Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 466 din data de 05.03.2015
Prin acțiunea înregistrată în data de 07.10.2014 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 4001/260/2014, reclamanta L. M. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului L. V. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de R., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 25.08.2012, iar din căsătorie nu au rezultat copii minori.
Reclamanta a arătat că încă de la începutul căsătoriei relațiile dintre soți nu au fost bune, astfel că imediat după încheierea căsătoriei pârâtul a încercat să o determine să întrețină relații sexuale pe bani cu alți bărbați, a determinat-o prin violență să se lase fotografiată și filmată în timp ce întreținea relații intime cu acesta pentru ca, ulterior, să posteze înregistrările pe site-uri pentru adulți.
Reclamanta a mai arătat că a locuit cu soțul său în ITALIA fiind agresată fizic și verbal de către acesta până când a reușit să-l părăsească definitiv și să se întoarcă în țară.
În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, art. 383 din codul civil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței.
La termenul din 05.03.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 914 alin. 2 cod procedură civilă, dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența J. Sectorului 5 al municipiului B.
Potrivit art. 131 cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În speța de față, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei(fila 10 și 20 dosar) precum și din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare cu pârâtul(fila 13 dosar) rezultă că nici reclamanta și nici pârâtul nu au locuiesc în țară.
Așadar, în temeiul art. 131, 132 raportat la dispozițiile art. 914 alin. 2 cod procedură civilă, competența teritorială revine Judecătoriei Sector 5 B.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 B.
