nefondat, așa încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., se dispune respingerea căii ordinare de atac declarate.
Asupra motivelor de recurs ale procurorului, acestea sunt neconvingătoare pentru următoarele considerente:
într-adevăr, din maniera în care este redactat textul art. 28 din Legea nr. 176/2010 nu rezultă că legiuitorul, incriminând falsul în declarații în varianta specială a depunerii declarațiilor de avere sau de interese care nu corespund adevărului, a înțeles ca, sub aspectul laturii subiective, să califice intenția făptuitorului. în acest sens, art. 28 din Lege nu face trimitere la elementele constitutive ale falsului în declarații, așa cum sunt reglementate de art. 292 C.pen., ci doar la tratamentul sancționator aplicabil acestei infracțiuni. în plus, art. 28 din Lege impune totuși, din punct de vedere subiectiv, ca fapta să fie săvârșită cu forma de vinovăție a intenției, care, în absența unui scop special, poate fi în modalitatea intenției directe sau indirecte.
Cum latura subiectivă a infracțiunii ține de viața interioară a subiectului activ, ea poate fi dovedită doar apelând la elemente de fapt exterioare, obiective, desprinse din probele administrate în cauză.
în prezenta pricină, inculpatul C.B. a omis să menționeze în declarația lui de interese din 28.10.2010 calitatea lui de asociat al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc. Simpla lui omisiune nu este, însă, suficientă pentru a-i proba vinovăția specifică infracțiunii deduse judecății, în condițiile în care probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății nu duc la concluzia irefutabilă că, omițând să treacă în declarația de interese această calitate, inculpatul a prevăzut că, prin inacțiunea sa, lezează încrederea publică în acest gen de declarații făcute oficial și a urmărit producerea acestei urmări sau, deși nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cursul aceluiași an, sub vechea reglementare, în 19.04.2010, inculpatul a menționat în declarația de interese faptul că este acționar al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc, iar această instanță nu a identificat din materialul probator nicio rațiune, alta decât culpa simplă, pentru care inculpatul în a doua declarație de interese, făcută după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, a omis o asemenea mențiune. Totodată, în privința inculpatului, la data de 28.10.2010, nu se ridicaseră suspiciuni de incompatibilitate cu funcția deținută pe atunci în cadrul D.G.F.P. Harghita; dl. C.B., pe toată durata procedurilor, a susținut că omisiunea este cauzată de o greșită citire a formularului impus de Legea nr. 176/2010, iar procurorul nu a demonstrat dincolo de orice dubiu că această greșeală a fost săvârșită cu intenția pretinsă de textul de incriminare a infracțiunii de fals în declarații în forma prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010.
în considerarea acestor idei, faptei inculpatului C.B. îi lipsește vinovăția, sub forma intenției, impusă de art. 28 din Legea nr. 176/2010, astfel că soluția pronunțată în prim grad, de achitare a acestuia de sub acuza comiterii infracțiunii de fals în declarații și temeiul pe care acesta se bazează îndeplinesc exigențele de legalitate și temeinicie.